mai multe, mai putin?

mai multe lucruri au devenit aproape imposibile, iar altele au devenit posibile. m-am bucurat cand nu ma asteptam, dintr-un egoism al vindecarii (il avem cu totii, ca si pe cel al singuratatii). am gasit-o pe ana blandiana in Calitatea de martor: "Iau si eu asta". "5 lei, va rog."

pe urma am visat urat, ca-n orice noapte in care adorm tarziu si ma trezesc cu senzatia ca de multe zile n-a mai trecut nicio zi. dar au trecut multe, poate s-au schimbat prea putine, dar acum nici n-as vrea sa treaca timpul prea repede fiindca am vazut si am inteles cum pentru unii fiecare zi inseamna enorm si li se face frica stiind ca inaintea lor nu mai sunt douazeci de ani, poate nici macar unul. si ni se face frica. pana si sa citim despre fiindca uitam ca scrisul vindeca si cititul te ajuta sa intelegi raspunsuri la intrebari pe care nici nu stii ca ti le-ai formulat in minte.

e atata ordine in toata aceasta dezordine incat momentele, asteptarea, timpul au devenit pline de inteles si le rabzi pe toate, le consumi sau te bucuri de ele fara sa mai vrei ceea ce stii ca in acest moment nu poti obtine. sau poate ai putea, dar nu trebuie. nu grabesti nimic din ceea ce nu vrea sa fie grabit si-ti aduni astfel din intelepciunea zilelor, lucrurilor, sentimentelor traite pe fuga.

si din egoismul vindecarii, al impacarii cu sinele, ierti si uiti si te bucuri in situatii in care inainte te-ai fi infuriat, ti-ar fi parut rau, ceva, in orice caz, te-ar fi deranjat. si te bucuri de acest nou sentiment si stii ca toata munca pe care ai dus-o cu tine e ceea ce te-a adus aici. suntem, am scris mai demult, ceea ce alegem sa nu regretam.

atentie insa, imi spun mie si celor care aleg sa nu regrete nimic, sa regretam cand ranim si cand ii facem pe altii sa sufere fiindca nu putem trece prin viata ca statuile. poate o sa ni se para ca de noi nu se lipeste nimic, dar vom ajunge sa fim secatuiti pe dinauntru.