somnul de o mie de ani

aş fi vrut să adorm şi să mă trezesc peste o mie de ani. lucrurile toate să fi fost mai bune, mai frumoase, eu să fi fost altcineva, iar toată starea de rău să fi dispărut pentru totdeauna. câteodată însă, o singură noapte de somn poate face minuni. aşa că acum, oricât mi-aş dori să mă simt mai bine, nu am ce să fac decât să las timpul să treacă. uneori, tocmai lucrurile pe care le faci pentru a avea impresia că nu eşti singur îţi creează un gol şi mai mare.

a venit, iată, şi o vreme a pastilelor luate cu regularitate, cu aceeaşi precizie cu care îţi fixezi uneori ceasul. e ordinea cea mai mare pe care vrei să o faci în tine, începând cu arterele şi până în suflet. prezentul a devenit în sfârşit palpabil, acum că te-ai oprit pentru o clipă să îl priveşti şi să îţi dai seama că nu poţi trăi cu adevărat decât aici, acum.

cu efort şi fără efort trec zilele, cu mai mult efort decât înainte, cu mai multă muncă pe care nu ştii dacă o depui pentru tine sau pentru că aşa e firescul nefiresc. să aşteptăm dimineaţa înainte să redevenim impulsivi şi... oarecum zburdalnici. n-ai îmbătrânit, ai 23 de ani. poţi să greşeşti din toată inima.