Still waiting

Nu ma pot hotari daca totul se intampla cu un scop in viata. Daca Dumnezeu aseaza lucrurile dupa bunul plac, ce rost mai are sa incerc eu sa le schimb? Sa ma revolt? Sa intreb ce a pastrat pentru mine? Sa cersesc ceea ce cred ca mi se cuvine? Sa implor sa primesc ceea ce cred ca merit? Sa ma rog ca sa nu mai sufar in tacere? Traieste-ti viata! Ce e asta? Eu oare ce fac? Ce nu merge cum trebuie? Faptul ca am luat niste decizii gresite? Dar toti facem asta. Sa incerc sa uit? Ce sa uit? Cand eram in liceu, circulau niste bancuri proaste si sub limita secului. Era unul si cu o aspirina in desert si umbra ei. Asa sunt acum. Ma simt ca umbra unei aspirine in desert. Nici macar nisip nu sunt. Nimic pentru el, nimic pentru ei.
Asta e doar o depresie de-a ta! Tocmai, e a mea asa ca da-mi voie sa o traiesc prin toti porii.
Copilarii! Exact! Crezi ca imi doresc sa devin un adult? Nici nu mai vreau sa ma uit in oglinda si sa vad ca mi se adancesc cearcanele pe zi ce trece.
Si offtopic: Cioran il intrece cu mult pe Nietzche.

Nu vreau mila, nu vreau sfaturi, vreau doar o vacanta intr-o alta tara, intr-o alta viata.