despre superputeri

n-as spune ca au disparut. doar ca le-am inlocuit. le folosesc sau le pastrez, momentan? stiu ca inca le am, dar eu nu mai ascult de mine. nici corpul meu nu a ascultat de mine in dimineata aceasta in care nu m-am putut ridica din pat (nu am vrut) dupa doar patru ore de somn.

si, pe urma, cand stii ca n-ai facut cat ai fi putut face, cand nici macar nu simti ca ar fi trebuit sa faci mai mult, sau sa zicem ca nu-ti pasa sau nu te simti suficient de rau, te intrebi unde-ti sunt superputerile. oare cum ar fi sa traim o intreaga viata auzind doar muzica? sau sa existe niste fiinte, undeva, care sa aiba un soundtrack al lor, fiecare fiinta cu propriile cantece. iar uneori, o data la o mie de ani, doua fiinte cu acelasi soundtrack sa se intalneasca si atunci sa se produca o explozie de sunete, un val urias care sa schimbe toate cantecele din lumea acestor fiinte. sa mai adauge un sunet, nemaiauzit pana atunci. sau o noua nota. sa schimbe ceva, sa inceapa, pentru ele, o existenta noua, imbunatatita. oare cum ar fi sa traiesti ascultand toata viata muzica?

ma gandesc ca am avea sentimente complet diferite. ca poate am oscila de la o piesa la alta, am zambi si ne-am intrista din zece in zece minute, am dansa mai mereu si, dincolo de melodiile unice din urechile fiecaruia, dansul ar fi limbajul universal.

stiai ca poti sa te iubesti si sa fii si suparat pe tine in acelasi timp? sa nu-ti oferi ce e mai bun? am facut asta mult timp, fara sa-mi dau seama. doar recent mi-am dat seama de cum stau lucrurile. si mi-a fost frica sa scriu explicit despre asta, nici acum nu scriu fiindca de multe ori, cand le dai cuvinte, unele lucruri dispar. asa ca despre asta nu o sa scriu niciodata fiindca nu vreau sa se piarda. stiu ca e acum in mine si nu s-a schimbat, dar nu vreau sa risc.

oricum, cred ca azi as fi vrut sa vorbesc despre lucrurile pe care nu le fac. sau nu stiu. se desfasoara totul intr-un mod straniu. sau poate e straniu doar momentul asta. sau poate ca asa se simte fericirea. stranie. :)