a ales si el

Robin Williams a ales sa plece. A ales si el, a fost alegerea lui. Buna, rea, nu-i e dat nimanui s-o judece. Ca a lasat in urma inimi indurerate ale apropiatilor, nu incape indoiala. Ca tristetea e maladia secolului, cum bine a scris Diana-Florina Cosmin intr-un editorial pentru Forbes, iarasi nu incape indoiala. Ieri scriam despre ce ne mai ramane daca noi credem ca nu avem de ales, azi se confirma aceeasi convingere. Nimic, nu ne mai ramane nimic. De ce-ai mai face un pas la dreapta cand ai avea garantia ca faptul in sine e identic cu a face un pas la stanga? De ce sa mai vrei, de ce sa mai doresti, de ce sa mai vrei ceva pe lume? Fiindca pentru iubire traim si iubirea ne implineste. Iubirea pentru propria existenta, in primul rand. Apoi iubirea pentru ceilalti, pentru trairile noastre, pentru bucuriile pe care le traim printre picaturile de tristete sau nenorocire. Fiindca viata asta le are pe toate. Visez cu ochii deschisi la o utopie. Cine stie, poate intr-o zi va exista acea lume in care nu va exista o impartire care sa faca mai mult rau decat bine. Visez si cred. Si incerc sa traiesc in acord cu aceasta incredere pe care o am pentru fiecare noua zi. Si cu aceasta multumire mai fac un pas. Nu mereu e inainte, in unele zile nu fac niciunul. Dar descos itele vietii fiindca-mi place. Fiindca si eu am simtit, in trecut, ca nimic nu conteaza, dand sensul vietii la o parte, uitand ca nu sunt singura pe lume. De ne-am aminti, de-am sti sa traim altfel, sa iubim altfel, sa avem curajul de a nu mai complica vietile, poate ca utopia ar deveni realitate.