cu conditia sa

Nimic nu pare mult cand esti indragostit. Cand esti cu adevarat indragostit. La a doua intalnire, pentru cea care avea sa-i devina sotie, Nichita Stanescu s-a intors din drumul catre Cluj: "Mi-am amintit ca la 8 de dimineata trebuia sa fiu in Bucuresti, cu tine".

Suntem astfel inzestrati cu putere, determinare, hotarare. Nimic nu pare prea mult cand suntem indragostiti, cu adevarat indragostiti. Prindem parca puteri nebanuite si gasim in noi rezerve nesfarsite de energie, dar si de iubire.

Oferim tot, riscam tot. Punem un pariu cu noi insine si speram ca o sa-l castigam. Punem pariu si credem ca o sa ne fie bine. Si ca celalalt nu o sa ne raneasca. Ne asumam un risc, aproape pe negandite. Aratati-mi mie un om care isi mai pastreaza in intregime capul limpede atunci cand se indragosteste. Sau atunci cand simte ca o sa-i fie bine. Cand vrea, cand spera. Cand se bucura ca inca simte si ca are cui sa ofere si mai multa iubire.

Pe urma insa, apar fricile. Fricile nemarturisite, fricile pe care nu ni le spunem, in spatele inimilor deschise. Apar si pariul se pierde, legatura se rupe, totul se risipeste. Cumparam din nou un bilet fiindca pare, nu-i asa, de prea multe ori, un joc la loterie. "Cum ti-o fi norocul". Sau cum ti-e scris. Sau cum si cand. Cineva a spus odata ca, dupa orice situatie pe care incearca sa si-o explice, se intreaba ce ar fi putut face sau spune pentru a scoate din celalalt ce e mai bun. Mie mi se pare o responsabilitate prea mare pe care ulterior sa o iei cu tine. Eu cred ca trebuie sa oferim, mai intai, ce e mai bun din noi. Si ce e rau sa lasam deoparte. Sa nu alegem binele nostru in detrimentul altor persoane. Sa gasim acel echilibru care sa ne ajute sa evoluam fara urme care nu se mai pot sterge, fara crapaturi si zgarieturi care inca sa se vada peste ani. Si sa gasim echilibrul asta in noi, fara sa facem reprosuri, fara sa ranim, fara sa oferim ce e mai rau, ce nu face parte din noi decat in masura in care nu vrem sa le indreptam.

Momentele grele de trecut sunt cele pe care nu le intelegem. Dar chiar si acolo, daca suntem sinceri cu noi, ne vom recunoaste o parte din vina. Si e bine sa incercam sa descifram cat la suta e vina noastra, cat trebuie sa ne asumam, cat am gresit. Fara sa ne gandim, mai apoi, ca mai putem rasuci trecutul in vreun fel. Ce putem face, in schimb, este sa fim mai corecti in viitor, fata de noi, fata de celalalt. Mai onesti, mai atenti la cat cerem fara sa oferim.  La motivele care ne fac sa cerem.

Alteori, lucrurile se intampla intr-un fel anume, independent de noi. Si acelea sunt momentele in care, dincolo de vina, dincolo de asumarea responsabilitatii, dincolo de intrebari la care nu gasim raspuns (nu poti sti ce e in mintea unui om cu exceptia cazului in care tu esti omul acela), exista o situatie care, credem sau nu, avea un parcurs al ei, unul pe care noi nu-l prevazusem, dar care exista deja.

Exploziile, artificiile, emotiile ar trebui impartasite in egala masura. Ar trebui inmultite atunci cand exista de ambele parti. Si totul ar trebui sa fie rau, rau curgator.