despre mine, mai nimic

Acum doi ani si jumatate cand m-am mutat pe Calea Mosilor nu cunosteam pe nimeni in zona aia. Parca plecasem din centrul Bucurestiului intr-o zona mai... batraneasca. N-a fost deloc asa. Amuzandu-ma singura de rutina placuta in care m-am lasat dusa (facut piata, plimbat prin zona, cunoscut toate micile buticuri de pe bulevard), am lasat timpul sa decida cum va fi relatia mea cu noua casa. Am trecut prin multe in doi ani, printr-un tumult care a stiut sa cearna cel mai bine si oamenii, dar si ceea ce casa avea sa devina in cele din urma.

Acum simt atat de multa liniste incat parca nici nu gasesc muzica atat de calma sa se potriveasca unei astfel de stari. Iar asta, cred eu, se vede in casa, se simte la fiecare pas, se aude parca din pereti. Fiindca, asa cum a zis si Eckhart Tolle, linistea vorbeste.

Asa ca, despre mine, mai nimic. Mi-am propus sa ascult mai mult si sa vorbesc mai putin. Sa inteleg fara sa am vreun raspuns pentru orice se intampla. E ca si cum mergi nu de-a lungul unei ape curgatoare, ci odata cu apa. Daca dai de pietre, le ocolesti. Daca dai de umbra sau de soare, te bucuri de atingerea lor. Iar un rau care curge va reflecta intotdeauna soarele in cel mai frumos mod cu putinta.

Brasov, Barul Tipografia

 Am redescoperit Brasovul prin oameni, dar si datorita mie. Imi place sa revin la un anumit interval de timp in locuri pe care le-am mai vizitat. Mi se pare un test bun ca sa vezi cat si daca te-ai schimbat. Mi-am zambit. Mi-a placut ce-am descoperit, mi-a placut sa vad ca ma inteleg, ca m-am schimbat intr-adevar si ca toate eforturile pentru mai bine, pentru mai frumos nu au ramas fara ecou.

Pentru liniste si fericire muncesti zi de zi. Alaturi de tine, alti oameni. De obicei oameni carora le poti povesti toate marunteniile si care te vor asculta cu aceeasi draga inima si cand le vei marturisi cele mai mari temeri. E liniste si soare si despre mine nu am atat de multe lucruri de zis.

dancing with the sun

dancing with the sun

am fost trei zile la un workshop de dans contemporan. m-a apropiat de mine mai mult decat orice alta calatorie pe care mi-as fi putut-o planifica eu singura in cel mai mic detaliu. a fost mai mult decat mi-as fi imaginat, a fost ceva care m-a intors atat de mult spre mine incat acum parca nu-mi gasesc locul, parca nici nu stiu cum sa inteleg tot ce s-a petrecut acolo. in sala de balet, doi pereti si tavanul sunt acoperiti cu sticla. in prima zi observi cum corpul tau rezista unui efort fizic peste limitele cu care erai obisnuit. n-a fost secunda in care sa nu-mi simt prezenta, in care sa nu fiu mai constienta ca niciodata.

duminica am facut salutul soarelui. ne-am lasat mai apoi intregul corp in mainile altui om. le-am simtit incredibila energie. sa dansezi de unul singur in fata atator priviri a fost testul suprem. am pasit cu teama, am pasit constienta de atentia celor din sala. n-am reusit sa uit atunci de mine, desi as fi vrut. mi s-a spus ca toti ceilalti simt la fel. ca si un dansator cu experienta va fi constient de prezenta celorlalti. ca va trebui sa vina cu o prezenta de 300% pentru a da 100% pe scena.

voi incerca sa pun intr-o descriere mai mare cuvintele pe care acum nu le gasesc. parca numai amintirea acelor ore de dans imi provoaca sete si imi recreeaza senzatia de gat uscat. picioare neobisnuite cu sincronizarea si coordonarea intr-un grup. o minte prea constienta de sine, de corp.

ce-am descoperit? ca am de lucrat mult la relatia dintre sine si corp. ca ii trebuie mai multa iubire, mult mai multa decat ii ofer acum (nu suficienta, de asta eram deja constienta). dar suntem pe un drum bun. si contextul actual in care cred ca totul se intampla exact cand trebuie sa se intample este o dovada ca am facut continuu pasi in directia potrivita.

nu fara teama ma indrept spre aceasta introspectie atat de iscoditoare, atat de plina de riscuri. dar sunt bune, sunt analize necesare, sunt pasi care ma poarta pe acelasi drum care m-a adus astazi unde sunt.

I am dancing with the sun.

And the living is easy

Pina Bausch

Smile and be free. As simple as that. Free from past and future. We have now.

dupa chipul si asemanarea inimii

Caglar Kipcak

Conteaza azi. Ne agitam mult pentru ieri si pentru maine. Ieri s-a dus, iar maine nu stim sigur daca vine. Azi e singura certitudine. Azi, acum. - Lia Bugnar

Martha Graham - 'Dance is the hidden language of the soul'

“You alone are the judge of your worth and your goal is to discover infinite worth in yourself, no matter what anyone else thinks.” ― Deepak Chopra

băi, omule

am noroc de oameni faini. nu ştiu dacă e de la vara asta. nu ştiu dacă trebuie să mulţumesc cuiva. mie?! :)) nu. în mod sigur, nu. celorlalţi. că-mi acordă timp, că mă lasă în vieţile lor, că-n unele zile mă plac, că-n altele se hotărăsc să mă uite, că alţii nu se pot desprinde de mine, că unii mă iubesc aşa cum sunt, dar fix aşa cum sunt. că-mi suportă toate mărunţeniile. că uneori ne enervăm reciproc, dar niciodată atât de tare încât să ne rănim iremediabil. când faci o rană şi nu vrei s-o uiţi. că unii se pricep la asta. omule, uită. iartă. vindecă-te. aruncă ura. nu privi chiorâş. nu răni prin cuvinte. nu răni prin fapte. vine o vârstă la care nu mai ai răbdare. te simţi ca un bătrân trecut prin toate. şi poate că e mai bine aşa. vrei să-ţi fie bine şi-atât. şi, crede-mă, o să faci pe dracu-n paişpe să-ţi fie bine. o să înţelegi când o să faci asta. cu toată răbdarea din lume, fiindcă şi tu ai fost acolo, o să fugi când o să vezi că altcineva te poate răni sau te răneşte deja. nu mai stai să vezi până unde pot merge lucrurile. fugi şi punct.

aş vrea să scriu despre o seară frumoasă. adevărul e că am uitat puţin din ce credeam c-am învăţat. revenim. că doar semnele rămân, lecţiile. mai creşti un pic. şi  nu lăsa, omule, pe nimeni să te ţină pe loc.

Joaca de-a prezentul

Nu stiu sa fiu in prezent nici cand imi fac ceaiul. Stiu ca ar trebui. Las mul mantra sa se auda si incerc sa meditez. Si-i greu si alea zece minute parca-s ace infipte in maini, in talpi, in spate. Imi fug gandurile in toate directiile. Dar cumva se face liniste, mult mai multa liniste. Si linistea aia apasa. E linistea de care fugim cu totii zi de zi, secunda de secunda. Cum sa nu fie greu sa-ti incrucisezi picioarele si sa iei linistea in brate, dupa ceas? zece minute nu pleci nicaieri. douazeci de minute nu pleci nicaieri. mai mult n-am rezistat. dar voi ajunge sa rezist cu orele. fiindca in singuratatea si linistea deplina gasim raspunsuri pe care altfel n-avem cum.

am vrut sa intru ieri seara la un film. merg des la filme, mai ales de una singura. prezenta altui om langa mine parca rapeste ceva din film. si sunt, cu toate acestea, un om care iubeste oamenii. povestea de iubire a unui demon, asa scria in sinopsis. mi-am zis ca-i porcarie si-am plecat. senzationalul ieftin nu mai vinde. sper ca nu o sa mai vanda nici pentru altii. in curand, pe niciun ecran.

m-am plimbat ca sa mai trag putin de singuratate. sa fug de ganduri, numai ca ele se tin ca scaiul dupa tine. cand ajungi sa mergi pe sarma de unul singur, nu vrei sprijin, mai sa-i dai peste mana celui care ar vrea sa mearga in paralel cu tine.

paralel, asta e. mergem in paralel o vreme, apoi ne intalnim, ne intersectam, apoi fiecare continua sa mearga pe drumul sau. poate, o vreme, raurile curg impreuna. amuzant e ca ajung oricum toate in acelasi ocean infinit.

fug de practic, de ceea ce trebuie facut. fug fiindca-n zgomotul acelor lucruri, se face cea mai mare liniste. tin cu mine o carte de multa vreme si nu reusesc sa o citesc. si culmea, e despre puterea puterea prezentului. exercitiu, exercitiu, exercitiu. fug si de trecut acum, ca nu-i bine sa-l lasi sa te prinda. doar sa mai ramai putin cu nasul varat in trecutul recent. apoi tusti, mergi mai departe. cu puterea prezentului in geanta, catre un alt film, unul cu un sinopsis bun.

" in the silence you hear the truth and know the solutions.”

don't steer the river

e lupta noastra, a multor oameni. e lupta mea, cea mai grea dintre ele. suntem ghidati de-o voce care nu-i a noastra, o voce care cere. constiinta nu se poate desprinde de ego. il trag cu mainile, ii arat o alta incapere, si-l trimit acolo. acolo sa mergi si sa nu te mai intorci. fiindca egoul creeaza tot ce e rau pe lume si toate supararile din viata noastra. ma gandesc ca asta inseamna sa intorci si celalalt obraz. nu inseamna sa te lasi lovit la propriu, ci sa nu lovesti inapoi. te poti apara plecand, punandu-te la adapost.

vreau sa fiu precum raul care curge si care stie ca orice farama de ego e ca o piatra care-i tulbura apele. insa acelasi rau stie sa curga in continuare, limpede. crestem insa intr-o societate care ne invata sa fim ca toti ceilalti, care impune reguli, dure, stricte. sa nu cracnesti. sa nu te misti din banca. sa stai cu mainile la spate. crestem cu frici, cu fricile noastre la care se adauga cele invatate, predate si cele mostenite.


vreau sa fiu ca raul care se elibereaza de toate, care nu mai reactioneaza ca in trecut, care intelege greselile, care nu se mai teme dupa ce a rostit cuvinte care schimba cursul raului. cer iertare unei energii pe care am tulburat-o. o las sa se miste independent de mine. chiar daca am gresit ieri, sa incerc mai mult astazi. sa nu spun ca sunt un om nou. sa fiu un om nou.

ni se ofera la infinit sanse, dar le vedem numai cand suntem in armonie cu noi. mai apoi se ivesc vechile tipare, vechile greseli. acolo se da lupta, acolo gresim din nou. intotdeauna sa ne fortam sa reactionam diferit fata de cum am reactionat in trecut. sa ignoram vocea care o sa strige ca asa trebuie sa procedam, ca asa e bine. sa identificam ce sta la baza unei decizii inainte de a o lua. si, cel mai important, sa ne ascultam pe noi si sa nu mai cerem sfaturi cand stim prea bine ce avem de facut.

“Happiness for a reason is just another form of misery because the reason can be taken away from us at any time.” ― Deepak Chopra

Hraneste-te numai cu sentimente frumoase. Creste-le in tine din ce in ce mai mult. Ofera-ti cea mai mare iubire de care simti ca esti capabil. Uita de ego. Intelege raul pe care il produce in noi egoul. Invata sa ramai doar tu cu tine. Apoi o sa simti ca plutesti, nu ca pasesti. Nu renunta. Nu e un drum cu destinatie precisa, ci o calatorie.
Invata sa mergi dincolo de ceea ce crezi ca e o limita pentru tine. Indrazneste. Fa lucrurile de care te temi. Nu te opri atunci cand unele nu se intampla. Continua. Nu renunta sa ai idei, nu renunta la creativitate, nu renunta sa te dezvolti ca om.
Incearca lucruri noi. Fii ordonat. Casa e oglinda sufletului si, recunosc, mi-e casa pe trei sferturi ordonata, cum mi-e si mintea. Dar se schimba, evolueaza, impreuna cu mine. E alba si va fi si mai alba. Bate vantul prin perdele noi, pasesc desculta si cu indrazneala, in pasi de dans, cu gandul ca s-au petrecut si se petrec cele mai frumoase lucruri din aceasta vara. Si suntem de-abia la jumatate.
Ce-mi trebuie? Sanatate. Liniste. Fericire. Recunostinta. Sinceritate. Fata de mine si fata de ceilalti. Incredere. Dezvoltare continua.
Dar cand esti sanatos, le faci pe toate.

Zambesc cu recunostinta.

Cea mai frumoasa zi

E in fiecare zi. Mi-e rusine acum de momentele in care am simtit ca nu pot face nimic desi puteam face, ca si acum, atat de mult. In care am crezut ca am prea putin desi aveam deja mai mult decat imi trebuie. Citesc despre oameni care spun ca nu se tem si ca stiu ca atata vreme cat pot munci, totul o sa fie bine. Si stiu ca sunt un alt om de o perioada de timp. Ca parca o data la cativa ani ne dam seama ca ceva in noi a devenit complet, ca am reusit sa atingem acea treapta catre care am tot mers, ani de-a randul. Si-a fost multa munca, si-a fost nevoie de intelegere, de ascultare, de rabdare, dar cel mai mult de iubire pe care mi-am oferit-o mie. Dar sunt un om norocos fiindca in anii acestia niste oameni exceptionali mi-au dat voie sa-i cunosc si-au ramas in viata mea.

Ascult mai mult si trimit egoul intr-un colt ori de cate ori ii aud vocea. Imi amintesc de ce e mai important "Sa fii fericit sau sa ai dreptate (chiar si cand nu ai!, as adauga)?" si nu uit ca sunt lucruri diferite. Cum sa faci rau unui om daca intelegi ca e parte din tine, ca tocmai aceasta convingere ca suntem separati ne-a facut, de-a lungul timpului, sa ne facem atata rau, sa ducem razboaie, sa credem ca suntem separati, inegali, cu drepturi mai multe sau cu drepturi mai putine.

Cea mai frumoasa zi e in fiecare zi si cand ploua, cum bine a scris Mihail Siskin, "e o frumoasa zi cu ploaie". Cele mai frumoase sentimente sunt cele pe care inveti sa le oferi tu altora alaturi de cele pe care le primesti. Cea mai mare liniste e cea prin care nu iti mai lasi egoul sa strige ca ai fost ranit sau nedreptatit. Cea mai mare realizare e sa fii mut in fata celui care striga la tine si sa intelegi ca supararea lui nu te poate atinge.

Cea mai frumoasa zi e astazi si vreau ca toate zilele sa fie la fel de frumoase. Daca suntem lumina, ce nevoie avem de colturi de umbra sub care sa ne retragem? De ce sa ne simtim raniti in orgoliu cand cineva ne face un repros? Sa intelegem si sa nu uitam ca exista tot atatea puncte de vedere cati oameni exista.

Cea mai frumoasa zi e astazi si-n fiecare zi.

Sugar & Spice

Iti promit ca de data asta las teama si neincrederea deoparte. Iti promit ca EU o sa dispar in vreme ce voi sti sa fiu EU in alta parte. Iti promit ca voi sti sa te vad cu adevarat si sa ma astept la ce e mai bun de la tine. Iti promit ca o sa-mi uit fricile si o sa inteleg ca nu au nimic de-a face cu mine.

Iti promit ca o sa ma ascult si nu voi mai gresi asa cum am facut-o de atatea ori. Iti promit ca acum stiu mai multe si acum ma pun pe mine pe primul loc. Iti promit ca am invatat sa iubesc altfel si ca stiu ce conteaza cel mai mult acum.

Promit sa ma feresc de greseli, chiar daca nu promit ca o sa pot controla ce simt. Promit sa pastrez insa un echilibru, promit sa nu mai uit de mine, sa nu uit nici de tine, promit sa fiu altfel decat am fost, promit sa fiu cu adevarat eu.

Mutenii

Eu nu ma tem de cuvinte, ci de necuvinte. Eu nu ma tem de ceea ce-mi spui fiindca-n timp am invat sa indur ranile pe care le fac uneori cele rostite. Ma tem de ceea ce nu rostesti, de ceea ce poate nici tu nu auzi in tine, de ceea ce alegi sa asurzesti inainte macar sa se transforme in ganduri.

Nu ma tem de cuvinte, ci de toate sentimentele pe care nu ti le deslusesti, de tot ceea ce crezi ca stii, dar nu intelegi. Ma tem ca imi spui una si nu stii ca, de fapt, simti alta. Ma tem ca imi vorbesti cu sinceritatea ratiunii si nu cu cea a inimii. Pe urma ma mai tem ca e fix pe dos si ca uiti de glasul inimii in vreme ce-ti lasi numai logica limpede sa-mi vorbeasca.

Ori amandoua pot sa raneasca in vreme ce amandoua, in orice situatie, creeaza realitati. Fiindca, odata rostite, cuvintele creeaza realitati, iar noi incepem sa actionam intocmai. Si nu ne razvratim, ne aliniem. Nu ne scuturam de ele, ci le credem.

Tare ma tem de ceea ce nu-mi spui fiindca nici tu nu stii ce ascunzi. Si daca ai putea sa-mi scrii o scrisoare nu ai incepe-o niciodata, de teama sa nu o citesti chiar tu si sa vezi ca nu-ti spui ceea ce gandesti, nu auzi ceea ce simti si nu-ti dai seama ca intre tine si cel caruia tocmai i-ai scris nu exista nicio distanta si nicio diferenta.

Tu nu te temi de cuvinte, ci de necuvinte. Ai citit acum. Am recitit acum.

azi

mi se frange inima-n doua. as fi vrut sa ajung pe loc la capatul lumii, la capatul timpului. fara motiv aparent, dar teama m-a facut sa nu mai pot respira. cum indrepti lucrurile cand nu te simti suficient de puternic? ma imbarbatez imediat, mi-e frica sa alunec in haul acela, pe drumul fara de intoarcere. n-oi fi deja cu un plaman ars, imbatranit inainte de vreme, iar eu nu stiu?


as vrea sa respir aer proaspat si nu indraznesc. as vrea sa stiu cum e sa vezi viata cu alti ochi, cu intelepciunea unui batran care azi se fereste temator de aparatul de fotografiat. sa imi spun acum sa ma arunc nebuneste cu capul inainte. sa iau totul de la zero, de la un zero de care mi-a fost dintotdeauna teama.

cand nu poti sa construiesti cum ai dori, cand vezi ca in maini ai doar nisip si ca nici nu poate fi vorba de vreun castel adevarat, ci doar de jucarie, spulberate la primul val, ce faci?


as vrea sa stiu cum ma pot reorganiza ca om, ca structura, ca fire. de parca in tine ai piese de lego pe care sa le poti aseza altfel, dupa bunul plac. inghit teama, uit de aerul proaspat si nu mai spun nimic. imi duc mana la piept si simt, prin piele, plamanul imbatranit inainte de vreme.

stiu ca-ntr-o buna zi nu o sa mai pot respira cum trebuie si-atunci de ce sa nu ma arunc acum in valuri, metaforic vorbind? sa incerc acum marea, sa am incredere ca inotul nu se uita. doar ca sunt un inotator slab si poate ca ar trebui sa inot zi de zi ca sa pot traversa oceanul.



am cautat sfaturi, as fi vrut sa-mi spuna cineva, cu mai multa intelepciune, ce e de facut. fiindca ma lovesc de concret, de o problema cat se poate de reala. si nu stiu unde sunt acei oameni care iti pot spune, din vasta lor experienta, cum e mai bine sa procedezi.

si chiar daca mi se frange inima-n doua, problema aceasta nu are nimic de-a face cu inima.