s-au ivit planuri mari, pe neaşteptate, la un ceai de patru ore. sunt oarecum pe jumătate oriunde m-aş afla în această perioadă, dar poate e un lucru firesc şi poate că doppelgangerul meu o să mi se alăture în cele din urmă. asta e ceea ce îmi trebuia după ce o poveste interesantă s-a încheiat, după ce doi ani au existat două indicatoare permanente pe care le-am urmat orbeşte. aveam nevoie de noi direcţii. sunt doar lucruri spre care mă îndrept, fără să-mi fac vreun ţel din asta. o iau ca pe o parte a vieţii mele pe care trebuie să o trăiesc pentru a reveni, pe de o parte, la omul care acum trei ani de zile privea altfel viaţa. şi sunt sigură că voi reuşi.
îmi tot spun că prezentul este aici, că din orice clipă am libertate de a face orice schimbare îmi doresc. şi-o trăiesc, pur şi simplu, ca pe o certitudine. mă bucur de călătorie, destinaţia mi-e oricum necunoscută.
26 June 2011
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
-
▼
2011
(212)
-
▼
Jun
(21)
- toate-s noi şi nouă toate
- simţi? simt.
- partea frumoasa a haosului
- how do you live with the chaos? you learn to embra...
- de-a valma
- and all that nothing
- unii oameni au miros de grapefruit :)
- superpowers
- restul
- La mine timpul s-a ascuns pe undeva prin colţuri
- and then I closed my eyes and cried
- aici am închis
- de data aceasta, fara diacritice. nimic despre cio...
- fiecare dintre noi revine, intr-un final, la umbre...
- fac obsesii până-n măduva oaselor
- Astăzi, despre planuri şi organizare
- Venerabila vârstă a tinereţii
- sunt un punct
- and all that feeling in the air
- fara voia ta
- e un teren alunecos, viata asta
-
▼
Jun
(21)
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
calatorie frumoasa... :) cred ca vei gasi ce cauti (daca stii ce cauti) si vei ajunge acolo unde iti doresti.
ReplyDeletecrede in tine si paseste fara teama, in fiecare clipa, pe orice alee a vietii.