Je m'en fiche...

Nepasarea te loveste atunci cand te astepti mai putin si, de cele mai multe ori, doare ingrozitor. Sunt pedepsita sa nu-mi pese. O fi bine, o fi rau... on va voir. Nu mai vreau sa ma gandesc la tot ce s-ar putea intampla maine din cauza nepasarii de azi. Nu mai vreau sa ma gandesc la aceasta noapte care se va termina pana la urma. De ce nu pot sa prelungesc cele mai frumoase momente la nesfarsit?! As fi prea egoista, nu? S-ar opri lumea cu totul.
Am invatat sa iubesc singuratatea. Singuratatea aceea pe care am urat-o candva. Cand ramai singur cu gandurile tale, descoperi un altfel de om. Te uiti in oglinda si zaresti un chip strain, un chip pe care il vad si ceilalti in fiecare zi. In timp, ajungi sa te si vezi. Chipul acela strain dispare, iar tu nu iti mai vezi decat ochii atat de senini in fiecare dimineata si te intrebi de ce nu te-ai schimbat. Cand ramai doar cu gandurile tale descoperi un om micut inauntrul tau, descoperi un suflet de care uitasesi inca de pe vremea cand iti placeau ciresele si uitai de tine prin livezi. Descoperi un copil care a imbracat camasa de forta a maturitatii. Nu te mai zbate, e mai rau. Se strange si mai tare. Nimeni nu va veni sa o desfaca si te vor crede nebun daca incerci sa te eliberezi. De-asta iti vor spune: "Maturizeaza-te!". Lasa camasa de forta pe tine. E haina societatii, haina unei lumi normale in care nu ai voie sa fii altfel. Nu ai voie sa iubesti asa cum ai vrea pentru ca te-ar desparti de ceea ce iubesti tu. Nu ai voie sa plangi pentru ca esti slab si atunci pui in pericol specia umana. Nu ai voie sa fii altruist pentru ca supravietuirea e bazata pe egoism. Si cu toate acestea, mai uiti uneori de tine si ii lasi sa te vada asa cum esti. Si tocmai atunci te ranesc. Tocmai atunci cand esti pregatit sa iubesti.


O saruta apasat pe buze si o stranse si mai tare in brate. Isi afunda chipul in parul ei si ii atinse gatul cu fruntea. Ramase asa, in imbratisarea aceea calda, incercand sa isi aduca aminte de ce o iubea. Uitase. Nu-si mai aducea aminte decat ca se cunoscusera cu cateva luni in urma. Nici nu o placuse. Nimic nu il atragea, dar uneori o surprindea privindu-l si ramanea si el tintuit de privirea ei. Nu era urata, doar ca el se gandise tot timpul ca iubirea vietii lui va fi o fata frumoasa, o fata superba care il va iubi pentru totdeauna. Isi daduse apoi seama ca spera sa aiba parte de o poveste, dar el era real. Asa ca se trezi din acest vis frumos si isi indrepta atentia asupra ei. Poate ca ea il iubea in secret, poate ca... Isi mai aducea aminte de mainile ei in parul sau, de primul sarut si de o imbratisare scurta. Apoi ea disparuse mai multe luni de zile. O asteptase. O visase. Ii dorea imbratisarile, vroia sa o aiba langa el, o dorea. Zilele treceau insa si nimic nu parea sa se mai schimbe. Incet-incet, ea devenise o amintire si se temea sa nu o uite de tot. Isi aducea aminte de ochii ei, de felul in care se misca... Si apoi, intr-o zi, in timp ce astepta tramvaiul, cineva il imbratisa. Se intoarse si nu ii veni sa creada. Era ea... mai frumoasa ca niciodata! A invatat treptat sa o iubeasca. Nu credea ca e posibil, dar in fiecare zi era coplesit de iubirea ei. Nu era o iubire care il sufoca, ci una care il completa. Gasise fericirea.
Suvitele de par ii mangaiara usor chipul. Ea se trezise. Se intoarse spre el si il saruta usor. El tresari. Cine era chipul acesta palid cu ochi albastri? Unde erau ochii aceia verzi cu care se obisnuise in fiecare dimineata? Unde era zambetul acela care ii spunea cat de mult il iubeste?
Traia in fiecare dimineata acelasi vis urat. Uita ca ea disparuse cu doi ani in urma. Un accident de masina. Cine s-ar fi gandit?! Nu crezi niciodata ca s-ar putea intampla cuiva cunoscut. De atunci, chipurile erau mereu altele si in fiecare dimineata se trezea cu speranta ca primul lucru pe care il va zari va fi chipul ei.