Picture this

Chiar şi în vacanţă mă trezesc tot la şapte şi un pic. Am citit ieri „Nuntă în cer” în timp ce ascultam Sidsel Endresen. Nu ştiu dacă ar trebui să dau vina pe Eliade sau pe muzică, dar a fost cea mai tristă carte pe care am citit-o vreodată. Citisem multe de Eliade, citisem „Maitreyi”, dar nimic nu mi-a sunat atât de crunt şi atât de adevărat. Iubirea moare aşa cum se naşte. Din nimic. Azi am început „Femeia comestibilă”, primul roman al lui Atwood dacă nu mă înşel. Şi tot azi mi-am aruncat o mare parte din cursuri. Şi partea aceea mare a încăput într-un sac şi o cutie. Mi-am dat seama că nu îmi pasă de unele amintiri. Nici de desenele făcute când eram mai mică, nici de lucrările de control din clasa a IV-a, nici de mărţişoarele primite în clasa a doua. Nu îmi mai pasă. Poate e din cauză că am crescut şi am uitat multe lucruri. Înclin totuşi să cred că sentimentul de libertate pe care îl am de câteva zile nu s-ar fi împăcat cu atâtea rămăşiţe de trecut aşa că a început să facă ordine. Mi se pare oricum că zilele acestea nu mai ştiu nimic. Ceva s-a schimbat în bine de ceva vreme şi eu mă simt minunat.