acelasi drum

Ma gandeam chiar azi-dimineata la oamenii care muncesc in liniste si care, peste o luna, doua, trei, te suprind cu inca un proiect terminat sau a caror ascensiune le-o urmaresti treptat, intrebandu-te ce mecanism din spate ii anima si ii impulsioneaza atat de mult.

Vorbim prea mult despre ceea ce trebuie, vrem sau ne dorim sa facem. Atat de mult incat incat ne pierdem energia doar prin vorbe si, ce e mai grav, ni se pare ca ceea ce avem de facut e urias si ca ne depaseste. Si, cu toate acestea, e nevoie doar de atentie, de organizare, de o munca pe care sa o depunem continuu.

Inca n-am reusit sa ma organizez suficient de bine, inca ma las prada unui timp liber pe care n-as vrea sa nu-l consum muncind.

Ramane de vazut. Drumul e insa unul care trebuie parcurs, oricat de mici mi-ar fi pasii. De undeva trebuie sa incepem, cum mi-a amintit aseara cineva. Si esentialul e sa continuam sa mergem in directia aleasa, as adauga.