de ce faci asta?

ma uit de mai bine de o ora la monitor si incerc sa-mi dau seama, ce are, cu adevarat, sens. incerc sa scriu, dar nu imi dau seama de ce as face asta daca nu ar schimba ceva, daca nu ar aduce un alt inteles, o alta perspectiva asupra a ceea ce exista deja. www.romaniaimbatraneste.ro. nu e un link intamplator. e poate durerea mea ascunsa pe care am tinut-o in mine vazandu-mi bunicul care imbatraneste, neajutorat, in ciuda eforturilor noastre, in ciuda faptului operatiilor... in ciuda a tot. as fi vrut atunci sa fiu in alta parte, el sa ma fi crescut in alta parte, sa-mi fi istorisit despre cum a strabatut campii intregi calare, despre cum s-a ratacit intr-o noapte de iarna pe un viscol ingrozitor, intr-o alta tara. pentru el mi-am dorit atunci, cel mai mult, sa ma fi aflat in alta parte, sa fi crescut in alt loc. pentru ca el sa fi avut poate un alt final de viata, o alta poveste. pentru ca noi sa fi putut sa fim langa el in noaptea in care s-a stins singur, desi mama fusese aproape ora de ora, zile intregi, langa el. e durerea ei pe care nu o poate imparti cu mine. e durerea mea pe care nu o pot imparti cu nimeni.

si imi dau seama ca am ascuns bine lucrurile astea. le-am ascuns prin uitare, departe de mine, ca si cum nici nu s-ar fi petrecut. cum imbratisezi o astfel de durere? cum suporti mai departe zilele stiind ca inca nu ai strigat suficient, nu ai plans suficient, nu te-a durut, poate, cum ar fi trebuit? poate ca doliul chiar vindeca. eu n-am stiut sa-l port. mi-a fost frica sa il tin atat de aproape, asa. cu acea amintire. poate ca m-ar fi ajutat, atunci, o credinta, de orice fel. dar n-am avut-o si nu o am nici acum. nu am decat convingerea ca exista, intr-adevar, o energie a tot ceea ce exista, o forta pe care noi nu o intelegem. dar e ceva atat de extraordinar incat va transforma totul atunci cand ne vom fi pierdut drumul de tot. drumul pe care acum orbecaim. drumul pe care ni-l sapam singuri, sub picioare.

le scot la lumina, indraznesc sa le scriu. nu doar sinceritatea fata de noi insine e esentiala, ci si cea scoasa in vazul lumii. asta e, asta e marturia cea mai sincera. sa ai curajul sa arati foaia scrisa in fata celor mai aspri judecatori. si sa stii, totodata, ca nimic din ce spun ei nu mai poate ajunge la tine.