momentum

pas cu pas, din ce in ce mai aproape. n-as putea sa descriu. de fapt, nu vreau. dar s-au schimbat atat de multe. si m-am schimbat atat de mult. am dus multa vreme o lupta cu mine. ma gandesc ca, intr-o masura mai mare sau mai mica, toti ducem. pe a mea am simtit-o ca fiind mare. poate nejustificata in ochii multora (luptele celorlalti tind mereu sa fie nejustificate in ochii nostri), dar mare in ochii mei. nu uriasa, doar mare. si apasatoare. m-a macinat, m-a intristat, m-a dezamagit. m-a facut sa fac prea putin, m-a tinut departe de multe.

numai ca pe urma am invins. am castigat vreo opt batalii din zece. si azi mai am doua, eu asa simt. si e mare lucru, cred ca sunt multi oameni care sunt obiectivi cand isi analizeaza progresele. nu ai cum sa fii multumit de sine daca faci prea putin. daca nu te fortezi sa iti depasesti limitele. daca nu inveti sa descoperi ca poti, in loc sa te incapatenezi sa-ti plangi de mila. le-am facut pe toate. numai ca exista mereu solutii si cai de iesire. chiar exista si sper ca cine nu crede sa aleaga la un moment dat sa vada si o alta cale. sau nu. e alegerea fiecaruia si cred ca asta ne scapa din vedere de cele mai multe ori. ca e alegerea noastra. ca nimic in noi nu e mai puternic decat noi insine.

si sunt inca, de multe ori, slaba in lupta cu mine. dar tin cu dintii de alea 8 batalii. o cifra metaforica, incercarile si reusitele au fost reale.

si cand ma gandesc ca voiam sa va scriu ca ma simt mai mereu indragostita, de oameni, de muzica, locuri si stari.

macar sa stim ca se poate. fiindca se poate.