04 December 2011

quite above

mă ţin departe de lucruri şi poate că uneori mi-e şi frică, mă ţin departe de lucrurile care până acum mi-au făcut rău. mă ţin departe de trecut şi nici nu pun piciorul în viitor, mai ales că prezentul vine cu atât de multe. mă ţin departe de mine aşa cum mă cunoşteam odată şi mă ţin departe de lucrurile pe care mi-am promis că nu le mai vreau vreodată. mă ţin departe de unele lucruri pe care înainte ai fi vrut să le faci altfel sau care te-ar fi făcut să te răzgândeşti.

aţi fi surprinşi să vedeţi cât de des folosim tasta backspace atunci când scriem. şi-aţi fi surprinşi să vedeţi că nu ne dăm seama că în viaţă nu avem o astfel de tastă sau, cel puţin, nimeni nu s-a gândit să dea un nume acestui lucru pe care putem să îl facem, să ştergem amintiri, oameni, decizii.

mă ţin departe de propriile-mi gânduri atunci când simt că dau năvală uneori şi mă feresc de ele ca de nişte stropi murdari de ploaie care ar strica totul. mă ţin departe de tot ceea ce alţii mi-au spus înainte să nu fac şi păşesc pe nişte trepte necunoscute cu un curaj pe care nu mi l-aş fi bănuit niciodată, dar pe care, acum că l-am descoperit, îl folosesc în fiecare secundă din fiecare zi.

mă ţin departe de micile dorinţe şi proiecte care nu însemnau nimic, dar care totuşi nu mă lăsau să dorm. mă las condusă numai de un instinct care mă domină de luni bune de zile, în faţa căruia plec capul pentru că mă ajută să iau cele mai bune decizii, dar care îmi dă voie să mă privesc în oglindă şi să-mi desenez un contur perfect. sunt un om nou, la jumătatea drumului.

3 comments:

  1. De-as putea si eu sa ma tin deoparte de propriile ganduri... If only :)

    ReplyDelete
  2. si cat timp pierdem folosind backspaceu...
    si cum nu invatam mai nimic din fiecare apasare...

    ReplyDelete
  3. @Ally: you can. :) when you worry, oosh them away.

    @pikchiu: într-adevăr, backspace-ul a devenit un automatism. nu ne mai pasă de eventualele greşeli, pentru că ştim că le putem şterge.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare