raman urme

si raman urme bune si parca nu-mi vine sa cred cum deodata fiecare colt al camerei e bun si bland. stiu, n-ai intelege. si cum deodata incep sa-mi suport din nou cafeaua amara si diminetile pe care inainte nu reuseam sa le umplu suficient de bine oricat de multe pliculete de ceai mi-as fi indesat in buzunare.

am turnat acum mult ceai in inima mea, atat de mult ceai incat aburii astia imi tin de cald o iarna intreaga. si nici macar n-a inceput sa ninga, dar nici de zapada nu ma mai tem. ti-am spus ca o sa fie si un lup undeva? da, o sa apare si un lup pe pielea pe care am ferit-o de urmele despre care alti oameni spun ca nu dispar si ca se adancesc odata cu timpul.

poate ca n-ai intelege ca schimbarea s-a produs de mult si a venit de undeva din amintiri, un copil care se gandea la mult prea multe lucruri m-a strigat de undeva din spatele unor ani si mi-a strigat sa-l iert. si l-am iertat si iata-ma, cu diminetile mai pline ca niciodata.


abia cand stii ca ti-e bine incepi sa te rogi cu adevarat pentru ca trebuie sa mutltumesti cuiva pentru neintelesul pe care l-ai primit in dar si care te-a ridicat deasupra a tot ceea ce ai fost in ultimii 24 de ani. si mai stii ca putini inteleg oricum, dar iti traiesti revelatia in fiecare zi si te bucuri de ea ca de un miracol (pentru ca e) care te face sa iubesti viata asta si care te indeamna in fiecare secunda sa fii un om mai bun.

te costa uneori ceva sa renunti la oameni. te costa sa renunti la cei pe care inainte ai fi vrut sa-i salvezi, dar pe care i-ai abandonat atunci cand aluneci si atunci cand ti-ai dat seama ca mainile lor nu se agatasera de nimic altceva in afara de tine. si-atunci iei decizii si rareori e usor sa le iei, dar le iei de fiecare data cand e nevoie. ai rafturi pline de decizii in noua casa, le pastrezi acolo o perioada, apoi faci curat pentru ca vei avea nevoie de spatiu pentru alte hotarari. stii ca doar nehotaratii pastreaza doar doua rafturi pe care se ingramadesc toate nuantele de gri din lume.

nuantele acelea pe care nici acum nu le intelegi si nu le accepti si ridici din umeri cand cineva iti povesteste despre cat de cenusie ii este viata. le spui ca nu exista nuante de gri, dar si ei ridica din umeri atunci cand le arati rochia ta doar din alb si negru, cu decizii. si incerci sa le mai spui si ca albul si negrul nu se amesteca niciodata si ca nu exista decizii rele, ci doar hotarari pe care e bine sa le iei ca sa poti merge mai departe, oriunde sau ca sa poti sta pe loc in continuare, dar linistit.