Ar trebui

... să învăţ. Oare ce o să fac mâine la examen? Şi ce zi lungă o să fie. Iarăşi emoţii, nervi, oboseală. Poate ar trebui să îmi fac totuşi timp pentru un ceai la Cărtureşti. Hmm, ştiam eu că o să am idei bune dacă scriu în loc să învăţ. Şi totuşi, mă văd nevoită să mă întorc la Baudelaire, la Valery, Cioran şi Nietzsche. Da, toţi la un loc. Ar fi chiar interesant dacă nu mi-ar sta mintea în alte locuri, dacă nu mi-ar mai fugi gândurile până la ziua mea, dacă nu m-aş gândi atât de mult la atât de multe.
O să îmi deschid o ceainărie. Mă gândesc însă că va trebui să muncesc mult până când voi putea face aşa ceva. Dar o să reuşesc într-o bună zi şi cred că nu va fi o zi atât de îndepărtată. Şi atunci, când se va deschide, veţi fi invitaţi cu toţii. Va fi pentru mine o a doua casă (a treia, dacă mă gândesc mai bine) aşa că vă voi invita la mine acasă. Îmi doresc atât de multe lucruri... şi simt că aş putea să le fac pe toate, doar că nu chiar acum, ci în curând. Ăsta e un lucru pe care va trebui să îl schimb la mine. Să nu mai amân. Să nu mai am impresia că nu sunt în stare să fac zece lucruri deodată. Pentru că pot, dar mi se pare mai comod să mă tem.
Datorită blogului, mi-am schimbat stilul de viaţă şi m-am schimbat şi eu. Cred că mulţi dintre cei care au blog păţesc asta. În primul rând, ajungi să te cunoşti mai bine. Vezi altfel lucrurile atunci când le ai în faţă, atunci când ai impresia că cineva îţi predă zilnic un raport sentimental. Am învăţat să iubesc ceaiul aşa cum merită, să îl asortez cu biscuiţi cu fulgi de ciocolată, am devenit aproape dependentă de jazz, am învăţat să mă văd altfel. Procesul de transformare nu este complet. Acum lucrez la exterior pentru a-l face să semene cu interiorul. Pentru că m-am schimbat mult. Am devenit, din păcate, mai sensibilă decât eram pentru că ţin şi mai mult la oameni. Am descoperit că viaţa are un farmec aparte dacă o simţi pe ritmuri de jazz. Pentru că nu vreau să mă întâlnesc cu oameni care nu m-au mai văzut de patru-cinci ani şi să îmi spună: "Vai, nu te-ai schimbat deloc". Nu-mi place. Avem puterea de a ne schimba, de a evolua, de a deveni mai buni şi mai frumoşi. Nu trebuie să ne plângem de propriile persoane şi să aşteptăm ca altcineva să înveţe pentru noi. Desigur, e nevoie de multă hotărâre şi stăpânire de sine. Dar şi acestea pot fi educate. Nu spun să încercăm să atingem perfecţiunea, ea nici măcar nu poate fi definită, e un concept pe care îl înţelegem greşit, ci spun doar că putem să ne transformăm aşa cum ne place pentru a atinge mulţumirea de sine.
Şi trebuie să încerc să îmi măresc cumva încrederea în propriile forţe. Simt că nu mai pot să învăţ, că mintea mea nu mai vrea atâtea informaţii, că îmi urlă că vrea doar ceai şi muzică, iar eu o îndop cu postmodernism, dar ştiu că se mai poate şi că e un ultim efort, după care ne vom retrage şi vom lua o binemeritată pauză.
Şi poate o să îmi cumpăr şi o carte. Mi-ar plăcea să citesc o carte despre iubire, despre gânduri şi ceai, despre lucruri frumoase, o carte scrisă ca un blog, o carte sinceră, o carte cu iz de vanilie.
Norii se văd minunat de aici. Sunt nori îmbufnaţi şi timizi. Ar fi frumos dacă ar începe să plouă.
Aduceţi-mi aminte, din când în când, că (mi-) am promis să deschid o ceainărie. Îmi uit adesea visele.