răbdarea, o virtute

ca omul matur şi megaresponsabil şi înţelept la care lucrez de ceva vreme, am decis să-mi potolesc nervii de primăvară şi să nu mă încrunt, să nu îmi las impulsivitatea să dea năvală şi să nu fac lucrurile să meargă şi mai rău. cel mai înţelept ar fi, aşadar, să stau deoparte şi să-mi văd de viaţa mea. pentru că (şi asta tot înţeleptul din mine a priceput-o de-a lungul timpului) pe unii oameni nu trebuie să încerci să îi ajuţi, cu unii oameni nu ai ce discuta şi, în fine, pe unii oameni trebuie să îi laşi să ia singuri deciziile greşite (pe care le-ar lua oricum, dar dacă te-ai amesteca şi tu, ar fi pe urmă vina ta). aşa că stau deoparte, privesc şi iau notiţe: aşa nu. şi aştept. şi ştiu că o să fie bine.