parcă simţi că
vrei să te dai un pic mai încolo când auzi că a murit cineva. am plâns
când am aflat că a murit actorul şerban ionescu. întotdeauna veştile de
acest fel ne supără, ne deranjează, mai că-l agresează pe cel care le
primeşte: "De ce-mi spui mie asta? N-am chef să aud aşa ceva". Suntem
atât de speriaţi încât ăsta e sistemul nostru de apărare. Ca şi cum acel
altcineva trăieşte departe de noi, a trăit întotdeauna departe de noi,
un alt om, o altă rasă de om. Şi rămâi, de multe ori, singur în faţa
unei dureri pe care oricum n-ai cu cine să o împarţi.
Ne împărţim însă criticile, bârfele, zvonurile. Ne bucurăm de ele fiindcă i se întâmplă altcuiva. Şi există oameni care atât aşteaptă: să deschizi gura şi să spui că aşa e. Să fii de acord cu această nimicnicie a tot ce există, cu această lipsă de sens a lumii şi cu acţiunile de persecutare îndreptate întotdeauna împotriva lor. Dar viaţa e a noastră şi-alegem uneori s-o dăm pe nimic, s-o dispreţuim până nu mai rămâne nimic.
Şi când refuzi să devii un astfel de om, când refuzi să mai ai rolul unui chip de carton care se clatină uşor a aprobare, devii ghimpele în coastă. Un nebun care vorbeşte despre fericire. "Ce atâta fericire? Fericirea e o prostie, e ceva fabricat!". Tu singur ştii să pui în balanţă fericirea şi nefericirea fiindcă le-ai simţit pe amândouă. Şi nu fericirea de moment, nici tristeţea de-o clipă. Nu, fericirea aceea care-acum e în tine şi care nu te lasă să uiţi că datoria ta e să ieşi la suprafaţă după orice greu, că suferinţa face parte din viaţă, dar că atunci când ţi-o produci singur şi nu vezi asta vei fi convins că pe lume nu mai există decât negru. Iar un om care apreciază viaţa le vede şi le înţelege pe amândouă.
O să pierzi oameni, în postura asta, de ghimpe în coastă. Dar ştii că cine nu-i menit să fie lângă tine, nu va fi. Şi mergi mai departe cu aceeaşi perspectivă asupra vieţii şi doar umeri simţi nevoia să-ţi pleci umerii de recunoştinţă pentru ceea ce ţi s-a dat fără să ceri. Să fii întotdeauna recunoscător pentru fiecare dimineaţă din viaţa ta.
Ne împărţim însă criticile, bârfele, zvonurile. Ne bucurăm de ele fiindcă i se întâmplă altcuiva. Şi există oameni care atât aşteaptă: să deschizi gura şi să spui că aşa e. Să fii de acord cu această nimicnicie a tot ce există, cu această lipsă de sens a lumii şi cu acţiunile de persecutare îndreptate întotdeauna împotriva lor. Dar viaţa e a noastră şi-alegem uneori s-o dăm pe nimic, s-o dispreţuim până nu mai rămâne nimic.
Şi când refuzi să devii un astfel de om, când refuzi să mai ai rolul unui chip de carton care se clatină uşor a aprobare, devii ghimpele în coastă. Un nebun care vorbeşte despre fericire. "Ce atâta fericire? Fericirea e o prostie, e ceva fabricat!". Tu singur ştii să pui în balanţă fericirea şi nefericirea fiindcă le-ai simţit pe amândouă. Şi nu fericirea de moment, nici tristeţea de-o clipă. Nu, fericirea aceea care-acum e în tine şi care nu te lasă să uiţi că datoria ta e să ieşi la suprafaţă după orice greu, că suferinţa face parte din viaţă, dar că atunci când ţi-o produci singur şi nu vezi asta vei fi convins că pe lume nu mai există decât negru. Iar un om care apreciază viaţa le vede şi le înţelege pe amândouă.
O să pierzi oameni, în postura asta, de ghimpe în coastă. Dar ştii că cine nu-i menit să fie lângă tine, nu va fi. Şi mergi mai departe cu aceeaşi perspectivă asupra vieţii şi doar umeri simţi nevoia să-ţi pleci umerii de recunoştinţă pentru ceea ce ţi s-a dat fără să ceri. Să fii întotdeauna recunoscător pentru fiecare dimineaţă din viaţa ta.
No comments:
Post a Comment