după tipic II

e o perioadă de trecere, aproape că te-ai gândi ca nu ai ce scrie. dar ce vreme şi ce contururi se desluşesc acum în lumina pământie a unui noiembrie-decembrie! nu stai să asculţi bătăile unei inimi care, tehnic vorbind, a luat-o razna. sau poate aşa ar trebui să bată toate inimile astea, neîncetat şi cel mai adesea, neauzit.

puţin rău, puţin rău fizic şi zile care nu mai încap în niciun calendar şi lucruri pe care ai obosit să le mai faci de unul singur chiar dacă parcă niciodată nu ai fost mai aproape de oameni. şi nici nu ştii când intră zilele în dimineţi şi când după-amiezile se sfârşesc în aceeaşi îmbrăţişăre acum atât de familiară şi atât de caldă, mai ales în serile în care se face frig şi ţie îţi îngheaţă nasul.

decembrie nou cu cea mai frumoasă listă din lume şi cu cele mai sincere cuvinte. decembrie nou în care nehotărârile nu-şi au rostul şi nici nu sunt lăsate să păşească acolo unde s-a făcut, în sfârşit, curat. şi-ar mai fi multe, multe de făcut, dar în unele seri nimic nu poate îndepărta micile dureri de cap, venite din ultimele lucruri pe care le avem de rezolvat. poate doar un pahar de lapte cald cu scorţişoară.