bucuresti, oras iubit

azi m-am intors din bucuresti si as fi vrut sa raman acolo si peste noapte sa se faca toamna si sa imi beau linistita ceaiul in casa aceea aproape perfecta si atat de linistita incat iti este teama sa vorbesti de cate ori ii calci pragul. uneori serile sunt facute pentru a fi perfecte. uneori noptile sunt facute pentru a fi nedormite si pentru a se chinui sa isi ascunda cearcanele a doua zi. uneori serile sunt facute doar pentru zambete asa ca o sa fii toata numai un zambet si o sa iti ramana pe chip chiar si in somn in timp ce un motan posesiv o sa incerce sa iti fure perna, dar o sa iti gadile urechile atunci cand o sa vada ca tu il ignori pentru ca e sase dimineata si ai adormit abia la doua. si uneori cuvintele te fac sa iti aduci aminte ca zilele tale nu sunt aproape niciodata la fel si ca toamna aceasta o sa vina cu multe bucurii si noi inceputuri si ca o sa fii in sfarsit un om mai organizat si o sa-ti predai la timp articolele fara sa mai uiti sa precizezi sursa.

supa de pui in al noualea cer

nu a inventat nimeni un ceai de bunastare si un ceai de zambete asa cum nimeni nu a inventat inca supa de pui extaziat sau supa de pui in al noualea cer. si nu a inventat nimeni prajitura cu crema de rabdare sau cozonacul cu miez de intelepciune. iar eu ma supar si ma intristez uneori, iar alteori nu am rabdare si nici inteleapta nu sunt. asa ca acum rod cu mult interes coltul plicurilor in timp ce numar nori pe fereastra si imi doresc sa se termine vara cu tot cerul ei senin si linistit, un cer fara elefanti care se transforma in iepuri, dar care aduce uneori furtuni si ploi fara sens. imi amintesc de verile in care aveam trei, patru si cinci ani si inca mai intelegeam ce isi soptesc greierii pe inserat atunci cand regina-noptii isi imprastia mirosul puternic in toata gradina, iar mama ma chema inapoi in casa. copil zburdalnic. cu multe zgarieturi si un cais in care se urca in fiecare an. si cum nu a inventat nimeni un gem de voie buna, o sa culeg singura momente frumoase ca sa le intind pe paine.

vise impletite

mi-ar placea sa imi tricotez casa si toata obiectele din ea. mi-ar placea sa tricotez ceainicul si sa tricotez ceaiul, sa tricotez aburi si dimineti cu miros de vanilie si somn. mi-ar placea sa te tricotez si pe tine si sa tricotez un fular lung, eu sa incep la un capat, tu la celalalt. mi-ar placea sa tricotez cantece pe care sa le ascultam la un pick-up tricotat sau la un radio vechi cu ace de lana si butoane de bumbac albastrui destramat dintr-un pulover in care o pisica tricotata obisnuia sa se faca ghem. sa am si ferestre tricotate si sa tricotez flori pe balconul din fire direct in vase cu pamant de angora.

Later edit:
Dl. H. a gasit pe Youtube muzica tricotata:

permis aveti?

cand intri in lumea mea nu ai voie sa intri oricum. pe usa aceea nu e trecuta nicio avertizare, esti imbiat doar cu ceai, biscuiti cu ciocolata, un zambet si sinceritate. si totusi, daca dai buzna val-vartej nu ai voie sa o parasesti tot asa. nu ai voie sa ii tulburi acea liniste plina de povesti si vise frumoase. cand intri pe furis, s-ar putea sa te observ abia tarziu ascuns dupa un colt de dulap printre cesti si cutiute. cand intri in lumea mea si bei linistit un ceai, cand ai curaj sa stai linistit o ora desi iti framanti mainile pentru ca ai vrea sa plecam din locul acela, dar ramai acolo nemiscat si zambitor, s-ar putea sa iti las impresia ca locul tau nu e oricum in locul acela. cand intri in lumea mea, nu ai voie sa pleci fara sa ma anunti. pentru ca aici toate usile sunt deschise, iar secretele atarna pe marginea sertarelor. si cu toate acestea, lumea aceasta nu e o carte deschisa. cand intri val-vartej, o sa inchizi toate usile in urma ta, iar secretele vor cadea pe podea din cauza curentului si tu o sa le calci in picioare.

sirop de tuse

cand sunt suparata nu mananc inghetata sau ciocolata in speranta ca o sa imi treaca. mie imi e suficient un om-poveste care sa ma asculte si care sa imi zambeasca fara sa imi spuna unde am gresit. pentru ca stiu. sunt un om pragmatic in ciuda norisorilor care plutesc mai mereu in jurul meu. mi-e foarte usor sa ii dau la o parte si sa revin la realitate. doar ca urasc starile de bine urmate de starile de mai putin bine. si nu cred ca doar asa le putem aprecia pe cele frumoase. eu vreau portia mea de fericire. omul-poveste aduna mai multe povesti de la mii si mii de oameni. le strange in valiza lui cu colturile aurii si le deschide doar atunci cand e singur si nu mai are cine sa ii spuna povesti. si tot el iti spune ca o sa fie bine chiar daca tu nu mai crezi asta, dar orice cliseu servit cu lingurita si amestecat cu sirop de tuse o sa iti faca bine.

to do list

sunt genul acela de om care o sa te astepte cu bratele deschise orice s-ar intampla, care o sa-si ceara iertare chiar si atunci cand nu a gresit cu nimic. sunt omul acela care te ajuta sa traversezi strada si care iti deschide usa daca tu ai cumparaturi in brate. sunt omul acela care iti zambeste cu complicitate in statia de metrou cand curentul a umflat un pic mai mult rochita de matase a domnisoarei din fata. sunt genul acela de om care nu invata niciodata din propriile greseli. sunt genul acela de om care o sa aiba intotdeauna incredere in oameni. sunt acel om care o sa hamletizeze atunci cand simte ca ceva frumos devine peste noapte doar inca o intamplare pe care ar fi trebuit sa o prevada. sunt genul de om cu instincte bune, dar cu auz slab. cu experienta, dar memorie proasta. si tot eu sunt acelasi om care la un moment dat se supara, inchide usa si inghite cheia.

vreau un dulap care sa ma rasfete

dimineata sa imi dea dulceata de zmeura si ceai negru cu un strop de lapte si doua lingurite de miere si sa nu uite de fursecurile cu ciocolata. sa imi intinda apoi o bucatica de hartie cu toate lucrurile pe care mi-am promis ca le fac, dar pe care le tot aman si sa nu ma lase sa plec din casa pana nu s-ar asigura ca sunt toata numai zambete. la pranz s-ar furisa pana la jobul meu si mi-ar lasa un pachetel infasurat in material cu flori de cicoare si pasari galbene si portocalii. mi-ar pregati salata preferata si nu ar uita nici de condimente. langa mancare, mi-ar lasa din nou un biletel in care mi-ar reaminti ca si ziua aceea e cea mai frumoasa zi din an. la cina l-as trada si m-as duce sa iau masa in oras.

jumatati

vreau si eu reteta aceea prin care te trezesti de dimineata, iti bei linistit cafeaua cu un ziar in fata, un motan cu personalitate isi lasa jumatate din blanita pe pantofii tai cumparati ieri din salariul tau de care esti foarte mandru, iar soarele umple bucataria cea mare si alba prin fereastra din lemn vopsit tot in alb, un alb care a inceput sa se desprinda in fasii mici si subtiri, dar care tie iti place fiindca ai cumparat rama de la un targ vechi si de cate ori deschizi fereastra ai impresia ca aerul care intra are miros de amintiri frumoase si cand iti intorci privirea vezi cum cel ramas la masa isi soarbe linistit cafeaua cu un ziar in fata in timp ce un motan cu personalitate isi lasa jumatate din blanita pe pantofii abia cumparati.

minimarket

Cand eram mica-mica, atat de mica incat nu vorbeam cu strainii si nici nu ajungeam la borcanul cu gem de visine din dulapul bunicii, o doamna asistenta mi-a facut o injectie gresita. Nu am stiut decat mai tarziu cand am inceput sa am alergie la cele mai multe produse din frigider. Alergiile nu vin frumos impachetate si nici colorate nu sunt. Mi-ar fi placut sa stranut de fiecare data cand am alergie si oamenii sa imi strige in cor „sanatate multa”. Alergiile se inmultesc odata cu varsta. Mi-ar placea sa le putem alege, sa existe un magazin mare plin cu alergii asezate frumos pe rafturi si cu etichete colorate cu colturi rotunjite sau zimtate sau ascutite. Magazinul ar fi intotdeauna plin de clienti deoarece toate alergiile ar fi utile. Pe primul raft ar sta alergiile la oamenii care nu te feresc de ploaie atunci cand tu ti-ai uitat acasa umbrela. Pe rafturile urmatoare ar fi alergiile la puful de papadie si la visatul cu ochii deschisi. Alergiile la diminetile prelungite si la ciocolata. Magazinul cu alergii nu ar avea nume, dar toata lumea l-ar gasi foarte usor dupa oamenii care ar stranuta, ar lacrima sau si-ar scarpina fruntea din cand in cand. Si partea cea mai frumoasa e ca ai putea oricand sa iti duci alergiile inapoi si sa iei altele sau sa le lasi pe toate acolo si sa te bucuri pentru o perioada de o viata fara alergii. Hapciu!

My Heart will turn into melting ice-cream one of these days. And melted ice-cream is what I hate the most.

This is it

...isn't it?
If we can't have it all, should we be grateful for the pieces other people throw away?
Aş vrea ca măcar de data asta să ascult de mine. Să cred că dacă simt că ceva e greşit, atunci aşa este. Să cred că dacă o să sfârşesc cu inima frântă fără ca măcar să fi trăit povestea, atunci aşa va fi. Din păcate, stau prost cu auzul şi cu memoria.

Don't you let me go tonight

V-aş scrie pagini întregi, dar stau cam prost cu somnul aşa că o să vă arăt creaţia mea de acum cinci minute. Şi cum un prieten s-a plâns că e prea mult roz în aceste fotografii, precizez că biroul nu e roz, ci doar lumina e roşie, iar ISO era de 1600. De aici rozul. :p

Lykke Li-Tonight
Asculta mai multe audio Muzica

Nothing feels right these days

...except for you. :)

Program de huhurez

Când locuieşti singur din nou, înveţi să îţi redescoperi plăcerea aceea de a savura în liniştea nopţii câteva ore de jazz. Când bei ceai negru spre dimineaţă, ai şanse să adormi peste două zile. Programul de huhurez nu m-a deranjat însă niciodată mai ales când vine presărat cu dileme. : )
Midnight play:

parov stelar IF I HAD YOU
Asculta mai multe audio Muzica

Sigur că...

...aş putea să plec, nu? Aş putea oricând să părăsesc locul ăsta. Să mă prefac că nu las nimic în urmă. Aş putea şi să fiu mai puternică, nu-i aşa? Să am mai multă voinţă. Să mă schimb în bine. Să fac ceva pentru a schimba totul. Aţi observat că sunt unii oameni care îţi spun că dacă nu îţi convine ceva, poţi să schimbi asta? Şi eu cred că am scris ceva asemănător de câteva ori. Adevărul este că nu avem cum. Şi dacă reuşim să schimbăm ceva, dacă simţim că a avut loc un miracol, e pentru că pur şi simplu am avut noroc. Nu prea cred nici în noroc (mă întreb dacă mai cred în ceva), dar unii au parte de el aşa că trebuie să existe. Nu o să fiu ipocrită şi să mint că nu am avut până acum parte de multe lucruri bune. Dar nu înţeleg de ce acest bine trebuie să fie echilibrat întotdeauna şi de o doză de rău. Oare s-ar sătura cineva de prea mult bine? Eu sigur nu m-aş sătura de o stare permanentă de linişte. Sometimes it just hurts. Şi când spun linişte, nu spun singurătate. Liniştea poţi să o simţi şi când eşti înconjurat de oameni. Poate mai ales atunci. Cu condiţia ca ei să fie oamenii care nu te fac niciodată să suferi.

Let's talk...

...about falling in love. Again and again. Ca şi cum rutina dată de locul de muncă nu ar fi suficientă. Povestea asta trebuie să se repete la nesfârşit. Ca o placă stricată. Şi să sune ca un vinil zgâriat. Fluturii îţi gâdilă stomacul. Nu-i omori din prima clipă deşi ţi-ai promis (chiar aseară) că nu o să te îndrăgosteşti din nou. Dar de unde puteai tu să ştii că o să apară tânărul acesta fix în locul în care îţi bei tu cafeaua în fiecare zi? Aşa că ai o scuză: e soarta, iar ei degeaba i te împotriveşti. Înarmată cu gândul că lupta e deja pierdută (sau câştigată, depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile) îi zâmbeşti cum ştii tu mai frumos şi aştepţi. Inevitabilul (soarta, bat-o vina!) se produce. Amândoi, mânuţă în mânuţă, mergeţi la film. La teatru. La restaurant. Acasă. La el. La tine. La tine. La el. Colegele de serviciu îţi invidiază... nici ele nu ştiu ce anume, dar tu radiezi. Desigur, se vor bucura şi ele când o să vii într-o dimineaţă cu cearcăne şi ochii roşii. Hihihi. S-au despărţit. Cum spuneai şi tu, e soarta, iar ei degeaba i te împotriveşti.

N.B.
Acest post contrazice convingerile autorului. Destinul ni-l facem singuri.
O noapte senină să aveţi!

Dinner

:) It's a first.

Food for mind (or currently reading): Asasinul orb-Margaret Atwood

Anna Karenina-Lev Tolstoi (I know, I know, I should've read it years ago).

Oh well

Wind.

Ha ha, trebuia să fie cu extensie gif, sunt cam 11 fotografii de fapt. :) It just won't work!

Offtopic: Postare nouă aici.

I'm just saying

©Verde Ursuz
Nu sunt expertă în relaţii. Nimeni nu este. Ştiu însă că atunci când eşti lângă cineva fără să mai iubeşti persoana respectivă, trăieşti o minciună. Şi mai ştiu că bunul simţ îţi cere să îi redai libertatea spunându-i adevărul. Un adevăr care deşi e dureros, o va ajuta să găsească persoana care să o iubească aşa cum merită. Pentru că orice am spune, în realitate nu vrem să fim minţiţi. Chiar dacă de cele mai multe ori ne temem de singurătate. E mai sănătoasă decât o relaţie care mai arde doar pe jumătate. E un subiect pe care îl găsiţi în toate revistele glossy. Poate mai puţin direct, dar e acolo. Şi nu aveţi scuze. Cel puţin, nu aici. Nu e imposibil şi nu poate să aducă decât lucruri bune. O să îmi spuneţi că vă gândiţi ca celălalt să nu sufere. Cred că în primul rând în astfel de situaţii, ne gândim la noi. Din teama de a nu o lua iarăşi de la capăt, rămânem acolo unde e cald şi bine. Unde ne-am obişnuit. În braţele unui om care va fi acolo oricât de nepăsători am fi noi. Aşa că profităm. Însă fericirea ne-o construim singuri. Dar trebuie să facem câţiva paşi singuri. Prin urmare, say hello to a new start!

Giving Myself Up

Pe mine stările de rău ale altor oameni mă fac să fiu singura persoană cu sânge rece din încăpere. Calmaţi-vă, o să fie bine. Trebuie să fie bine. Nu faceţi o tragedie din ceea ce nu este. Par de fiecare dată că nu pot empatiza. Dar aşa mă apăr eu în faţa durerii. Rămasă singură, o să plâng. Singură, o să fiu şi eu om şi o să mă tem. Dar printre alţii care plâng deja, singurul lucru bun pe care pot să îl fac este să îi incurajez. Par atât de convingătoare în minciunile mele care alintă. O să fie bine, trebuie...

Prânzul-cină

Toţi cei care au mâncat sunt bine.

Pieces of home

Morning play.

Squirrel Nut Zippers
Asculta mai multe audio Muzica