restul

nu-mi ramane decat sa zambesc. imi vine in minte un banc cu un urs care devine crestin si incepe sa multumeasca pentru cina pe care o primise la timp. iar mie imi vine sa ma revolt pentru ca nimic nu este sincronizat. e ca si cum as trai in doua lumi in acelasi timp. in una din ele lucrurile se asaza cum nu se poate mai bine, proiectele sunt duse la capat cu succes, reusitele se aliniaza frumos si simt ca progresez de la o saptamana la alta. in cea de-a doua lume, dezordinea e atat de mare incat nu-mi ramane decat sa zambesc. daca ar fi sa cred in semne, m-as lasa prada unui zambet frumos si, cu siguranta, sincer. atata doar ca eu nu mai cred in semne, ci doar in nesincronizari si haos. mai cred insa si ca cel mai important este cum ne traim prezentul, clipa de clipa. si nu-mi ramane decat sa zambesc chiar si atunci cand poate nu ar trebui. zambesc astazi, chiar daca ieri, sub un tei, mi se inecasera toate corabiile, piticii si pisicile. dar tot acolo, sub tei, doua alte perechi de ochi povesteau vrute si nevrute si zambeau cald si din inima. asa ca am apreciat nespus linistea aceea de la miezul noptii, zambetele si rasetele care rasunau intr-o miercuri oarecare. imi disparusera lacrimile de copil si de ciuda pana ajunsesem la ei si m-am regasit, pentru o clipa. ei erau doi oameni ai unui trecut-prezent al meu si m-am linistit, n-am plecat nicaieri. asa ca acum zambesc, ma pregatesc sa corectez cele 50 de pagini ale lucrarii de disertatie si sa-mi beau cafeaua. am incredere intr-un prezent haotic doar pentru ca il traiesc acum, cu ochii deschisi.