e straniu, până la urmă

e straniu, până la urmă, să priveşti fix spre fereastra de la etajul 9, ca şi cum ai putea să ghiceşti cine locuieşte acolo. e straniu să ai în faţa ta o altă fereastră şi să aştepţi zăpada între două ferestre. un decembrie tulburător, din punctul ăsta de vedere. zăpada are în ea ceva din iarna trecută. zăpada are în ea tot anul trecut. poate că o să ningă abia în ianuarie. e straniu să priveşti direct la etajul 9 şi să te întrebi cum ai ajuns aici şi să mai vrei din când în când să pipăi pereţii. e straniu să nu ştii cu adevărat că eşti aici.

te opreşti aici şi ştergi orice alte gânduri.