ni se-ncurca itele-n par

in par, ca atunci cand ti se incurca mana in suvitele mele si radem amandoi. mi s-au impleticit adesea cuvintele si mai ales gandurile atunci cand nu mai indrazneam sa spun nimic. dar acum, acum totul e ca o umbrela perfecta intr-o zi de noiembrie. afara ploua si vii cu umbrela si o lasi in suportul atat de frumos de umbrele. intotdeauna mi-am dorit un suport de umbrele, poate nu stii.

sa zicem in continuare ca afara ploua sau sa ne imaginam, cel putin. ma privesc intr-o oglinda - inoriceoglinda si ma vad, acolo, propriul punct de sprijin cum inainte doar spuneam ca ar trebui sa fim si cum nu credeam niciodata ca o sa reusesc.

it is what it is si prea putini inteleg ce este. ar putea sa para simpla aceasta multa fericire adunata in doar cateva cuvinte. am baut ieri ceai indulcit cu mult prea multa miere si-am ascultat cum cineva incerca sa-l ghiceasca pe iv cel naiv.


am invatat ca fricile se trateaza cu neganduri si cu pasi inainte si ca nehotararile se combat cu zambete. si ca uneori nu exista un sfarsit vizibil pentru lucruri asa cum nu exista un sfarsit vizibil pentru aceasta postare.