cigarettes

nopţi de miere. nopţi de fiere

n-ai vrea să-ţi recunoşti nebunia, dar e acolo şi te macină. şi eşti singurul nebun care-şi caută blogul pe google şi scrie acolo două cuvinte: verde ursuz. şi pe urmă dai click şi gata, te loveşti de aiurea-n tramvai şi stări de rău şi un fel de stări de bine şi treci direct la stările de fericire din ceştile de ceai, altfel te deprimi şi nu vrei asta. şi te mai gândeşti uneori (defaptînfiecaresearădefaptînfiecarenoapte) la ce ţi s-a mai întâmplat şi la oameni şi te gândeşti şi la privirile oamenilor care se schimbă atunci când se destramă ceva în ei şi la oameni care nu-ţi mai spun nimic deşi se uită fix la tine. şi mai sunt şi oamenii pe care îi cunoşti şi ai uitat să-i mai deosebeşti, când erai copil ştiai în schimb foarte bine, ăsta e un om rău, uite, mama, ăsta e un om bun. dar acum nu mai ştii nici tu să faci diferenţa şi te tot loveşti şi te-ai feri, dar nu mai ai cum. şi mai e şi momentul ăla în care ştii că ar trebui să faci ce-ţi tot propui şi că n-ar mai trebui să fugi în halul ăsta de tine, mai că ţi-ai pune piedică numai să stai locului, dar faci tu cumva şi sari. şi mai sunt serile în care mai faci câte o trăznaie şi pe urmă nici nu-ţi mai pare rău, asta e dubios la tine şi stai şi tu şi te miri, dar până şi miratul ăsta îţi trece, parcă nu s-ar mai lega nimic de tine. ai devenit un om transparent, te simţi ca atunci când pe străduţa aia care pleacă din amzei şi duce spre romană, se mai ciocnesc unii oameni de tine, ca şi cum nu te-ar vedea, ca şi cum nici n-ai fi acolo, de parcă nu te-ai împiedica şi tu de aceleaşi dale ridicate din trotuarul turnat prost.
dar ce-o fi totuşi cu tine, nici chef să te mai întrebi nu mai ai. dar te sperii atât de tare, doamne, n-am văzut om mai speriat, recunoşti, şi încerci cu inima cât un purice să înveţi din greşelile altora şi-ţi spui că tu nu o să faci aşa, dar tot ce ai învăţat până acum e că never say never.

„Curăţenia de primăvară”

Sâmbătă, 8 mai 2010, are loc „Curăţenia de primăvară” în Grădinile Botanice din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova. Evenimentul este organizat de Asociația Team Work şi reuneşte 500 de studenţi din cele trei centre universitare pentru a da o înfăţişare de primăvară grădinilor botanice din oraşele lor.
Proiectul a început în 2006 si se află anul acesta la a cincea ediţie în Bucureşti, la a patra în Cluj-Napoca şi la a doua în Craiova. Edițiile anterioare au adus laolaltă aproape 2.000 de studenți și elevi din cele trei orașe. 500 de voluntari sunt așteptați să participe și în acest an la eveniment. Acţiunea de ecologizare are loc între orele 9.00 şi 17.00, sub îndrumarea personalului Grădinilor şi a voluntarilor Team Work. Participarea la eveniment se face pe bază de înscrieri, acestea desfăşurându-se în perioada 24 aprilie – 5 mai 2010 pe website-ul www.teamwork.org.ro.
„Curăţenia de Primăvară” face parte, alături de „Grădina Copilului şi a Părintelui” (iunie) şi de „Curăţenia de Toamnă” (octombrie), dintr-un proiect mai amplu, „Grădina Botanică – Grădina oraşului meu”, ce beneficiază de sprijinul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti, al Grădinii Botanice „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi al Grădinii Botanice „Alexandru Buia” a Universităţii din Craiova. Proiectul îşi propune să aducă grădina botanică mai aproape de comunitate prin implicarea în activităţi care să creeze sau să întărească legătura dintre acestea, dezvăluind beneficiile pe care un spaţiu verde, dublat de latura educativă, le poate aduce dezvoltării personale şi comunitare.
Curăţenia de Primăvară 2010 beneficiază de spijinul Elpreco SA Craiova - partener, Panasonic - sponsor, precum şi de sprijinul partenerilor media: BizCampus, EcoMagazin, KissFM (Craiova), WebPR si CampusNews .

Asociaţia Team Work este o organizaţie nonguvernamentală ce are misiunea de a facilita acumularea de către studenţi, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Îşi propune promovarea în rândul studenţilor a unei atitudini pozitive faţă de voluntariat şi munca în echipă, înlesnirea contactului dintre studenţi şi mediul economic, valorificarea prin practică a cunoştinţelor teoretice ale studenţilor, în cadrul acestor proiecte fiind promovată învăţarea prin participare şi munca în echipă.


Pentru informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi.
Anca Anton – coordonator proiect 0745.32.37.37
anca_anton_tw@yahoo.com

a new day

să nu mai spui la nimeni

Asculta mai multe audio Muzica

privesc cum mâna ta se întinde din ce în ce mai leneşă după vin. după paharul cu vin umplut pe jumătate. te-ai întins pe podea, sprijinit de perete şi ai lăsat deoparte cartea. cartea la care ţii atât de mult. cu ochii spre fereastra ce bate ora şapte, te gândeşti. te gândeşti la ce mă gândesc şi eu. "ce bine că sidsel endresen are piese atât de lungi!".
nu te-am văzut niciodată aşa. niciodată într-atât de tine. mi-am sprijinit bărbia în mâna stângă şi te privesc. am dat muzica un pic mai tare ca să nu mai auzim maşinile din parcare. vecinii se întorc de la serviciu.
ai tu ceva, ceva care îi face pe oameni să întoarcă privirea după tine. ceva care m-a făcut pe mine să mă ascund, să privesc în jos când te îndreptai spre mine. dar încă de pe atunci, ne era dat să fim amândoi pierduţi în aceeaşi muzică din aceeaşi garsonieră. din garsoniera a cărei fereastră bate ora şapte.
drumul taberei.
şi sidsel endresen.

şi-o nepăsare care ne-a adus împreună.

dezamăgiri de sâmbătă după-amiaza

ooo, doamne, iar ţi se întâmplă, iar ai starea aia în care nu mai suporţi pe nimeni şi implicit, nimeni nu te mai suportă. când te-au dezamăgit iar unii şi alţii, dar ce să-i faci, aşa sunt oamenii, ţi-au zis, dar tu ştii că ştii mai bine ca ei, şi totuşi, o să taci şi o să-ţi înghiţi părerile de rău şi of-urile, iar le-nchizi în tine şi le laşi să te înghită. mi-aş dori să dispar, îţi spui şi, doamne, cât ţi-ai dori să dispari. dar ştii tu mai bine, mai că-ţi vine să scoţi limba la ei: "nimic nu ştiţi!", dar ţi-ar spune că eşti un copil şi sigur atunci ţi-ai dori să-i dai de perete, dar violenţa e arma celor care vor duce lumea de râpă, iar tu eşti totuşi un om bun aşa că o să înghiţi în sec şi-o să rabzi. ştii tu mai bine. dar nu înţelegi de ce ei nu văd în tine ce vezi şi tu. e din cauză că nici tu nu ştii cum să le arăţi de ce eşti în stare, dar poate că ziua aia nu a venit încă pentru tine, poate ţie îţi trebuie un moment în care o să-ţi cadă ceva în cap, un colţ de cer, şi-o să te doară şi-o să te trezeşti. dar nu, nici aşa, s-au dus deja destule furtuni în tine. tu o să reuşeşti oricum, ştii pentru ce eşti aici, dar ţi-e frică să le spui şi altora. şi celor care nu mai văd nimic în tine, nu le mai spui nici tu nimic. nici nu te mai zbaţi, nici nu le mai zâmbeşti. nu mai vrei nimic. şi te faci că nu-i vezi, că nu-i mai cunoşti, că-n viaţa ta ei nu ţi-au fost niciodată urme.

aiurea-n tramvai, vai.

Bohemian Ode

I wrote a short poem some while ago and this artist here decided to paint it on one of his wonderful cups.

"I saw a man today
a young man
who looked like you
smelled like you
talked like you
even knew the same lies.
I saw a man today."

hai să fim

Read my poem while listening to this:
Asculta mai multe audio Muzica


hai să fim
ce tragedie, am decis într-o dimineaţă să fim
şi atunci s-au amestecat planetele
m-au durut oasele de atâta fericire
de atâta nebunie amestecată în mine
ca într-un vârtej de extaz şi pasiune
hai să fim,
mi-ai scrijelit pe gânduri şi-am început atunci
să simt, să simt, să simt în sfârşit.


să umplem un gol, pe-al tău
de-atâta goliciune aproape că nu te mai vezi
şi-ţi era teamă că o să se termine cu totul
că o să devii străveziu şi aproape sincer
că-mi voi întinde mâinile spre nicăieri
îmbrăţişând necunoscutul.
hai să fim,
mi-ai spus
şi m-am aruncat în gol.


şi-am privit cum totul dispare
cum nimicul devine haos şi neant
cum vidul se naşte din chiar vid
cum doar eu, chinuitor destin
am rămas acolo împietrită
sub aceeaşi formă
aceeaşi formă
mereu.

© Verde Ursuz

Mă imaginez pitic filozof rătăcit iremediabil

Îmi privesc din nou în adânc. Citesc că dacă încerc să mă descopăr, o să mă pierd. Nu o să mai cresc. Mă imaginez pitic filozof rătăcit iremediabil. Dar cum aş putea să încetez să mai analizez? Cum să nu mai vreau să înţeleg ce se întâmplă cu mine? Pentru că tocmai noi ne suntem întotdeauna cele mai mari bătăi de cap, cele mai dificile şi urâte ecuaţii la care nu găsim răspuns. Şi cred că e din cauză că suntem filozofi, dar nu şi matematicieni. Şi cum adică nu mai cresc? Când eu simt clar că am făcut progrese. Sau, mai ştii, nu m-ar mira să fie totul în mintea mea. Am adesea sentimentul, când sunt în anumite locuri, că nimic nu s-a schimbat, că sunt aceeaşi de acum trei ani şi fix aceeaşi de acum şapte ani. Oricum ar fi, cunoaşterea propriei fiinţe este un lucru esenţial. Terifiant, pe de o parte, desăvârşit, pe cealaltă. Cum altfel să evoluezi, să te desparţi de tine şi să te înalţi în acelaşi timp? Trebuie să ştii de la ce pleci, trebuie să ştii ce să desprinzi şi să dai la o parte. Sigur, pasul următor e cel mai greu: voinţa. Iar aici, cel puţin în ce mă priveşte, se vor duce întotdeauna lupte grele. Sau poate că dincolo de lipsa unei mobilizări necesare, se regăseşte plăcerea sadică de a rămâne pe loc. Sau dorinţa de auto-pedepsire. Sau pur şi simplu o cochilie în care m-am băgat singură şi din care mi-e frică să mai ies aşa că mă prefac că nu ştiu cum. Mi-s ochii plini de nedumerire în aste vremuri. Şi mi-e atât de lehamite uneori încât nici nu mă mai obosesc să întreb de ce. Iar apoi, când o altă întâmplare mă răstoarnă în propriile nelinişti, încerc să mă conving singură că am luat întotdeauna deciziile bune.

foto by anna wolf.
feel free to comment. ;)

Poem- Max Blecher

I

Privirea ta-nlăuntru poartă o luntre şi mi-o trimite

încărcată cu catifea de ochi negri şi diamante

mărunte a câtor visuri câtor abisuri ieri pe înserat

s-a spânzurat un înger într-un moment de fericire

şi aripile lui căzute scârţâie sub picioarele tale pe

zăpadă ce de flori ce de ramuri ce de degete.

pentru că citind poezia mi-am zis că trebuie neapărat să o vezi şi tu, hainule. mulţumesc pentru nichita.

foto: aici.

things are

like this: let me go.

printr-un ciob de dimineaţă
îngrozitor fior
mă văd şi-mi strig
dă-mi drumul, nefericito!

derbedeul din mine a visat din nou

pare-mi-se că eram prin germania sau poate că pur şi simplu nu înţelegeam ce ziceau oamenii ăia, dar vorbeau cu un accent dârz, germanţ. şi-mi făcusem cumpărăturile şi mă duceam acasă fără să ştiu unde mă duc exact şi căutam printre amărâţii ăia de eurocenţi să-i pun în automat şi să-mi iau un bilet şi pffff, stupefacţie, nu-mi ajungeau, uite, aveam 50 de eurocenţi, hmm, uite încă 10, 5, 65 de eurocenţi, nu-mi ajung, o călătorie dus e 1,70 euro, fir-ar. şi apare tipul ăsta Out of the Blue, blond, cu un copil de mână, o fetiţă sau un băieţel, ar fi putut să fie. şi-l ştiam, fir-ar, îl ştiam, dar nu-mi aduceam aminte de unde. să ne mai fi întâlnit prin germania când eu târam de sacoşele de cumpărături? şi-ncepe să-mi vorbească, dar vorbea încet, era clar că aşa vorbea el de obicei, iar eu nu îl înţelegeam şi mă obosesc oamenii care vorbesc mereu încep, e bine să ţipi uneori, să-ţi laşi nervii să iasă la aer. şi vorbea în germană, îi zic că nu pricep, îmi spune ceva în engleză, aud frânturi, îl întreb ca o idioată: what?I'm sorry, what?Ididn'tunderstandwhatdidyousay?whatdidyousay?. şi-mi zice că I have a fixation. eu? şi că i-am dat numărul de telefon data trecută şi că la sfârşit i-am dat o cifră greşită. şi mă gândesc că e fain tipul, e blond, da, da, înalt, are un copil de mână, băieţel, fetiţă. şi arată bine tipul, dar uite, până la urmă găsesc bani de bilet, îmi iau şi-i zic că ne mai vedem şi nu-i dau numărul, uit, el nu zice nimic şi plec. şi pe urmă îmi dau seama că am uitat şi mă trezec, ca-n orice vis, brusc pe strada pe care stă el, ba chiar la el în casă, în haină groasă de iarnă şi-n pijamale. şi-apoi brusc pe stradă, îmi arată maşina lui, o maşină albă, probabil un opel. şi pe urmă intrăm într-un fel de pub, îi dă de mâncare fetiţei lui, acum e fetiţă, nu mai arată ca şi cum ar fi putut să fie şi un băieţel, dar când ieşim, fir-ar, îi dezmembraseră unii maşina. da, da, chiar aşa, chiar acolo, ca să vezi, şi vizavi era un atelier de piese auto şi ăia tăiau fier şi i-am zis uite, cheamă poliţia, sigur acolo îţi taie acum bucăţi din maşină. mie-mi luaseră telefonul lăsat în maşina lui, iar eu mă gândeam că mai am 50 de lei, că trebuie să merg să-i schimb în euro şi să-mi iau bilet spre românia.

nimic nu sunt, poate.

nopţile s-au unit într-una singură şi mare şi lungă şi neagră. o noapte fără lună. dimineţile nu mai ştiu ce sunt, poate ar trebui să mă rup de lume şi de nelume, să mă întâlnesc, să-mi vorbesc, să mă întreb ce mai fac, sunt bine, da, eşti bine, şi de ce, mă rog, te încrunţi chiar şi atunci când el îţi zâmbeşte? mi-aş întoarce spatele, la asta n-am niciun răspuns pregătit, ce aiureală, dac-aş fi ştiut, da, da, dac-aş fi ştiut, mi-aş fi pregătit de dinainte un răspuns: măîncruntpentrucănumaiştiusăfacnimialtcevaaşacămăîncrunt. şi poate m-ar fi lăsat în pace namila asta cu doi ochi lipsiţi de personalitate, poate nu mi-ar mai fi pus întrebările astea, poate.
dar până una-alta, nopţile s-au unit într-una singură şi mare şi lungă şi neagră. nu sunt nimic, nici vis, nici realitate, nici scriitură, nici scriitor, nici iubire, nici ură. sunt ceva imaginat, eu sunt ceva ce nu mi-am închipuit vreodată, dar poate altcineva şi-a imaginat că aş fi, poate.
poate. dar cu siguranţă nopţile s-au unit într-una singură şi mare şi lungă şi neagră. o noapte fără lună. aş vrea să ştiu ce să fac cu zâmbetele astea pe care mi le tot oferiţi, îmi cerşiţi înapoi alte zâmbete? eu vă întorc spatele pentru că nu am niciun zâmbet pregătit, ce aiureală.

un an, o viaţă

singurătatea în doi
amândoi
un frig şi-o frică
mereu e iarnă în ţara împăratului albastru
mereu e iarnă
la noi

so... it's Saturday, isn't?

as I'm waiting for my lentil soup to cool, I'm drinking my elder tea (this continues to be hilarious to me, and now the lentil soup adds to it) and thinking that things should soon be fine. indeededo, my optimism is making its way back to my mind and spirit. I am still very grateful that I somehow managed to know what would make me tremendously happy (or content, as this is the wise version of happiness). nevertheless, I have to wait until then and live life at its best. I'm happy that I offered myself the opportunity of presenting a project on Max Blecher, of returning to books in such a childhoodlike way and of rediscovering the pleasure of doing simple and beautiful things like... well, like a lentil soup (which btw is soooo good).
offtopic: yesterday I bought another owl, this one also came as a necklace, I simply adore it.
so have a lovely day of spring and smile with no reason whatsoever... better yet, smile because spring is finally here. :)
and good things are about to come.

well, no need to guess who's back

needless to say I came back happier. needless to say I'm going back in June. so, it's been pretty lovely, greater than I imagined and hoped. fine weather, good tea (herbal secret from Demmers just became yet another favourite tea), tones of chocolate (yes, ever since the new bio-eco-veggie lifestyle... and it's the forth month as I recall, this has remained my only quilty pleasure/vice which I cannot/don't want to give up). I also made time for writing, but that maybe later. It recently came to my mind how much I like the word 'bookshop'. And today the book I've stolen from mr. h. (alriiiight, I borrowed it, I wish I were that sort of rebel) reminded me once again of that wonderful word. The next review I'll be writing will be about this book which so far (chapter 3) turned out pretty amazing, full of great descriptions and a delicious irony here and there. I've also read 'Maşa şi extraterestrul' by Nichita Danilov, I would not recommend it as a book one should definitely read, but I liked it for the unicity of the subject, the author's writing style and for its ending which, from my point of view, gave the entire story a different possible interpretation.

later edit:I also made time for writing, but that maybe later. In my mind, that actually made sense. I have some posts written on paper, but I might post them later. Phew!
later later edit: as I type, I'm also drinking elder tea. I find rather funny the name coincidence. As some of you may know, elder refers to older people but elder tea also means "ceai de soc". And yes, tea made of elder sounds creepy.