there's a place called home and a place called "there"

nu suntem niciodată cu adevărat noi. ne adaptăm în funcţie de ceilalţi şi purtăm de fiecare dată câte o mască deşi în interior suntem la fel. dar nu o să-ţi pui niciodată masca de om serios atunci când vorbeşti cu ea şi nici nu o să pari că vrei să îţi săruţi şeful.

dar sunt lucruri pe care le ştiţi deja.

se pare că eu chiar am stricat maşina de cusut.

azi am făcut din nou ratatouille, brioşe (:D) şi am început să tricotez ceva ce sper să fie noul accesoriu preferat.

în rest, nimic. starea de linişte se menţine. mi-e bine şi mi-e bine şi mi-e bine. mă întristez uneori, dar încerc să îmi aduc aminte că trebuie să uit şi să iert. şi ce e mai important, că nu am dreptul să judec pe nimeni. aşa se face că în ultima vreme am chef să îmbrăţişez pe toată lumea. aşa se face că din relaţiile cu ceilalţi, chiar şi din cele care acum s-au destrămat, nu mai păstrez decât amintirile frumoase. orice prietenie/relaţie se termină din vina ambelor părţi. un lucru important pe care l-am învăţat recent şi încerc să nu-l uit. viaţa fără resentimente, regrete şi analize care dau dureri de cap e mult mai frumoasă.