e liniste

azi e liniste. am incercat sa nu ma mai gandesc la nimic. culmea e ca uneori reusesc sa las deoparte lucrurile importante si sa acord mai multa atentie unui cantec sau unui ceai de tei. o reusita, sa stiti.

am gasit ceva frumos, ceva de care am chef, ceva care ar trebui sa ma trezeasca dintr-o amorteala, ceva pentru care, de fapt, cred ca lupt zi de zi:

"avoir en quelque sorte toujours faim pour soi-même."

poof!

stii cat de usor e sa uiti de un om? inchizi putin ochii, trec cateva zile si poof!, gata, nu mai e nimic acolo, nu tu telefoane, nu tu e-mail-uri, nimic. uneori e suficient sa nu mai vezi un om ca sa-l uiti. sa nu va mai intalniti, sa nu mai impartiti o cina, un pranz, o cafea sau o tigara. nici tu nu-ti dai seama cand i-ai uitat, dar sentimentul e mereu acelasi: te simti eliberat.

pe unii oameni ii uiti mai greu, mai ales cand reapar dupa ce tu te apropiasesi destul de mult de punctul in care nu ti se mai parea firesc sa-i suni. obisnuinte la care ai renuntat mai usor decat la dependenta de: cafea, ciocolata, tigari. unora o sa le mai pastrezi acolo numarul de telefon. nici tu nu stii de ce chiar daca stii sigur un lucru: nu o sa ii mai suni niciodata. sau, mai stii?

alteori tresari brusc, de parca atunci te-ai trezit din somn: il stiu pe omul asta! sau l-am cunoscut pe omul asta! te miri ca l-ai uitat de tot si te miri ca ai putut sa uiti ca un om a existat vreodata in viata ta. de-am sti numai cat de multe uitam, ne-am speria de noi insine si de cat de multe am reusit sa lasam in urma.

pe unii oameni poti sa ti-i reamintesti, poti sa le vezi din nou chipul in imaginatie, chiar daca nu i-ai mai intalnit de ani de zile. pe unii nu poti sa-i mai vezi oricat de mult ai sta cu ochii inchisi, oricat de mult ai incerca sa le vezi chipul. si asta chiar daca ultima oara i-ai vazut cu doar doua zile in urma.

evident, mai sunt si oamenii pe care nu poti sa-i uiti, chiar daca cel mai mult ti-ai dori sa ii indesi in aceeasi cutie cu oameni de care uiti complet. si despre oamenii astia imposibil de uitat o sa-ti amintesti detalii: ba o ceasca, ba un gest, ba un cuvant. ba un pom pe care l-ati privit amandoi la un moment dat. ba drumul de intoarcere de la un concert. o cearta, o dupa-amiaza sau o concluzie pe care tu ai avut-o cu privire la el sau ea si nu i-ai impartasit-o atunci. de fapt, niciodata.

o sa-ti mai amintesti priviri, fara sa le vezi ochii. franturi de voce fara sa mai le mai fi auzit vocea de ani de zile. si pentru ei n-ai nicio cutie a amintirilor fiindca nu incap in vreuna. sunt oamenii aia care raman undeva in aer. si nici lor nu le stergi numarul de telefon. mai stii?!

cum e cu prioritatile

M-am dus imbufnata la somn, recunosc. Ca nu merg lucrurile, ca parca trebuie sa iau multe de la inceput, ca e un gol in care iar s-a dus creativitatea cine stie pe unde, ca iar am ramas fara voce de la aerul conditionat.

Am prins insa orele alea de somn de care aveam nevoie. Cat sa nu-mi fac cafeaua pe fuga, cat sa nu plec in graba, cat sa am dimineata mea inainte sa o impart cu altii. Si, pe urma, am scris despre dragoste. Despre iubirea pentru doua femei, traita de un singur barbat. Despre cum nu suntem cei mai buni cand vine vorba de a vedea dincolo de aparente, dincolo de ceea ce ne imaginam noi ca exista.

Si mi-a trecut. Am zambit gandindu-ma la sentimente frumoase, la dupa-amiezi traite in liniste, la sunetele care pun totul in ordine (ca aici), la cat de bine e sa lasi totul sa mearga de la sine, la cat de sanatos e sa nu te impotrivesti curentului pe care nu-l vezi, dar pe care il simti imediat ce incepi sa te incrunti.

Si-am zambit si inca zambesc, desi continua sa ma doara si mai tare gatul. Desi azi am pus alte lucruri pe primul plan si desi e dezordine-n prioritati. Uneori lasam lucrurile sa treaca. Fiindca pe fundal e muzica potrivita si fiindca e vara si ne miscam cu totii mult, mult mai incet. Sau pentru ca suntem visatori si pentru ca o realitate ne bate pe umar mai tare decat de obicei: o sa fie totul bine. Frumos si bine.

tarziu

sunt zile in care e pur si simplu tarziu sau prea tarziu ca sa mai dai un raspuns. sunt zile care par o dupa-amiaza continua in care nu-ti pui intrebari, nu-mi pun intrebari, dar voiam sa stii ca e tarziu si ca n-o sa-ti dau niciun raspuns. in astfel de zile stii ca lucrurile sunt, ca exista in forma lor pe care n-o poti modifica asa ca le lasi sa fie si nu-ti mai pui intrebari fiindca nu vrei sa-ti dai singur raspunsurile gresite. sunt zilele alea in care asculti o singura piesa la nesfarsit, nu pentru ca esti legat de ea sentimental, ci pentru ca fix de-atata ai chef. si-ti place sa spui atata. atata, atata, atata. te-ai intreba despre un milion de lucruri, numai ca te moleseste un cantec si-atunci il lasi sa te poarte asa, oriunde vrea el. se risipesc si intrebarile cu ocazia asta si te gandesti doar ca e tarziu, cel putin asta e sentimentul, ca e tarziu si-ai vrea sa impartasesti macar un gand: ceea ce e azi aici, maine poate sa nu mai fie, maine poate fi prea tarziu. si nu vreau sa-ti mai dau un raspuns pentru ca e prea tarziu. alte dileme n-am, poate le deslusesc numai pe jumatate, am chef fix de-un cantec si-atat, cel putin azi, nu stiu ce va fi maine - si ce bine ca nu stim ce va fi maine. as vrea sa cititi si voi asa cum scriu acum, cu jaded future in casti, cu niciun fel de amintire, cu niciun fel de griji pe care ma asigur oricum ca le portionez cel putin zilnic, ca orice om care stie ca nu e singur pe lume si-si mai face griji de una, de alta. dar de mai mult n-am chef, poate ca de multa vreme pentru unii oameni e prea tarziu si poate-ar trebui sa le dam raspunsul pe care il cauta, sa le spunem ca e prea tarziu si ca data viitoare ar trebui sa ia serios prezentul in brate si sa vada ce bine e.

si asta era cantecul: jaded future.


si daca mai cititi din nou in timp ce ascultati si piesa, o sa intelegeti.

eu nu vorbesc decat cu oamenii mei

am fost la cluj. acolo concediile sunt perfecte, ar putea sa ninga, sa ploua, sa fulgere si sa cada copaci, clujul ramane un oras la fel de frumos. am petrecut dupa-amiezi minunate, in compania unor oameni de care ma bucur zi de zi.

- i-ati tradat, domnisoara? m-a intrebat taximetristul care a auzit conversatia in care eram acuzata de tradare pentru ca plec mai devreme acasa.
- e ok, ne vedem aproape in fiecare zi, asa ca e ok.

stii cum e cand totul e bine? am mai zis de frica aia, dar nu mai zic. e bine si-atat. fiindca oamenii astia zambesc pana cand ii dor obrajii. si traiesc totul din plin si tu traiesti odata cu ei. si e frumos si cand suntem uneori putini tristi, alteori ingrijorati.

nu ne marturisim mereu totul, uneori nu indraznim, alteori ne ascundem unii de ceilalti pana ne trece. ne regasim si ne bucuram ca ne-am regasit, ne reunim pentru pranzuri, cine, club, pentru seri petrecute in vreme ce mergem dintr-un loc in altul. cunoastem oameni noi in fiecare zi, intindem mainile ingaduitori stiind ca probabil nu ne vom mai vedea niciodata, dar le zambim pentru ca ei sunt prietenii prietenilor nostri.

intram in case noi, ne bucuram ca niste copii mici de inghetata, de soare, de umbra, de toti oamenii din jur. ne asteptam cu rabdare a doua zi unii pe ceilalti sa ne trezim, alteori nu ne vedem cate cinci zile, ne lasam linistea pentru a munci si ne regasim in aceleasi locuri in care stim sa mergem doar noi, grupuri amuzante in care vin uneori oameni fara sa stie ca sunt meniti sa ramana.

mergem prin ploaie, rezistam zile in sir sa pierdem trei sferturi de noapte. aproape ca ne stim numerele de telefon pe de rost si ne bucuram pe furis de-acest firesc al lucrurilor. cum de?! dar nu ne intrebam prea mult, poate si asta face ca lucrurile sa mearga atat de usor. le traim, pur si simplu. cu inima deschisa si cu zambete atat de mari incat ne dor obrajii.

repejor, concluzie

ma tot gandeam acum (fiindca astazi iar s-au intamplat lucruri bune / minus breakfast fiindca n-am avut timp sa-l mananc) cum in trecut am lasat sa-mi fie rau si cum acum imi doresc mult si cred ca n-as mai lasa sa se intample asa ceva.

acum cand vezi cat de bine e sa-ti fie bine, cat de multi oameni te rasplatesc cu zambete fiindca tu te-ai schimbat (sau te-ai redescoperit, dupa cum spuneam ieri), nu mai vrei in jurul tau oameni care sa iti faca rau. intelegi, in sfarsit, ca E DREPTUL TAU sa-ti fie bine.

si poate pentru unii oameni o sa semene a ceva egoist, de regula pentru oamenii care iti vor afecta viata in mod negativ, constient sau inconstient. dar chiar e dreptul tau sa te pui la adapost de orice simti tu ca e nevoie sa te adapostesti.  fiindca e atat de bine cand ti-e bine si esti responsabil pentru viata ta incat nu ai sa mai fii naiv ca inainte, neatent la lucrurile esentiale si prea intelegator cand nu e cazul.

e bine si ma bucur si singurele lucruri care ma intristeaza uneori tin de batranetile unui bunic drag, cum bine spunea un prieten. insa traiesc o viata noua, mai buna, plina de zambete, de oameni noi, de multe intamplari bune, exact cum ar trebui sa fie.

puneti-va la adapost de unii oameni ca sa va bucurati de lumea intreaga. daca zambesti mult, primesti inapoi de o mie de ori mai multe zambete. e dreptul vostru sa va fie bine. asa ca faceti sa va fie bine.

sa fac ordine. cam asta ar fi planul dupa ce simt ca ceea ce faceam inainte s-a ripisit, nici eu nu stiu unde. sa fac ordine si sa muncesc din nou. fiindca am vorbit mai mult despre si am facut prea putin. si cred ca tocmai pauzele astea nu-mi plac. fiindca parca nu isi au rostul, iar eu nu sunt in punctul in care sa mi le mai permit. timp liber e destul. e prea mult timp liber. nu-mi place si nu-l inteleg, ba chiar mi se pare daunator asa cum acum imi risipeste si imi alunga concentrarea. nu sunt un om disciplinat si tocmai de-asta ma tem, e usor sa imi distragi atentia. nici macar nu vreau sa vorbesc despre asta, despre ceea ce trebuie facut. macar acum am incredere ca le pot face. pe toate. iar asta, ei bine, asta e un mare pas inainte. doar ca pauzele astea continua sa fie usor enervante.

ursuz, fireste.

seek for love, do not seek for love

Lord, make me an instrument of your peace,

Where there is hatred, let me sow love;

Where there is injury, pardon;

Where there is doubt, faith;

Where there is despair, hope;

Where there is darkness, light;

Where there is sadness, joy.

O Divine Master,

grant that I may not so much seek to be consoled, as to console;

to be understood, as to understand;

to be loved, as to love.

For it is in giving that we receive.

It is in pardoning that we are pardoned,

and it is in dying that we are born to Eternal Life.

                                                                      Prayer of Saint Francis

Your task is not to seek for love, do not look for it in front of your eyes

It is not in the morning newspaper nor in your coffee mug

It's not in the mirror, in the bathroom, in the morning

'Tis love, 'tis not love what you're seeking for

In the streets, the evening lights, the night, that dark blue in the sky

With a mere orange line, sometimes more than one, shredding

Why do you look for it in all the wrong places

While never truly seeking love, your task is not to play a hide and seek game

In the rooms, the large beds, the infinite travels, the people you know

It's a coffee shop on the other side of the street

You can see love reflected, spelled backwards

You remember a morning when you had coffee on your t-shirt

And the t-shirt was not yours, that was love, you found it there

UNEXPECTEDLY.

I've been jinxin'

Revelatia zilei, in timp ce ma spalam pe dinti intrebandu-ma cu ce mijloc magic de transport mi-as putea micsora sansele de a intarzia prea mult la munca (there is no such thing), mi-am dat seama ca, de fapt, noi nu ne schimbam vreodata cu adevarat, ca avem deja in noi o structura pe care doar o descoperim treptat si care ne face sa schimbam oamenii din jurul nostru, sa schimbam un mediu sau pur si simplu sa ajungem sa facem acele lucruri de care ne miram si noi si ne felicitam gandindu-ne ca ne-a trebuit tot curajul din lume. Dar eram tot noi, cu putin mai multa atentie la ce ne dorim de fapt.

A doua revelatie (da, uneori am parte de doua concluzii majore in aceeasi zi) a fost ca am risipit energie in ultima vreme cat am putut de mult. Nu era noua regula asta: daca te entuziasmezi prea tare si povestesti in stanga si-n dreapta despre un lucru, poti sa-ti iei deja adio fiindca lucrul respectiv nu o sa se mai intample.

Numai ca eu, Canuta Om-Sucit, gandesc exact pe dos inainte sa apuc sa povestesc: daca tin numai pentru mine lucrurile bune, mi se pare ca sunt un om egoist si ca imi tradez prietenii. Cu cine sa imparti un entuziasm atat de bun si de frumos daca nu cu ei? Dar uite ca, dupa o perioada destul de lunga in care s-au intamplat multe lucruri bune, simt ca planetele se dezordoneaza din nou, ca parca nici vremea nu mai are un sens al ei si ca mai bine as tine numai pentru mine toate aceste intamplari care prea s-au sincronizat ca sa nu imi spun ca nimic nu e intamplator.

Cred mult in oportunitatile pe care ti le scoate viata in cale. Asta fiindca, o buna bucata de vreme, nu le-am vazut, desi au existat dintotdeauna. Sunt sansele pe care le ai, ca om, inca de la nastere. Si sunt la fel de multe ca ale unui om pe care poate il admiri pentru cat de departe a ajuns astazi. Sunt ca cele 24 de ore dintr-o zi. Niciun om nu primeste in secret 36 de ore, ci doar alege sa profite de si mai multe oportunitati.

Iar aceste sanse, si sa nu ma intelegeti gresit, vin de la oameni. Cand esti deschis noului, cand stii ca e mai bine sa spui da decat nu atunci cand te temi, in viata ta apar oameni care iti aduc exact lucrul pe care tu, in naivitatea ta, ti-l doreai abia peste multa vreme (vechiul nostru obicei - de care m-am dezvatat, ce bine! - de a trai in oricare alt timp, mai putin in cel prezent).

Si vin zambind, sub forma de prieteni, de necunoscuti, de cunostinte mai vechi. Cu idei care le completeaza pe ale tale, cu exact elementul care iti lipsea, cu raspunsul perfect pe care il cautai, dar pentru care te temeai sa rostesti intrebarea cu voce tare.

A treia concluzie (observati ca n-am mai spus revelatie) ar fi ca e tare greu sa lasi lucrurile sa isi urmeze cursul firesc, dar ca asa e cel mai bine. Am avut parte de niste concluzii cat se poate de sanatoase dupa o sedinta in care m-am interogat si am reusit sa las deoparte orice mofturi sau nehotarari de copil mic. Cand esti foarte sincer cu tine, cand efectiv te intrebi de ce vrei sa faci un anumit lucru si de ce crezi ca vrei ceva, o sa vezi ca raspunsurile te vor aduce mai aproape de un adevar pe care poate nici macar nu-l zareai. Si, odata cu el, linistea. Asa ne facem ordine in viata, prin hotarare.

N-am zis-o eu, dar omul a suferit dintotdeauna de nehotarare, nu de neputinta.

well if u don't know I'm not gonna tell ya

big fat smile

This is not about a true story, but it could be one

This is not about people.

This is not about you, imagine.And it certainly didn't happen at 3 am in the morning. This is not about you questioning whether you had taken the right or wrong decision. This is not about trust and this is not a friendship manifesto. This is not about understanding and this is not about human relationship, the strange interactions at the strangest hours.

This is not about you, keep that in mind. This is not about you, insecure, not knowing what's right or wrong. This could be about love or friendship or understanding, but it's not. This is not about people and this is not a story. But it could be.

This is definitely not about you asking the wrong questions, proving the wrong things. This is not about a certain kind of light at a certain hour, about a certain kind of feeling or a certain kind of anger. Imagine. Imagine how this is not about you.

This is not about trust. This is not about Monday, Tuesday, Wednesday, a cup of tea, coffee, this is not about a newspaper, a misunderstanding, a 6 am, a smile, a night, more nights, this is definitely not about a sunset nor a sunrise, this is not about memories nor about the things we may or may not have lived together or all alone.

This is so much about nothing at all that I cannot even describe it to you, invisible persona. This could be, however, about the things you do, about the things I do and the things you won't admit to yourself, and the things I won't admit to myself.

However, this is not about you and this is not about me. This could be about everything, but it's not.

Veste poveste sau Creativity. Opus 87

sau click aici pentru un prim pas important in ceea ce voi continua sa construiesc.

spune-mi adevărul

reuşim să spunem adevărul abia când îl recunoaştem faţă de noi. spune-mi adevărul. dar numai după ce ţi l-ai mărturisit ţie.

adevărul este că n-are cum să nu ţi se facă frică să nu mi se facă frică atunci când lucrurile sunt aşa cum sunt acum. frică de bine aşa cum ni se face frică de rău. ai vrea să nu te gândeşti, dar nu poţi. fiindcă n-ai fost obişnuit să faci atât de multe. să simţi priviri asupra ta. să ştii atât de bine ce vrei. cine eşti. încotro mergi. să ştii că o să-ţi fie bine cu orice direcţie.

să iubeşti atâta atât de mulţi oameni. să te doară atâta când te doare. să te superi pentru că te-ai supărat. să vrei să te schimbi în timp ce-ţi place cine eşti. să te bucuri de fiecare secundă. să regreţi imediat momentele în care te înfurii. să nu ştii ce să faci cu valul de bucurie care te cuprinde după un telefon care pentru tine înseamnă poate totul. tot ce vrei, tot ce faci, tot ce eşti.

ai fost şi eşti propriul punct de sprijin. dar acum, fără ură, fără încrâncenare. oamenii se schimbă. crezi atât de mult că oamenii se schimbă. odată cu ei, întregul lor univers. să priveşti în urmă şi să înţelegi tot. să priveşti înainte şi să te bucuri că nu ştii ce va urma. dar să ştii că trebuie să mergi înainte.

să-ţi fie bine şi să răsufli uşurat. să te bucuri de ce ţi se întâmplă şi să nu-ţi vină să crezi. să vrei şi mai mult şi să faci şi mai mult. şi să fii recunoscător în fiecare clipă. de-aici şi frica. se întâmplă toate cu adevărat? să simţi că ar trebui să te rogi în fiecare zi. începi să-i înţelegi pe unii oameni foarte credincioşi. poate că de-asta se roagă. fiindcă au totul. nu mult, poate chiar nimic material, dar au totul. în inimă, au totul. şi-atunci, prin ochii lor, lumea se vede altfel.

e bine exact aşa cum e. şi se întreabă şi ei dacă lor li se întâmplă asta. şi se bucură şi sunt recunoscători. şi-atunci li se face frică. n-ai cum să nu te temi când simţi atât de mult. mai că te temi de tine, că încap atât de multe într-o singură inimă.

să nu renunţi niciodată la cine ştii că eşti sau poţi fi cu adevărat. să-ţi spui adevărul. abia pe urmă să-l spui şi altora.

iubire etc.

pai pe scurt, concluzii recente

"Nimic nu-mi repugna mai mult ca etalarea sentimentelor", a scris Ana Blandiana in Calitatea de martor. "Dramele majore, adevarate, trec neobservate", a adaugat.

Inclin astazi sa o cred. Sa cred ca trec zi de zi pe langa oameni care isi ascund suferintele reale, cu adevarat tragice. Oameni pentru care nu a fost nevoie de un termen de comparatie si care au inteles traind ce inseamna sa te lupti cu adevarat cu ceva si nu cu tine insuti.

Personal, am nevoie de termenul asta de comparatie, la fel cum am nevoie de apa sau de aer. Mi se pare esential sa pun bariere acolo unde pentru altii nu mai exista. Am trecut si eu printr-o lunga perioada in care totul mi se parea nu doar impotriva mea, ci si fara vreo cale de iesire. Dar de-atunci pun mereu problemele reale langa ale mele si-mi dau seama ca ale mele sunt mici si ca au rezolvare.

Ca pana si lucrurile pe care nu le pot rezolva se vor desfasura de la sine, dupa cum le e voia, si e firesc uneori ca noi sa nu putem interveni. Si mai cred, din ce in ce mai mult, in energia care trebuie conservata prin neimpartasirea unor ganduri sau a unor viitoare actiuni. Totul este intr-o miscare pe care fiecare gand o influenteaza. Si cred ca a ne concentra din ce in ce mai mult, a ne educa in aceasta directie nu poate sa ne ajute sa indeplinim ceea ce ne dorim.

Vad semne pe care inainte nu le vedeam si de care poate nici nu aveam parte fiindca viata nu te ajuta atunci cand nu vrei sa fii ajutat. Dar exista si se inmultesc atunci cand devii responsabil pentru actiunile tale, atunci cand stii ca esti ai puterea de a schimba aproape orice tine de viata ta si ca tot ce trebuie sa faci este sa iei o decizie, apoi inca una, apoi inca una.

A lua decizii dupa decizii e un exercitiu. Unul salvator, as adauga. A fost, pentru mine.

and always lead me

forgive me, spirit,
for I have upset you
forgive the anger I put
out there
in the Universe
you made it go away
let us heal
everything there is to be healed
in my heart
my mind
my body
let us make the anger go away
forgive and forget
thank you,
spirit,
for all the kindness you give
all the time
each day
I feel blessed
and I thank you
you blessed me with a million stars
a sky and sun
and all those smiles
and all those people
who give me their love
learn me, spirit,
how to always treat them right
and lead me, spirit,
so I am always
this grateful