nuziccănudarce-arfidacă?

să nu zică lumea că sunt nebună, nu de alta. dar şi de alta dacă ar fi, nu mi-ar păsa. săptămâna aceasta voi trăi din nou underground sau izolată la domiciliu ceea ce înseamnă că salariul luat săptămâna trecută s-a dus deja pe apa dâmboviţei cât ai zice avans din care nu am reuşit niciodată să îmi cumpăr nimic.

şi ca să nu rămână nimeni cu impresia că nu am altceva mai bun de făcut decât să trec prin toate stările fizice şi metafizice, am fost atât de ocupată cu de toate, încât deşi am reuşit să-mi cumpăr de crăciun preaminunata tabletă grafică bamboo wacom, nu i-am făcut nici acum cunoştinţă cu laptopul cel şchiop care s-ar putea să crape de emoţie la vederea preamăreţei tehnologii care va dori să intre în contact cu el.

până atunci însă, între job, mic dejun, ilustraţii şi alte cele, am reuşit să fac astăzi prima pâine. cu seminţe de in şi chimen şi făină integrală bio altfel nu m-aş fi apropiat de ea nicicum şi niciodată. acum e în cuptor deci să ne rugăm cu toţii să nu uit de ea aşa cum uit uneori să pun cafea în ibric sau uit să aprind aragazul atunci când îmi amintesc totuşi să pun şi cafea.

despre proiecte nu mai vorbesc. sunt multe şi frumoase, dar le ţin departe de privirile iscoditoare ale necunoscuţilor în cauză. că mi s-au oferit, nici eu nu ştiu de unde, nişte şanse pe care mi le-am dorit dintotdeauna, dar pe care nu am crezut că le voi primi vreodată.

şi-am zis să nu mai fiu nătăfleaţă şi să renunţ de teama de a nu da greş şi să mă pun pe treabă. aşa se face că ieri am predat nişte ilustraţii de care sunt mulţumită pentru că zilele trecute lucrasem la unele de care am fost teribil de nemulţumită şi care mi-au dat coşmaruri noaptea.

şi mai sunt la un pas de a scoate o carte datorită acestui blog mic şi drag care mi-a adus multe mulţumiri până acum. şi pe lângă asta am început în sfârşit să adun materiale pentru dizertaţie tot din dorinţa de a dormi şi mai bine noaptea.

update: pâinea e bine, chimenul miroase de mai să te bagi cu nasul în cuptor, iar prima felie va fi servită cu guacamole preparat imediat ce închei această postare care multora o să li se pară ca o altă faţă a unei personalităţi multiple, dar pe care îi voi linişti spunându-le că nu e şi că azi e duminică şi că aici e multă dezordine aici, iar prin această mare învălmăşeală se încearcă, în realitate, o reorganizare.

programul de azi include multă muncă şi puţine pauze. dar toate au legătură cu scrisul şi o să am grijă să-mi rămână şi o pauză de cafea pe înserat. cred că cel mai mult îmi place astăzi că e linişte şi mă pot cumva odihni după o săptămână cu prea multe chipuri.

whenIhearsomeonecomplainingabouttheirweightIsaygoforit

wish I could sleep more at night. I don't experience insomnia, I just made an unhealthy habit of staying up late. I'm tired of people getting angry whenever I mention I don't want to eat. I know I obsess about food but it's something I cannot control anymore. Neither have any wish for making a change. The only change I tried to make was when people got really upset. I tried eating regularly again, but no luck there. It simply stands in my way. I can only enjoy breakfasts. Any other sorts of foods to my mind is now like a terrible enemy. People don't get it though. I got all sorts of reactions. So I stopped talking about it. You never get the help you'd wish.

But I wanted to write about it here. Just because this remains the only thing which helps. It's my precious to do list. I'm trying to embrace solitude now that it's here. However, I fear not becoming what I practice most. I already hear responses in my mind like 'told you so'. I needed them to understand and listen. But they didn't. And now it's too late.

sometimes when I'm really bored

I whistle quietly while walking on the street. I might have scared some random guy last week on Calea Victoriei.

Sometimes when I'm feeling good I buy a cheese pie from Piata Amzei and eat it while heading to Calea Victoriei.

Usually I do my grocery shopping twice a month from the Mega Image in Piata Amzei and I always carry heavy bags while walking on Calea Victoriei.

In warm weather, I go to Debufet and of course I walk on Calea Victoriei.

random post about pretty much nothing. It's been 2 years since I live here. It'll soon be time to move on.

mulţumescnu.

alegsaiubescunsingurom

pe mine.
aleg sa ranesc un singur om. pe mine. ca niciodata viata a devenit o clipa in care ai atipit pe scaunul din bucatarie in timp ce rasfoiai o carte. si clipa s-a repetat de atunci in fiecare zi si nu ai mai reusit sa respiri normal. viata ca o criza de astm.

nimeni nu o sa inteleaga niciodata. nimeni nu are rabdare sa asculte. fac liniste. e un blog ca un spital. dar imi aleg singura boala. o ingrijesc. adancesc ranile.

e ca iarna asta fara sfarsit. e ca mine acum cand nu mai gasesc nimic inauntru doar o reconfirmare a faptului ca fericirea e doar in noi insine. nimeni din afara nu poate sa ne faca mai fericiti decat putem deveni chiar noi. ceilalti oameni stiu sa aduca doar nefericire. prin gesturi. prin cuvinte. prin usi trantite. prin taceri. nu ai cum sa evadezi unor astfel de comportamente decat daca alegi sa nu mai depinzi de nimeni. ne meritam nefericirile.

nu intelegem insa un lucru esential. e dreptul nostru sa nu ne pese. e dreptul nostru sa renuntam la alti oameni. si nimeni altcineva nu are dreptul sa se comporte ca si cum le suntem datori cu ceva. nu va datorez voua viata. nu datorez nimanui raspunsuri. nu datorez nimanui zambete. iertari? nici macar atat. nu mai am niciun fel de asteptari. dezamagirile vin cu duiumul din toate directiile atunci cand e vorba de oameni. sunt la fel de goala pe dinauntru ca si voi. am ales doar sa nu ma prefac ca imi pasa. imi mai doresc doar sa exprim, intr-o buna zi, mania pe care o simt atunci cand cineva considera ca are dreptul sa se supere pe mine datorita unui aspect din viata mea care nu ii priveste. nimic nu va priveste. prezenta voastra? scutiti-ma de ea. nu mi se face dor niciodata de nimeni. cei mai apropiati oameni au distrus cele mai puternice legaturi. dincolo de ele, ceilalti sunt si mai straini. pot trai cu necunoscutul doar prin acest refuz de a mai simti ceva.

aleg sa nu va vad. aleg sa nu va aud. aleg sa devin treptat ceea ce am incercat. m-ati oprit din drum si acum trebuie sa o iau de la capat. de data aceasta insa, nu voi renunta. nu va aud.

IDONTLIKEPEOPLE

lup solitar, şi-mi place. nu am nevoie de tine, de el, de ea, de ele. am nevoie doar de mine, să ştiu că mai respir şi că ştiu încotro mă îndrept. nu am nevoie de cele o sută de nopţi petrecute în aceeaşi zi. am nevoie doar de liniştea din mine, nu de oamenii pe care am ajuns să îi privesc doar ca pe nişte caricaturi ale unei lumi pe care nu mai încerc să o înţeleg, dar pe care o judec în continuare.

aceleaşi chipuri. şi nu e doar o stare. să învăţăm să ne înghiţim cuvintele. sughiţ sughiţ. aşa-i că unele greşeli sunt greu de mestecat? îmi petrec toate nopţile într-o singură zi şi rid după rid se alătură celor deja existente. e ca şi cum cei 23 de ani devin brusc cei 29 pe care nu i-am împlinit şi pe care îi voi împlini abia peste mulţi ani.

sunt lup solitar şi nu-mi plac oamenii. şi nu-mi plac nici cei care încearcă să îmi demonstreze că mă înşel. am dreptul să nu îmi placă oamenii şi am motive îndreptăţite. atâtea dezamăgiri care nu au nicio legătură cu mine, atâţia oameni trişti care aruncă înspre tine cu vorbe pe care şi-ar dori să şi le spună singuri, dar nu au curaj, atâţia oameni goi, pustiţii de gânduri şi neîmpliniri. nu am loc pentru voi niciunde, nu mai am loc. unde?

nu mai am inimă, am doar suflet, iar în suflet nu mai încape nimic, e mult gol acolo şi printre atâtea lupte şi frământări, ce oameni şi-ar putea găsi locul? nu întelegeţi şi nu vreţi nicicum să credeţi că nu mi-e niciodată dor, că până şi mâine aş putea să vă părăsesc şi că singurul om de care mi s-ar face dor ar fi tot propria-mi persoană. dar mi-a luat multe dezamăgiri ca să ajung la această concluzie.

morningkeepthestreetsemptyforme

să închid fereastra, şi-mi tremură mâinile în timp ce mă întind să lipesc tocul uşii de peretele rece, să nu intre în cameră cioburi de primăvară. să nu mă uit, doamne fereşte, şi să fac cine ştie ce prostie. să nu las copilăria să mă fure, să mă afunde, să mă facă mică de tot şi să mă ducă într-o lume din care nu o să vreau să mă mai despart de cântecul de guguştiuci. atât ştiu, atât mi-a rămas şi cred că niciodată n-am cunoscut mai mult: cântecul de guguştiuci, noiembrie, crizanteme, un scaun mic de lemn, tu când te pregăteai să pleci, ploaia măruntă, norii, sârmele de telegraf, norii, trotuarul ud, norii.
închid fereastra şi plâng. în suflet miroase adânc a primăvară, a pământ proaspăt răscolit, a inimă care vrea să-şi vindece rănile. copilării. ştii că sunt oameni care citesc atât de repede şi neglijent încât sar peste cuvinte sau le citesc greşit fără să le priceapă sensul? niciodată nu i-am înţeles cum niciodată nu i-am înţeles pe cei care trec pe lângă alţi oameni neglijent, fără să le priceapă sensul. pricepi?
mi-e foame de şi mai mult rău, şi le spun că sunt lup, iar ei nu înţeleg.



i am wolf.

acolodincolodincoaceinimamibatetaresinumidapace

uneori am impresia că o să mi se oprească inima.
adeseori am impresia că o să mi se oprească inima.
din ce în ce mai des am impresia că o să mi se oprească inima.

nu m-a ajutat că mi-ai trântit uşa în nas odată cu un somn uşor supărat.
m-a ajutat când un nenea rinpoche a spus că ar trebui să fim recunoscători pentru că nu ne-am născut furnici. faptul că suntem oameni e doar o întâmplare. să ne bucurăm de acest dar.

şi să găsim o cale să facem curat lună în interior.

două luni

apoi iar şi iar şi iar. două luni până am simţit că mă prăbuşesc. asta era linia de plutire. ştiu, am cunoscut-o. a durut de fiecare dată. mâinile. gâtul. două luni şi am ştiut că am luat o decizie greşită.

două luni şi-am început să cad pe zi ce trece. câteva zile de meditaţie, dar îţi rămân vânătăi. vânătăi care dispar mai greu, dureri de cap şi cearcăne.

"Bulimia nervosa is an eating disorder characterized by restraining of food intake for a period of time followed by an over intake or binging period that results in feelings of guilt and low self-esteem. The median age of anset is 18. Sufferers attempt to overcome these feelings in a number of ways. The most common form is defensive vomiting, sometimes called purging; fasting, the use of laxatives, enemas, diuretics and over exercising are also common".

Dau afară răul. S-au schimbat multe, dar nu în bine. Ar fi trebuit să fiu recunoscătoare, şi nu sunt. Ar trebui să văd şi eu ce văd ceilalţi, şi nu văd. Ar trebui să am încredere în oameni, şi nu am. Ar trebui să-mi pese, şi nu-mi pasă.




du-te, răule, du-te.

de azi găsim soluţii. împreună.

bunicule, să te faci bine.


may all good things come to all of you,

mih.