A căscat deja cineva? Sună plictisitor, istovitor şi, mai ales, inutil. Dar nu e nimic mai eficace decât să fii un om organizat şi să ai anumite planuri. Nu exacte, nu precise, nu încadrate bine de nişte limite de netrecut, dar e bine să le ai. Parcă ieri spuneam că nu e neapărat un lucru bun să ai planuri, pentru că viaţa te duce acolo unde îţi va fi cel mai bine (fără să aibă vreo legătură cu destinul). Cred în continuare că nu trebuie să îţi faci un plan măreţ pe care să-l pui bine la păstrare. Trebuie să iei micile semne pe care le primeşti când te aştepţi mai puţin şi să-ţi dai seama dacă eşti pe drumul cel bun sau nu. Trebuie să te întrebi ce faci tu pentru tine în acest moment, trebuie să te întrebi dacă îţi place ceea ce faci, cine eşti şi modul în care trăieşti. Şi mai trebuie să-ţi aminteşti că te poţi schimba chiar din momentul în care îţi propui asta.
Cum spuneam, planurile sunt bune atunci când le iei ca pe nişte paşi mici, făcuţi fără grabă. Există, cu adevărat, o vreme pentru toate lucrurile, dar trebuie să simţi când e timpul potrivit pentru fiecare lucru. Dacă iei aceste situaţii rând pe rând, viaţa ta devine deodată mai organizată. Să ştii că ai voie să te răzgândeşti dacă noua decizie va aduce mai mult bine şi tot aşa. Sunt lucruri mărunte, dar le uităm mult prea des şi ni se pare că alţi oameni sunt vinovaţi de ceea ce există sau, dimpotrivă, nu există în viaţa noastră.
Nu o să mă transform într-un ursuz serios care uită de joacă, dar e bine să facem ordine, nu? Cu dezordinea parcă ne-am obişnuit de prea multă vreme. În plus, lucrurile făcute doar pe jumătate nu te duc nicăieri. Nu vă spun planurile mele pentru această vară. Îmi doresc doar să fie o vară aglomerată de toate proiectele care mai au doar puţin de îndurat în modul stand by. Şi pe urmă, dacă suntem serioşi şi muncim cu spor, vom avea nişte rezultate frumoase pe care le voi dezvălui mai spre toamnă. E o planificare neplanificată şi, până acum, a funcţionat de minune.
În orice caz, pentru că postul acesta nu era numai despre mine, să vă reamintiţi că aveţi în mâini posibilităţi nelimitate.
No comments:
Post a Comment