as I run away from me

dacă laşi într-o cameră ceşti de ceai în diferite colţuri, camera se face mai frumoasă. mă gândesc că până la urmă îmi plăcea mai mult de mine atunci când nimic nu părea să aibă sens. pe cât de mult mă îndepărtez de un eu pe care încerc să-l uit, pe atât de mult ştiu că doar atunci mă apropiasem cu adevărat de ceea ce vreau să fiu.

cafeaua te deshidratează atât de tare încât noaptea încep să îţi ardă buzele şi să se crape. dimineaţa te trezeşti însetat şi numeri sticlele goale din cameră. bine că nu sunt de vin, îţi spui, şi-i zâmbeşti unui eu care a dormit bine. te descurci. dar ce te faci cu momentele astea în care ar trebui să te bucuri de o pauză şi nu mai ai cum? zici tu că treci cu bine peste schimbări, dar simţi că revii la nişte gânduri mai vechi. şi vechiul nu e ceva care să-ţi surâdă sau să vrei să-l readuci în prezent. nu uita că toate se întâmplă cu un motiv. şi, pe lânga asta, ne bate vara la uşă. şi n-ai voie să ai aceeaşi vară ca anul trecut. ştii că e vremea să faci şi mai mult. şi hai, ai voie să lucrezi şi în noaptea asta.

citesc henry şi jude june şi nu-mi place. aş vrea să nu mai uit de lucrurile esenţiale. nu ştiu când am început să nu mai am nevoie de prieteni. poate de când timpul s-a împărţit în momente pline cu adevărat. prietenii nu fac uneori altceva decât să îţi amintească de ceea ce încerci să uiţi.