cât aş vrea să urlu. să lovesc. să strig că nu mai pot. că nu pot merge mai departe. că vreau să mă opresc aici, cu nebunia mea cu tot. câtă durere de care nu pot să scap. câtă durere, din ce în ce mai mare, care o să mă înghită fără să ştiţi. şi-o să dispar şi-o să fiu în sfârşit un om liniştit. n-o să mai am lacrimi şi poate o să uit totul. poate nu o să mai simt nimic.
omul din cârpe.
e îngrozitor că nu-ţi mai pot vorbi.
nimeni nu stie cate lacrimi au curs azi.
ReplyDeletenimeni... nici nu vrea sa stie.
si-am urlat.
si-am plans.
si mi-am inghitit suspinul.
si-am ramas iar cu durerea surda.
you're my favorite reader because you always understand everything so well.
ReplyDeletewould you take the first train/bus to stand in front of a lake, a moon, a green grass and beside someone who's crying and needs you to be the only one who can understand?
ReplyDeleteif I had a real friend, guess I would spend 9 hours on train for that. that moment of peace.
I was just talking with that kind of friend. şi da, cred că ea este un prieten adevărat.
ReplyDeletewe should all have the "right" to have at least one like this.
ReplyDeleteI agree. si eu as petrece 9 ore pe tren si mai mult daca as sti ca la capatul drumului se afla o astfel de persoana, care sa ma inteleaga si sa nu ma judece...
ReplyDelete