Tramvaiul 44 O dimineata furata

Nu a mai ramas nimic din seara-poezie in care mi-ai spus ca ma iubesti. Doar franturi. Franturi care imi amintesc de ochii tai putin speriati de gandul ca dimineata va trebui sa imi spui adevarul: "Te-am mintit. Nu te iubesc."
Ai asteptat lacrimi, dar nu au curs. Ai crezut ca te-am mintit si eu. Eu am plans mai tarziu in noapte. Tu nu. Tie doar ti-a parut rau. Ai adormit gandindu-te ca a doua zi nu o sa iti mai pese. Drumul pana acasa a tinut prea lung. Aveam impresia ca cineva a mutat locul in care locuiesc. Nu mai e acasa pentru ca nu ma mai regasesc. Pe locul din fata mea un batran atipea si se trezea brusc la fiecare zdruncinatura a tramvaiului. Obosise de atata viata. Eu nu eram obosita, doar suparata. Pe mine fiindca nu stiu daca si unde am gresit si pe tine pentru ca ai uitat sa ma iubesti.
Dar asa se intampla in viata, nu? E doar un drum plin de obstacole si suferinte intrerupte de mici bucurii. Unii gasesc totusi fericirea. Cred ca ei o merita. Ce ar trebui sa fac ca sa o merit si eu? Am obosit sa mai alerg dupa ea.