God knows it's tough

Mi-e greu să renunţ la obiceiurile rele, dar mi-e uşor să renunţ la oameni. Se împlinesc trei ani de regim vegetarian, dar pentru că a fost totul sau nimic. Se împlinesc săptămâni, luni şi ani de când am renunţat la unii oameni, dar pentru că a fost totul sau nimic. Aşa funcţionez, griurile îmi fac rău, sunt ca o ceaţă care îmi inundă plămânii. Mă lupt zi de zi să schimb cele mai esenţiale lucruri. Mă lupt cu mine şi parcă fac zece paşi înapoi de fiecare dată. Dar nu renunţ, chiar dacă lupta asta se dă deja de mai bine de doi ani.

Ştiu tot ce-i rău pentru mine acum. Le-arăt cu degetul şi mi le recunosc şi-mi spun că le mai accept pentru o perioadă, chiar dacă-mi fac rău. Dar, în rest, am obosit să mă lupt cu celelalte lucruri. Din cauză că paşii ăia înapoi mă duc parcă înapoi la linia de start. Şi-am cam obosit să o tot iau de la început.

Nu sunt un om disciplinat şi nu sunt un om organizat. Îmi doresc să fiu şi nu ştiu altfel cum să devin decât propunându-mi asta în mod continuu, în ciuda eşecurilor atât de dese în aceasta privinţă. Nu ştiu cum altfel să reuşeşti decât prin eforturi atât de mari. Momentan nu pot să fac mai mult, mi-aş spune că pot, dar paşii mei sunt mici şi habar n-am cum să-i fac mai mari. Voinţă, da. Dar cred că până şi pentru ea trebuie să mă disciplinez.

Şi nu, cu omul care am fost înainte nu mă pot împăca. Da, accept trecutul, dar îl las acolo, împărţit exact aşa cum a fost dintotdeauna. O vârstă până la care ştiam cine sunt şi vârsta la care m-am îndepărtat de cine ştiam că sunt. Şi când am revenit, a început această luptă de descoperire, de dat la o parte ce e de dat la o parte. Dar e o luptă aşa de grea. Şi nici nu ştiu cum s-o iau mai puţin în serios.