De o mie de ori pe zi

Uit, de o mie de ori pe zi, ca viata mea e controlata, cel putin in proportie de 90%, numai de mine. Si mai uit ca nu mi se va intampla nimic rau daca o sa imi schimb brusc directia, daca o sa inchid o usa, daca o sa se sparga o ferestra atunci cand miscarea va fi prea brusca. Steve Jobs a murit azi-noapte. A fost un om pe care curajul si pofta de viata l-au dus departe. Un om care a muncit pana aproape de sfarsitul vietii si care lasa in urma nu numai o lume schimbata, ci si oameni care ii datoreaza o schimbare a vietilor in bine. Am simtit ca ii datorez si eu asta atunci cand ii citeam sfaturile: Stay hungry, stay foolish and don't settle. De o mie de ori pe zi uit ca dorinta de a deveni mai buni este esentiala. De o mie de ori pe zi uit ca nu trebuie sa ma complac in nicio situatie, ca nu trebuie sa fac niciun compromis, ca alegerile pe care le facem nu ar trebui constranse de nimic si de nimeni si ca cel mai important este sa credem intr-un suflet care trebuie sa adoarma noaptea linistit.

Sa nu te opresti niciodata din invatat. Sa nu te opresti niciodata din citit, din scris si din a impartasi mai departe ceea ce ai invatat. Sa faci si sa iti propui sa faci lucruri minunate in fiecare zi. Sa crezi in tine. Sa crezi ca poti merge mai departe. Sa crezi in Dumnezeu sau in Buddha sau in orice altceva te inspira si te face sa fii mai bun. Sa crezi in iubirea ta pentru tine si sa crezi ca esti ceea ce gandesti. Sa stii ca nu poti schimba trecutul, dar ca poti face o schimbare chiar din clipa aceasta. Sa iei deciziile in valtoarea momentului. Sa iti asculti instinctul. Sa te bucuri de viata. Sa apreciezi ceea ce esti, dar sa vrei in permanenta sa devii mai bun. Sa te impaci cu tine si cu lumea. De o mie de ori pe zi uit toate aceste lucruri asa ca vreau sa ni le reamintim impreuna.

Acum zece minute am adoptat un catel. Un metis de labrador. A fost o decizie pe care am amanat-o luni de zile. Brick on your feet, mi s-a spus. Simpla decizie si simplul fapt ca am pus mana pe telefon si ca nu am mai asteptat m-au facut mai fericita. Si-am stiut, atunci cand vocea de la telefon mi-a raspuns ca anuntul e inca valabil, ca am luat una dintre cele mai bune decizii din ultima vreme.

Azi-dimineata am iesit pe balconul biroului, cu o ceasca de cafea pregatita de acasa si inca fierbinte. Am ascultat din nou la radio propria-mi voce, ca o confirmare ca am reusit inca o data sa fac ceva despre care sa merite sa iei un interviu. Alte voci din interviu isi gaseau raspuns in inima mea. Oameni pe care i-am cunoscut in Bucuresti, oameni care raman in viata ta sub diferite forme si in care inveti sa capeti incredere. Oameni care iti confirma ca poti face lucruri frumoase cu ajutorul lor si intr-un oras in care cu greu mai zaresti frumusetea. Am ascultat interviul dintr-o cladire situata in una dintre cele mai aglomerate intersectii din Bucuresti. M-am simtit ca intr-o zona de periferie din India. Doar lumina soarelui era frumoasa azi-dimineata, dar pana si pe ea o poti aprecia cu greu atunci cand se reflecta in geamuri murdare de masini.

De o mie de ori pe zi uit cine sunt.