Esti ceea ce hranesti

play this first:





Azi e o zi buna din multe puncte de vedere si frumoasa prin vreo cativa oameni. Bine, mie-mi tresalta inima de bucurie si daca ghicesc afara o dupa-amiaza ca asta, cu lumina blanda si ceai dupa ceai. Dar numar lucrurile minunate din fiecare zi ca sa pastrez echilibrul ala pe care multi dintre noi l-au pierdut si pe care-l ratacisem si eu cu vreo doi ani in urma. "Una calda, una rece", i-am spus aseara unui prieten caruia i-au spart masina cu cateva zile in urma. Bucuros ca nu i-au luat hanoracul preferat, am zambit gandindu-ma ca multi s-ar fi dat de ceasul mortii si-ar fi repovestit inca vreo trei saptamani ca li s-a spart masina.

Avem viata pe care ne-o construim si-avem atata ura in noi pe cat alegem sa nu iertam. Ori de cate ori am parte de cate-o dezamagire, imi cunosc perfect starile. Stiu prin ce etape urmeaza sa trec si intotdeauna stiu ce am de facut. Cel mai mult imi displace etapa prin care trec acum: cea de furie. Ma infurie sa vad unele diferente intre ceea ce unii afirma si ceea ce fac, un dezechilibru acut intre ceea ce sustin prin vorbe si ceea ce fac in secunda urmatoare.

Ma tem insa de cuvinte. Le primesc eu pe cele dureroase din partea lor si aleg sa nu raspund cu aceeasi moneda. Ma consider un om suficient de puternic astazi incat sa privesc altfel astfel de acuze. Conflictul e in interiorul acelor oameni, iar solutia sanatoasa e cea prin care ma indepartez definitiv. Alegand sa pastrez toate acele cuvinte nespuse, trec la etapa de furie. Oare daca as striga toate aceste lucruri, ar sari un adevar evident in fata? S-ar corecta fapte din trecut? S-ar indrepta ceva in viitor? Pe de o parte, stiu ca o jumatate din adevar e adevarul meu, pe care il vedem fiindca, asa cum a scris la un moment dat Octavian Paler, nu avem suficienta imaginatie ca sa vedem lumea si fara noi.

In astfel de situatii, vei fi judecat si fiindca nu vrei sa iei parte la conflict. Fiindca nu vrei sa te certi, fiindca nu vrei sa tipi si tu, fiindca nu vrei sa ranesti si tu prin acelasi cuvinte. Nu dezarmezi, infurii. Nu reactionezi "cum trebuie" si starnesti reactii de confuzie. Privesti din afara in timp ce incepi deja sa faci pasi inapoi. Stii ca putine lucruri sunt cu adevarat dramatice in viata asa ca-ti pastrezi sufletul tare pentru ele. Nu te macini in lucruri care s-au mai intamplat si care poate se vor mai intampla. Multi oameni ar vrea sa pastreze bucati intregi din sufletul nostru, exact acele parti de care au nevoie, dar pe care noi trebuie sa le protejam intotdeauna. Fiindca exact partile alea sunt cele mai frumoase din noi. Si nu le vor creste, ci le vor distruge.

Asa ca-mi asum acea jumatate de adevar, insa dincolo de asta, stiu sa identific in ceilalti si dispretul fata de alti oameni, mai ales cand este exprimat cat se poate de clar. Si mai stiu sa identific o critica nemeritata fata de oameni pe care nici nu-i cunoastem. Si-atunci pun in balanta cele doua jumatati de adevar, imi iau partea mea si nu mai spun nimic. Dispretul fata de alti oameni nu e ceva ce vreau sa am in preajma mea si-atunci imi tin deoparte cuvintele si-astept sa treaca furia. Si cand plec stiu ca voi ajunge sub acelasi "taietor". Un loc nemeritat, dar pana atunci voi fi deja prea departe ca sa mai aud.