haos, haos

credeam sincer si-am crezut multa vreme in cauza si efect, in reactie si raspuns. asta pana cand vazut si-am simtit ca lucrurile se intampla intr-un haos complet, intr-o dezordine desavarsita si ca tu nu apuci sa te sprijini de ceva fiindca raspunsul a venit fara reactie.

bon. si-atunci principiile si convingerile se tocesc instantaneu, rupi un colt dintr-o credinta si-arunci la cos multe concluzii. din ce era sigur, jumatate se transforma in praf fiindca in realitate e fix asa: doar jumatate din ceea ce crezi ca e sigur este cu adevarat sigur.

pe urma, in mintea ta, departe de vuietul propriilor remuscari, departe de iuresul dezamagirilor pe care ti le-au facut altii cadou in prag de sarbatori, departe de dezamagirea pe care singur ti-ai pus-o pe lista, stii ce ai de facut. stiu ce am de facut si-mi neg mie cea mai buna reactie. o reactie fara raspuns fiindca nu ar afecta pe nimeni, ba chiar m-ar salva pe mine.

insa nu putem fi siguri de nimic, nu-i asa? ajungi pana aici cu scepticismul si ajungi pana aici cu profetiile care se implinesc prin ele insele. felicitari, I am now one of yours. dar nu surprizele neasteptate cred ca supara cel mai tare. ci cele oferite treptat si cumva prevenitor. si asa e, e vina noastra cand ne dam seama de lucruri tarziu, dupa ce, vorba ceea, trecut-au anii...

n-am taria aia. de a spune lucrurile raspicat. de a spune ca doare cand doare. de a spune ca nu-i ok cand nu-i ok. eu plec si gata. impachetez daca e de impachetat. returnez daca e de returnat. sterg amintiri daca trebuie sa sterg amintiri. si plec si nu mai privesc inapoi decat rar, pentru un salut sau poate nici atat.

si mai sunt si momentele in care totul trebuie sa ramana cum este. in care incerc sa ma agat de orice colt mai e stabil. in care nu vreau ca micul univers sa dispara de tot. momentele in care habar n-am in ce sa mai cred in afara de ceea ce am simtit. imagineaza-ti ca esti intr-o camera goala cu peretii albi. nu ai decat sentimentele din inima si acolo sunt singurele cuvinte pe care le poti citi. in rest nu mai exista nimic.

si mai stiu ca unele lucruri nu trebuie spuse. ca poate te vor macina in egala masura si cele spuse, si cele nespuse. si-atunci nu-i bine nicicum si e bine oricum.

retete se gasesc, asta am observat. la tot pasul. fara parafa medicului. sunt gratuite toate. si par sa dea rezultate in teorie, altfel nu ti-ar fi servite asa de usor. trist e ca in realitate nu functioneaza niciuna fiindca diagnosticul e mereu gresit. fiindca e pus de alti pacienti si nu de un doctor. fiindca nu exista un doctor si nu exista un manual pentru viata. existi doar tu, norocos sau nu, sincer sau nu, cu destin sau fara, cu intamplari de tot soiul. in camera aia alba cu peretii goi in care, in momentele in care nu vei mai sti in ce sau in cine sa crezi, vei avea la indemana doar cuvintele scrise in inima si singurele sincere fiindca sunt ale tale si in ele sunt scrise toate durerile si toate fericirile.