Despartirea

-Mi-am dat seama ca nu am momente de fericire completa. Momentele mele de fericire sunt umbrite imediat de nefericiri, iar amintirea primelor se sterge din cauza intamplarilor care se ivesc de fiecare data. Amintirile mele frumoase se sterg si nu mai pastrez decat momentele triste din ele. Tristetea metafizica pe care o resimteau unii scriitori e cea mai buna muza. Sufletul se deschide in fata ei si lasa afara toata frustrarea, toata nebunia si toata durerea. Nepasarea ne invaluie si o melancolie acuta sapa adanc in inimile noastre.
-Tu de unde scoti toate astea? Le-ai citit undeva si acum mi le reproduci? Nu incetezi sa ma uimesti.
Atat intelegea el din tot ce ii spuneam. In momente ca acelea imi venea sa il pocnesc cu ce mi-ar fi venit la indemana. Ma ridicam de fiecare data si il lasam sa isi bea cafeaua in liniste. Stiam ca mai fuma o tigara si ca apoi venea sa isi ceara iertare.
-Esti un dobitoc, stii asta, nu?
-Eu te fac nefericita?
-Nu, tu doar imi adancesti tristetea aceea. Dar ea a fost acolo inainte de a te cunoaste pe tine.
-Deci sunt si eu vinovat.
-Da, ai si tu o parte din vina. Esti ca un calau cu norma intreaga.
S-a amuzat teribil cand i-am zis asta. Apoi ne-am impacat si dimineata inca mai dormeam imbratisati. L-am parasit a doua zi, dupa trei ani impreuna.