15 November 2008

Ma numesc Imahl

Pentru un prieten caruia ii eram datoare cu cinci povesti. Sper ca asta sa le inlocuiasca pe toate.

Capitolul I

E foarte frig la etajul meu. Stau la etajul trei, intr-un bloc plin de oameni in varsta. Nu ii cunosc, ii vad foarte rar, habar nu am cu ce se ocupa sau cine a mai murit. Se pare insa ca ei imi cunosc toata viata. Parintii mei au murit cand aveam 15 ani. Un soc, stiu, dar cumva, am trecut peste. Nu am ramas acelasi, o tragedie te schimba, chiar daca nu iti dai seama. Si luna trecuta, Laura m-a parasit. Pentru un dobitoc, pentru un imbecil care ma facuse sa cred ca imi este prieten. Sau poate chiar eram prieteni. E ciudat cum uneori uitam ca prin vis ani intregi petrecuti alaturi de cineva. De el nu-mi mai amintesc bine sa fi fost prieteni, insa nu o pot uita pe Laura. Asa ca am facut ce ar face orice bou indragostit pana peste cap : am rugat-o sa nu ma paraseasca. Am implorat-o. Dragostea e oarba asa ca e usor sa iti tarasti inima prin noroi. Cand m-am trezit, era prea tarziu. Laura plecase… cu caine cu tot si cu o jumatate de inima franta in buzunarul paltonului. Si-a uitat insa umbrela rosie. Am sperat ca se va intoarce, era preferata ei. Nu, il iubeste pe idiotul acela mai mult decat isi iubea umbrela. Pe mine nu cred ca m-a iubit vreodata. Acum e aproape miezul noptii, dar am uitat cum e sa adormi la timp si sa te trezesti odihnit. Pe la cinci a sunat cineva la usa. Era tanti Gina de la 2. Mai vine din cand in cand sa imi aduca prajituri. Are trei nepoti mici si tot timpul le gateste. Ma stie de cand eram mic. Iar acum vine cam la doua zile si de fiecare data cand ii deschid usa, se uita atenta la mine si ma intreaba cum ma simt, ce mai fac, daca am mancat, de ce nu ies mai mult prin oras si mereu i se pare ca am mai slabit. Vine mereu cu aceeasi teama ca intr-o zi nu o sa ii mai deschida nimeni. Mi-am dat seama ca de asta ii este frica si i-am zis ca eu nu o sa ma sinucid asa cum au facut tinerii aceia de la stiri. A fost foarte fericita, dar si speriata pentru ca si-a dat seama ca poate ma gandisem la asa ceva. Azi mi-a adus placinta cu mere. E vecina mea preferata si singura pe care o cunosc. Mi s-a facut un dor teribil de Tito. Asta era cainele. Poate ca ei nici nu ii mai dau de mancare. Ba nu, chiar daca pe mine nu ma mai iubeste, la Tito a tinut cu adevarat tot timpul. Mai devreme incercam sa imi amintesc de prima intalnire cu Laura. Asta se intampla cu vreo 4 ani in urma, cand eu eram in primul an de facultate. Am iesit cu mai multi colegi la o bere si atunci ne-am imprietenit si am decis sa ne mai vedem si cu alta ocazie… doar noi doi. Si acela a fost inceputul unei relatii care s-a sfarsit luna trecuta. Vecinul de alaturi a pornit bormasina. In fiecare saptamana mai face cate o gaura in perete. Nu stiu de ce, nu stiu daca nu cumva gaureste si mobila sau incearca sa isi faca sotia sa dispara, stiu doar ca face multe gauri. S-a facut cam frig in bucatarie.

2 comments:

  1. atat? :(

    ReplyDelete
  2. atat. traiesc nefericirea unui om care nu isi poate duce gandurile la bun sfarsit.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare