domnule, totul e minunat

poate e muzica sau poate e datorita faptului ca tocmai am citit asta, dar totul e minunat. nu perfect, nu stiu sa definesc perfectiunea, insa daca stai si iei lucrurile cum vin si respiri mai din inima sau mai din plamani si-ti tii capul deasupra apei, cam ajungi la aceeasi concluzie. ca n-or fi lucrurile cele mai bune tot timpul, ca poate uneori nu vezi nicio solutie, dar ca atunci cand stii sa vezi binele dincolo de un minus, cand inainte cerul negru ramanea negru si-atat, iar acum vezi o raza de soare oricand sau cel putin intuiesti ca exista, pe termen lung sau privind in urma sau rasucind totul pe de-o parte si alta, totul e minunat.

si asta e o provocare mare, sa vezi lucrurile asa, sa rezisti, sa fii ala tamp care zambeste cand toti spun ca se ineaca muntii cu totul. e ca si cum locuitorii venetiei ar trebui sa se arunce de pe-acum in apa, oricum se scufunda. si nu-i asa. domnule, ca vrei sau nu vrei, o raza de soare tot exista. numai ca trebuie sa vrei s-o vezi.