30 September 2009
29 September 2009
poate şi john coltrane a muşcat într-o noapte dintr-un măr în timp ce se uita pe fereastră
la ora unu verde ursuz mânca popcorn şi scria despre xhtml. cu câteva ore mai înainte băuse un ceai cu Diana în Cărtu şi îşi cumpărase pisica pătrată care o aştepta încă. acum i se părea că aude zgomote ciudate din bucătărie, din baie, din hol. verde ursuz nu ştia că se făcuse deja unu, dar continua să scrie despre logo design şi aproape că arsese popcornul. câteva minute mai târziu (zece), verde ursuz făcuse alergie la popcorn. desigur, puteau fi de vină şi prăjiturelele cu ciocolată din Cărtu. Dar nu, cu siguranţă era de la popcornul aproape ars. lui verde ursuz i se păru iarăşi că aude zgomote stranii. din bucătărie, din baie, din hol. john coltrane îi cânta cu o voce calmă o serenadă de toamnă. la unu şi nouă minute verde ursuz îşi sfârşi postarea. se gândi o clipă la ce fac cititorii ei, poate dorm, poate mănâncă un măr şi privesc pe fereastră, poate şi ei aud zgomote ciudate din hol, baie şi bucătărie.
26 September 2009
there's a place called home and a place called "there"
nu suntem niciodată cu adevărat noi. ne adaptăm în funcţie de ceilalţi şi purtăm de fiecare dată câte o mască deşi în interior suntem la fel. dar nu o să-ţi pui niciodată masca de om serios atunci când vorbeşti cu ea şi nici nu o să pari că vrei să îţi săruţi şeful.
dar sunt lucruri pe care le ştiţi deja.
se pare că eu chiar am stricat maşina de cusut.
azi am făcut din nou ratatouille, brioşe (:D) şi am început să tricotez ceva ce sper să fie noul accesoriu preferat.
în rest, nimic. starea de linişte se menţine. mi-e bine şi mi-e bine şi mi-e bine. mă întristez uneori, dar încerc să îmi aduc aminte că trebuie să uit şi să iert. şi ce e mai important, că nu am dreptul să judec pe nimeni. aşa se face că în ultima vreme am chef să îmbrăţişez pe toată lumea. aşa se face că din relaţiile cu ceilalţi, chiar şi din cele care acum s-au destrămat, nu mai păstrez decât amintirile frumoase. orice prietenie/relaţie se termină din vina ambelor părţi. un lucru important pe care l-am învăţat recent şi încerc să nu-l uit. viaţa fără resentimente, regrete şi analize care dau dureri de cap e mult mai frumoasă.
dar sunt lucruri pe care le ştiţi deja.
se pare că eu chiar am stricat maşina de cusut.
azi am făcut din nou ratatouille, brioşe (:D) şi am început să tricotez ceva ce sper să fie noul accesoriu preferat.
în rest, nimic. starea de linişte se menţine. mi-e bine şi mi-e bine şi mi-e bine. mă întristez uneori, dar încerc să îmi aduc aminte că trebuie să uit şi să iert. şi ce e mai important, că nu am dreptul să judec pe nimeni. aşa se face că în ultima vreme am chef să îmbrăţişez pe toată lumea. aşa se face că din relaţiile cu ceilalţi, chiar şi din cele care acum s-au destrămat, nu mai păstrez decât amintirile frumoase. orice prietenie/relaţie se termină din vina ambelor părţi. un lucru important pe care l-am învăţat recent şi încerc să nu-l uit. viaţa fără resentimente, regrete şi analize care dau dureri de cap e mult mai frumoasă.
24 September 2009
later edit
cred că am stricat maşina de cusut. :-s
acum chiar că nu mai am ce face decât să tricotez.
acum chiar că nu mai am ce face decât să tricotez.
am timp, vreţi?
sunt o învălmăşeală de lucruri şi sentimente. am timp să mă întind dimineaţa cât vreau eu, printre perne şi rămăşiţe de vise. am timp să îmi cumpăr ceai, să stau ore în şir la Cărtureşti, să zâmbesc, să mă opresc pe Calea Victoriei şi să admir norii. mi-am uitat responsabilităţile pentru câteva zile, parcă merit toate aceste clipe. am timp să stau cu voi toţi la ceai, am timp să vă împărtăşesc toate poveştile mele şi să ascult poveştile voastre. am timp să merg încet şi să ajung la fix. am timp să zâmbesc până mă dor obrajii. am timp să tricotez şi am avut timp să îmi cumpăr bilet pentru Those Dancing Days şi o să am timp şi pentru Yann Tiersen. am timp să desenez biciclete pe pereţi şi să nu dorm noaptea. am timp să scriu poveşti, am timp să meditez la tot timpul pe care îl am. sunt fericită, fericită, fericită.
now, is there anything I can do for you?
now, is there anything I can do for you?
23 September 2009
te uită cum plouă novembre...
miroase a toamnă, miroase a frunze uscate şi frig. miroase a noiembrie, a mănuşi abia scoase din sertar. miroase a tricotat şi a ghem de lână cu care te joci tu, motan neastâmpărat. miroase a fular şi a îmbrăţişare pe alei ascunse. miroase a paşi prin ploaie, a cer de plumb gata să cadă şi să ne acopere pe toţi într-un somn profund, de toamnă. miroase a ceai şi a castane coapte, a poveşti nemuritoare şi a bunici cu ilic.
22 September 2009
în dimineţile acelea în care fumul se ridică de la ţigara ta şi se împleteşte cu aburul ceştii mele cu ceai.
Un zâmbet, o zi
M-am trezit zâmbind. Urma o luptă cu birocraţia. În alte zile aş fi ajuns acasă nervoasă şi obosită, supărată de stat la cozi şi alergat prin tot Bucureştiul. Am reuşit însă în exact o oră şi douăzeci de minute să printez nişte cereri lângă Universitate, să legalizez un act pe bulevardul Elisabeta, să plătesc nişte taxe pe Calea Victoriei şi să depun alte acte la Ministerul Justiţiei (lângă Casa Poporului). Nu am zburat, am mers pe jos şi am zâmbit continuu.
Iar acum o să dau o fugă până la Cărtu ca să văd dacă pisica pătrată mai e acolo. Şi printre cărţi şi muzică bună, o să citesc şi-o să citesc şi-o să citesc...
Currently reading:
The Catcher in the Rye-J.D. Salinger
Meteorii- M. Tournier
Şi mai târziu, o să fiu aici (dacă vă place Alexandrina Hristov, ne vedem la Hilton). :)
Iar acum o să dau o fugă până la Cărtu ca să văd dacă pisica pătrată mai e acolo. Şi printre cărţi şi muzică bună, o să citesc şi-o să citesc şi-o să citesc...
Currently reading:
The Catcher in the Rye-J.D. Salinger
Meteorii- M. Tournier
Şi mai târziu, o să fiu aici (dacă vă place Alexandrina Hristov, ne vedem la Hilton). :)
21 September 2009
Fericirea e in mâinile noastre
O să credeţi că am luat-o razna. Unii dintre voi, cel puţin. Citind cărţi despre budism (azi am citit Buddhism.Eight steps to happiness-Dieter Glogowski) am decis că îmi voi ghida viaţa după principiile budiste. Pentru că până acum nothing seemed to work. Şi de ceva vreme sunt pur şi simplu fericită cu adevărat. O să scriu mai multe despre ce înseamnă a-ţi găsi pacea interioară care modifică totul în jur. Desigur, viaţă fără durere nu există, dar ţine de noi să ne lăsăm doborâţi sau să devenim mai puternici.
20 September 2009
dor.
offf, nu mai scap de tine.
azi am vrut sa imi cumpar o cana cu o pisica supraponderala, dar nu mai stiu nici eu de ce nu am cumparat-o. as vrea ciocolata. nu am mai mancat ciocolata de doua saptamani. cum au trecut cele doua saptamani fara ciocolata habar nu am. ascult aceleasi piese si as vrea sa le schimb, dar in mod placut si bolnavicios in acelasi timp, imi plac toate piesele. da, acele piese. in seara asta am adormit. iar eu nu dorm NICIODATA ziua asa cum nu invat NICIODATA dupa 11 noaptea. si cand m-am trezit, era intuneric. visam, nu mai stiu ce, dar stiu ca din cauza asta m-am trezit. s-a facut frig. azi am desenat biciclete si le-am pus pe perete. o sa vedeti poze in curand. o sa merg la concert Those Dancing Days. :D :D :D ma duc sa imi incalzesc supa si sa incerc sa imi imaginez ca in apartament exista totusi ciocolata. poate ar trebui sa fac o ascunzatoare de care sa uit si sa fiu surprinsa de fiecare data cand as da peste multe cutii de ciocolata. de cate ori ma duc la carturesti am chef sa scriu pe blog. mai ales de cate ori ajung sus, printre cesti si pachetele cu ceai. a fost o duminica interesanta. cu lucruri ciudate si decizii sanatoase. cu un om si zece minute si mult soare. si convingerea respectivului vizitator neasteptat ca eu as fi altfel decat sunt in realitate. mare pacat, nu-i asa? chiar si voi ma cunoasteti mai bine si nu m-ati vazut niciodata. :)
azi am vrut sa imi cumpar o cana cu o pisica supraponderala, dar nu mai stiu nici eu de ce nu am cumparat-o. as vrea ciocolata. nu am mai mancat ciocolata de doua saptamani. cum au trecut cele doua saptamani fara ciocolata habar nu am. ascult aceleasi piese si as vrea sa le schimb, dar in mod placut si bolnavicios in acelasi timp, imi plac toate piesele. da, acele piese. in seara asta am adormit. iar eu nu dorm NICIODATA ziua asa cum nu invat NICIODATA dupa 11 noaptea. si cand m-am trezit, era intuneric. visam, nu mai stiu ce, dar stiu ca din cauza asta m-am trezit. s-a facut frig. azi am desenat biciclete si le-am pus pe perete. o sa vedeti poze in curand. o sa merg la concert Those Dancing Days. :D :D :D ma duc sa imi incalzesc supa si sa incerc sa imi imaginez ca in apartament exista totusi ciocolata. poate ar trebui sa fac o ascunzatoare de care sa uit si sa fiu surprinsa de fiecare data cand as da peste multe cutii de ciocolata. de cate ori ma duc la carturesti am chef sa scriu pe blog. mai ales de cate ori ajung sus, printre cesti si pachetele cu ceai. a fost o duminica interesanta. cu lucruri ciudate si decizii sanatoase. cu un om si zece minute si mult soare. si convingerea respectivului vizitator neasteptat ca eu as fi altfel decat sunt in realitate. mare pacat, nu-i asa? chiar si voi ma cunoasteti mai bine si nu m-ati vazut niciodata. :)
How love works
In a manner of speaking, ai putea să mă ştergi din memorie.
Când ne îndrăgostim de cineva, se întâmplă din două motive (nu neapărat din amândouă deodată): aspectul fizic care ne atrage sau frumuseţea interioară. se întâmplă din păcate şi să ne "dezîndrăgostim" la fel de repede atunci când interiorul iese la suprafaţă. când începi să fii dezamăgit de fiecare cuvânt, când îţi dai seama că persoana respectivă nu ţine la sinceritate şi că nu te apreciază pentru ceea ce eşti. E uşor să îţi dai seama cum arată omul potrivit. O să simţi că lângă el poţi fi tu cu adevărat. Când cineva nu vede în noi lucrurile care nouă ne plac, atunci cu siguranţă nu o să le vadă niciodată. Atunci e momentul să punem punct. Acestor oameni le face plăcere să îşi complice singuri viaţa şi să îşi piardă timpul cu cei atraşi în mod nevinovat în poveştile lor complicate. Mie nu-mi place aşa că fac o întoarcere de 180 de grade şi merg mai departe.
Nouvelle Vague - This Is Not A Love SOng
Asculta mai multe audio Muzica
Când ne îndrăgostim de cineva, se întâmplă din două motive (nu neapărat din amândouă deodată): aspectul fizic care ne atrage sau frumuseţea interioară. se întâmplă din păcate şi să ne "dezîndrăgostim" la fel de repede atunci când interiorul iese la suprafaţă. când începi să fii dezamăgit de fiecare cuvânt, când îţi dai seama că persoana respectivă nu ţine la sinceritate şi că nu te apreciază pentru ceea ce eşti. E uşor să îţi dai seama cum arată omul potrivit. O să simţi că lângă el poţi fi tu cu adevărat. Când cineva nu vede în noi lucrurile care nouă ne plac, atunci cu siguranţă nu o să le vadă niciodată. Atunci e momentul să punem punct. Acestor oameni le face plăcere să îşi complice singuri viaţa şi să îşi piardă timpul cu cei atraşi în mod nevinovat în poveştile lor complicate. Mie nu-mi place aşa că fac o întoarcere de 180 de grade şi merg mai departe.
Nouvelle Vague - This Is Not A Love SOng
Asculta mai multe audio Muzica
19 September 2009
Ratatouille şi buburuza
Azi mi-a urat bună dimineaţa o buburuză.
Locul de unde nu aş vrea să mai plec vreodată decât dacă aş putea să mă trezesc ca prin vis în inima Parisului.
Ratatouille a la Ratatouille. ;)) A ieşit perfect, în caz că nu mă credeţi, ştiu pe cineva care poate să confirme. :p Am descoperit aici reţeta (alături de multe altele la fel de gustoase şi sănătoase).
Serile în Bucureşti se transformă de la o vreme în zile.
Locul de unde nu aş vrea să mai plec vreodată decât dacă aş putea să mă trezesc ca prin vis în inima Parisului.Ratatouille a la Ratatouille. ;)) A ieşit perfect, în caz că nu mă credeţi, ştiu pe cineva care poate să confirme. :p Am descoperit aici reţeta (alături de multe altele la fel de gustoase şi sănătoase).
Serile în Bucureşti se transformă de la o vreme în zile.
18 September 2009
Festivalul George Enescu
Enescu este ca o furtună. Când tunetele încetează brusc, liniştea se transformă în flaut.
Beautiful things
do happen.
şi nu, nu sunt miracole. sunt lucruri care ni se întâmplă pentru că până acum nu a fost momentul potrivit. am învăţat că există un timp pentru toate şi că ori de câte ori nu se întâmplă cum am vrea, e mai bine să zâmbim şi să ne gândim că e mai bine că s-a întâmplat aşa. sau, mă rog, că nu s-a întâmplat. nu ştiu dacă sunt plimbările de dimineaţă, nu ştiu dacă e de la ceai, dar sunt înconjurată de stări de bine. :) în curând o să vă plictisesc cu astfel de revelaţii, aşa că va trebui să se întâmple ceva. cel mai probabil, tot un lucru pe care l-am regretat cândva fără să ştiu că exista un moment şi pentru el.
şi bună dimineaţa!
şi nu, nu sunt miracole. sunt lucruri care ni se întâmplă pentru că până acum nu a fost momentul potrivit. am învăţat că există un timp pentru toate şi că ori de câte ori nu se întâmplă cum am vrea, e mai bine să zâmbim şi să ne gândim că e mai bine că s-a întâmplat aşa. sau, mă rog, că nu s-a întâmplat. nu ştiu dacă sunt plimbările de dimineaţă, nu ştiu dacă e de la ceai, dar sunt înconjurată de stări de bine. :) în curând o să vă plictisesc cu astfel de revelaţii, aşa că va trebui să se întâmple ceva. cel mai probabil, tot un lucru pe care l-am regretat cândva fără să ştiu că exista un moment şi pentru el.
şi bună dimineaţa!
Another kind of peace
And yet I find myself in an untroubled state of mind and I can only ask myself how come.
Toată numai linişte. Din nou. De data aceasta însă, e ceva ce vine din interior. E ca şi cum un sâmbure de fericire a încolţit din nimic şi în fiecare dimineaţă creşte câte un pic. Deşi în jur uneori apele sunt tulburi, acum nu mi se mai par deloc aşa. Mai mult, mi se pare că totul e mai calm ca niciodată. Dimineţile sunt adevărate băi de soare. Până şi muzica se simte altfel. E cu adevărat muzică. Mă bucur parcă de fiecare acord. Fiecare pas ar putea fi un pas de dans. Fiecare dimineaţă pare un nou început.
Fiind vineri, am promis că scriu de joi, joi, joi. După traume din facultate, azi am intrat la un master mult dorit cu 9,50. I am my own hero. A lucky one, at least today.
Toată numai linişte. Din nou. De data aceasta însă, e ceva ce vine din interior. E ca şi cum un sâmbure de fericire a încolţit din nimic şi în fiecare dimineaţă creşte câte un pic. Deşi în jur uneori apele sunt tulburi, acum nu mi se mai par deloc aşa. Mai mult, mi se pare că totul e mai calm ca niciodată. Dimineţile sunt adevărate băi de soare. Până şi muzica se simte altfel. E cu adevărat muzică. Mă bucur parcă de fiecare acord. Fiecare pas ar putea fi un pas de dans. Fiecare dimineaţă pare un nou început.
Fiind vineri, am promis că scriu de joi, joi, joi. După traume din facultate, azi am intrat la un master mult dorit cu 9,50. I am my own hero. A lucky one, at least today.
17 September 2009
15 September 2009
fărâme şi joi-joi.
de neinspiraţie. aseară, oamenii ieşeau de la festival:
azi îmi era foame, am scris ceva, apoi am rămas în pană de idei. joi, joi, joi. nu vă spun încă nimic, dar joi, joi, joi.
azi îmi era foame, am scris ceva, apoi am rămas în pană de idei. joi, joi, joi. nu vă spun încă nimic, dar joi, joi, joi.
"O zi bună începe cu un zâmbet. O zi bună se cunoaşte de la primele raze de soare. Şi tot ce trebuie să faci este să te ridici din pat zâmbind. Bucureştiul îmi pare din ce în ce mai frumos. Mi-am început ziua cu o plimbare destul de lungă pe străduţele din apropiere, atât de frumoase şi care până nu demult îmi erau necunoscute. Nici nu m-au mai deranjat maşinile parcate pe trotuarele înguste în dreptul afişelor cu „Cade tencuiala!”. Cu atât mai bine pentru trecători. Florăresele scoteau în stradă crizanteme şi nuferi, pisicile se spălau în lumina blândă a unei zile de marţi. " cam atât am apucat să scriu, pe urmă nu ştiu ce s-a întâmplat.
joi, joi, joi.
am observat
că oamenii cei mai puternici sunt şi cei mai slabi. am observat că unii oameni nu pot să spună "nu" şi atunci alţi oameni vor profita din plin de naivitatea celuilalt, am observat că uneori nici măcar nu sunt recunoscători. mai ştiu că uneori oamenii cu cei mai mulţi prieteni sunt şi cei mai singuri şi mai ştiu că doar atunci când casa rămâne goală îşi dau seama că în realitate nu au pe nimeni. am observat că oamenii cei mai încrezători nu au uneori curajul să iasă din casă şi când o fac, merg cu privirea în pământ. am observat că oamenii cei mai vorbăreţi şi-ar dori cel mai mult să îşi găsească un moment de linişte. şi mai ştiu că oamenii cei mai frumoşi pot fi uneori cei mai urâţi, iar cei mai naivi pot fi uneori şi cei mai răi. şi cam atât, mai am destui oameni de cunoscut.
Everything is a matter
of luck or bad timing.
răbdarea nu a fost niciodată punctul meu forte. iar acum aproape că sunt pe punctul de a lua o decizie cât se poate de greşită. o conştientizez, îi văd toate părţile rele, dar o accept ca şi cum nu aş mai avea alte opţiuni. aproape că mă atrage prin faptul că e greşită din toate punctele de vedere. pentru că un singur pas m-ar trage în jos, pentru că nu ar fi nevoie decât de câteva clipe şi totul s-ar duce de râpă. pentru că mi-aş călca în picioare principiile. pentru că nu aş mai fi eu. şi totuşi, unele lucruri ţin numai de noi. dacă aş lua această decizie, ar fi în totalitate vina mea. şi aş vrea să îmi păstrez capul pe umeri şi să rămân aceeaşi. doar ca să pot merge mai departe susţinându-mi şi până acum convingerile. înainte de a-i minţi pe ceilalţi, m-aş minţi pe mine de fiecare dată. şi asta nu înseamnă decât un regres continuu. cine-ar fi crezut că o decizie poate declanşa o adevărată avalanşă de consecinţe neplăcute? am aici argumente suficiente pentru a mă preface că nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. aşa că o să închid un singur ochi, celălalt o să vegheze să nu dau greş. am uitat deja ce decizie greşită mă pregăteam să iau.
răbdarea nu a fost niciodată punctul meu forte. iar acum aproape că sunt pe punctul de a lua o decizie cât se poate de greşită. o conştientizez, îi văd toate părţile rele, dar o accept ca şi cum nu aş mai avea alte opţiuni. aproape că mă atrage prin faptul că e greşită din toate punctele de vedere. pentru că un singur pas m-ar trage în jos, pentru că nu ar fi nevoie decât de câteva clipe şi totul s-ar duce de râpă. pentru că mi-aş călca în picioare principiile. pentru că nu aş mai fi eu. şi totuşi, unele lucruri ţin numai de noi. dacă aş lua această decizie, ar fi în totalitate vina mea. şi aş vrea să îmi păstrez capul pe umeri şi să rămân aceeaşi. doar ca să pot merge mai departe susţinându-mi şi până acum convingerile. înainte de a-i minţi pe ceilalţi, m-aş minţi pe mine de fiecare dată. şi asta nu înseamnă decât un regres continuu. cine-ar fi crezut că o decizie poate declanşa o adevărată avalanşă de consecinţe neplăcute? am aici argumente suficiente pentru a mă preface că nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. aşa că o să închid un singur ochi, celălalt o să vegheze să nu dau greş. am uitat deja ce decizie greşită mă pregăteam să iau.
14 September 2009
a bad hair day
and a very lazy attitude.
când tot ce vrei să faci este să mai leneveşti puţin în ciuda soarelui care îţi inundă camera. te afunzi înciudat sub pernă întrebându-te supărat ce s-a întâmplat cu toamna. simt că e vara dintotdeauna. cum datoriile sunt acolo afară undeva, îndrăzneşti să te dai jos din pat. după o jumătate de oră în care te gândeşti dacă să te dai sau nu jos din pat. şi apoi oglinda. e în drumul tău, nu ai cum să scapi. deşi ai dormit toată noaptea, părul tău arată de parcă ar fi petrecut de unul singur. şi e luni şi până joi mai este. şi joi... ei bine, joi o să treacă şi o să fie vineri şi o să putem în sfârşit să ne revenim.
când tot ce vrei să faci este să mai leneveşti puţin în ciuda soarelui care îţi inundă camera. te afunzi înciudat sub pernă întrebându-te supărat ce s-a întâmplat cu toamna. simt că e vara dintotdeauna. cum datoriile sunt acolo afară undeva, îndrăzneşti să te dai jos din pat. după o jumătate de oră în care te gândeşti dacă să te dai sau nu jos din pat. şi apoi oglinda. e în drumul tău, nu ai cum să scapi. deşi ai dormit toată noaptea, părul tău arată de parcă ar fi petrecut de unul singur. şi e luni şi până joi mai este. şi joi... ei bine, joi o să treacă şi o să fie vineri şi o să putem în sfârşit să ne revenim.
13 September 2009
Când cafeaua rămâne uitată pe aragaz
Încet, buzele noastre se vor transforma într-un singur cuvânt: plăcere. Nu iubire, nu dragoste, ci plăcerea de a descoperi fiecare parte din trupul tău. Încet, voi muşca din tine câte o bucată de piele fină, îţi voi frământa muşchii abdomenului, îţi voi lua chipul în mâini şi mă voi afunda în sufocantul sentiment al acestei plăceri fireşti. La fel de încet, mă vei strivi sub greutatea corpului tău, îmi vei strânge mâinile cu atâta putere încât mă voi teme că o să le rupi, iar tu, cititor, îţi vei ascunde chipul în palme de ruşine, dar vei privi printre degete, dorindu-ţi să fi scris ceva mai mult.
Parov Stelar - Tango Muerte
Asculta mai multe audio Muzica
Parov Stelar - Tango Muerte
Asculta mai multe audio Muzica
12 September 2009
Disappointment is not
...that bad, after all.
Atâta vreme cât suntem suficient de puternici ca să mergem mai departe. Ele ne ajută să creştem mari şi puternici. Sunt ca vitaminele, doar că nu au un gust prea bun. Am învăţat, de-a lungul blogului, să citesc dincolo de cuvinte. Întotdeauna. Şi dincolo de cuvinte, de cele mai multe ori, am descoperit laşitate. Şi am învăţat că laşitatea e uneori mai urâtă decât minciuna. Pentru că dacă o minciună poate avea motive mai mult sau mai puţin îndreptăţite, laşitatea e ceea ce suntem. Şi mai mult decât atât, e nevoie de ani pentru a prinde curaj. Dar cum trăim într-o lume în care nici măcar anotimpurile nu mai au timp să îşi ducă treaba la bun sfârşit, cine mai are atâta răbdare încât să aştepte ca unii oameni să se schimbe?
Mai mult decât sistemul solar, uneori e bine să primenim aerul. Să luăm aşternuturi curate, cearceafuri albe şi să punem busuioc sub pernă şi mentă la fereastră. Să ştergem tot cu buretele, să scuturăm totul de praf şi să ne bucurăm de soarele rece al dimineţii. Pentru că, dragilor, s-a făcut în sfârşit toamnă. :)
E nevoie de oameni noi, de locuri noi, de experienţe noi. Într-un cuvânt, de schimbare. Şi ar trebui să ne bucurăm de viaţă mai mult decât oricând. Chiar dacă vor fi momente în care lucrurile nu ies cum vrem noi. Trebuie să credem că e mai bine că s-a întâmplat aşa. Că viaţa trebuie trăită prin zâmbete şi voie bună. Că trebuie să fim noi înşine schimbarea pe care vrem să o vedem la ceilalţi. Că putem să vedem soarele şi printre nori, dacă ne străduim puţin. Să aveţi un weekend de toamnă minunat şi o săptămână plină de evenimente!
Atâta vreme cât suntem suficient de puternici ca să mergem mai departe. Ele ne ajută să creştem mari şi puternici. Sunt ca vitaminele, doar că nu au un gust prea bun. Am învăţat, de-a lungul blogului, să citesc dincolo de cuvinte. Întotdeauna. Şi dincolo de cuvinte, de cele mai multe ori, am descoperit laşitate. Şi am învăţat că laşitatea e uneori mai urâtă decât minciuna. Pentru că dacă o minciună poate avea motive mai mult sau mai puţin îndreptăţite, laşitatea e ceea ce suntem. Şi mai mult decât atât, e nevoie de ani pentru a prinde curaj. Dar cum trăim într-o lume în care nici măcar anotimpurile nu mai au timp să îşi ducă treaba la bun sfârşit, cine mai are atâta răbdare încât să aştepte ca unii oameni să se schimbe?
Mai mult decât sistemul solar, uneori e bine să primenim aerul. Să luăm aşternuturi curate, cearceafuri albe şi să punem busuioc sub pernă şi mentă la fereastră. Să ştergem tot cu buretele, să scuturăm totul de praf şi să ne bucurăm de soarele rece al dimineţii. Pentru că, dragilor, s-a făcut în sfârşit toamnă. :)
E nevoie de oameni noi, de locuri noi, de experienţe noi. Într-un cuvânt, de schimbare. Şi ar trebui să ne bucurăm de viaţă mai mult decât oricând. Chiar dacă vor fi momente în care lucrurile nu ies cum vrem noi. Trebuie să credem că e mai bine că s-a întâmplat aşa. Că viaţa trebuie trăită prin zâmbete şi voie bună. Că trebuie să fim noi înşine schimbarea pe care vrem să o vedem la ceilalţi. Că putem să vedem soarele şi printre nori, dacă ne străduim puţin. Să aveţi un weekend de toamnă minunat şi o săptămână plină de evenimente!
07 September 2009
new entry.
New entry aici.
m-am mutat. am scris un post dragut, nu mai stiu unde l-am salvat, nici nu mai stiu daca l-am salvat, dar v-ar fi placut. era despre cum drumurile s-au rasucit si s-au strans oprindu-se in fata ateneului, dincolo de muzeul de arta. va mai spuneam despre fereastra mea care ocupa tot peretele si care imi ofera o priveliste teribil de frumoasa in fiecare dimineata. dar cum nu mai gasesc postul, nu o sa va mai pot spune despre toate acestea.
o sa va spun ca zilele acestea am descoperit un lucru important. dar nu va spun ce anume. si o sa va mai spun ca am stat ascunsa la etaj in carturesti citind invataturi budiste si minunandu-ma la fiecare pagina. crestinismul nu prea ne ajuta la capitolul "the joy of living", ci doar la cel "the joy of living in a future life". bine, dar atunci ce mai facem cu viata asta?
divagari. m-am tot gandit ca ar trebui sa scriu un roman, le-am si povestit prietenilor mei despre ce ar fi, are si un titlu, vrea cineva sa il scrie?
intre multe ploi, tipul de la librarie care mi-a oferit un zambet minunat impreuna cu restul si bonul de casa si cateva dezamagiri, mi-am luxat un deget si am racit. si uneori mi se face dor si atunci imi dau seama ca e timpul sa cunosc oameni noi.
later edit:
străzile s-au apropiat din ce în ce mai mult de centru, s-au micşorat, s-au încrucişat, s-au răsucit şi s-au oprit unde nici eu nu credeam că se vor opri. de aici, de sus, de la fereastra care ocupă tot peretele, se vede ateneul atât de frumos luminat noaptea. muzeul de artă ocupă restul peisajului. dimineţile sunt mai pline de când bucureştiul pulsează la doar doi paşi. motoare turate, alarme de maşini, coloane oficiale şi sirene, calea victoriei şi un french bakery. cărtureşti unde citesc atunci când afară plouă, bcu cu foşnete şi concentrare. oameni şi mirări. atât de multe întâmplări şi atât de puţin timp.
oboseala isi spune clar cuvantul.
m-am mutat. am scris un post dragut, nu mai stiu unde l-am salvat, nici nu mai stiu daca l-am salvat, dar v-ar fi placut. era despre cum drumurile s-au rasucit si s-au strans oprindu-se in fata ateneului, dincolo de muzeul de arta. va mai spuneam despre fereastra mea care ocupa tot peretele si care imi ofera o priveliste teribil de frumoasa in fiecare dimineata. dar cum nu mai gasesc postul, nu o sa va mai pot spune despre toate acestea.
o sa va spun ca zilele acestea am descoperit un lucru important. dar nu va spun ce anume. si o sa va mai spun ca am stat ascunsa la etaj in carturesti citind invataturi budiste si minunandu-ma la fiecare pagina. crestinismul nu prea ne ajuta la capitolul "the joy of living", ci doar la cel "the joy of living in a future life". bine, dar atunci ce mai facem cu viata asta?
divagari. m-am tot gandit ca ar trebui sa scriu un roman, le-am si povestit prietenilor mei despre ce ar fi, are si un titlu, vrea cineva sa il scrie?
intre multe ploi, tipul de la librarie care mi-a oferit un zambet minunat impreuna cu restul si bonul de casa si cateva dezamagiri, mi-am luxat un deget si am racit. si uneori mi se face dor si atunci imi dau seama ca e timpul sa cunosc oameni noi.
later edit:
străzile s-au apropiat din ce în ce mai mult de centru, s-au micşorat, s-au încrucişat, s-au răsucit şi s-au oprit unde nici eu nu credeam că se vor opri. de aici, de sus, de la fereastra care ocupă tot peretele, se vede ateneul atât de frumos luminat noaptea. muzeul de artă ocupă restul peisajului. dimineţile sunt mai pline de când bucureştiul pulsează la doar doi paşi. motoare turate, alarme de maşini, coloane oficiale şi sirene, calea victoriei şi un french bakery. cărtureşti unde citesc atunci când afară plouă, bcu cu foşnete şi concentrare. oameni şi mirări. atât de multe întâmplări şi atât de puţin timp.
oboseala isi spune clar cuvantul.
06 September 2009
uneori se întâmplă atât de multe şi totuşi, atât de puţin.
străzile s-au apropiat din ce în ce mai mult de centru, s-au micşorat, s-au încrucişat, s-au răsucit şi s-au oprit unde nici eu nu credeam că se vor opri. de aici, de sus, de la fereastra care ocupă tot peretele, se vede ateneul atât de frumos luminat noaptea. muzeul de artă ocupă restul peisajului. dimineţile sunt mai pline de când bucureştiul pulsează la doar doi paşi. motoare turate, alarme de maşini, coloane oficiale şi sirene, calea victoriei şi un french bakery. cărtureşti unde citesc atunci când afară plouă, bcu cu foşnete şi concentrare. oameni şi mirări. atât de multe întâmplări şi atât de puţin timp.
Subscribe to:
Posts (Atom)
