fac obsesii până-n măduva oaselor

am în mine fire nevăzute care mă îndepărtează de scopurile precise aşa că uneori îmi pierd contururile şi nu mă mai vezi. dansez dimineaţa şi dansez noaptea. uneori lângă telefonul setat cu 20 de minute înaintea vieţilor tuturor, rămâne un pahar golit de vin. mereu o carte citită în reprize. dacă e o carte bună, îmi amân ieşirile, chiar dacă ar trebui să fie invers, doar cartea nu pleacă nicăieri. mi-am dat seama că e uşor să scrii, dar e şi mai uşor să nu scrii. ăsta e un nescris, aşa cum îl vezi, cod de 0 şi 1. se lungesc zilele, dar mai mult se lungesc drumurile pe care merg, totuşi, în fiecare zi. simt cum se încăpăţânează să-mi taie tot elanul, speranţele şi scurtăturile. uneori merg singură la film, intru la întâmplare în câte-un cinematograf. plăcerea de a vedea singuri un film la cinematograf trebuie încercată periodic. dorm câte 7 ore pe noapte între cele mai nepotrivite ore. sunt ca un hopa mitică al distanţelor interpersonale pe care le scurtez sau la lungesc la câteva luni sau la câteva zile, în funcţie de om şi de zâmbet. cum spuneam, nescrisul.