sa vorbim putin despre supa

am niste cai ale mele de a-mi gasi linistea si am niste cai numai ale mele prin care mi-o pierd. si-n ultima vreme, recunosc, s-a cam dus pe apa sambetei. cu pastile, cu nepastile, fara oameni, dar mai ales cu oameni, cu o cantitate de cafea peste limita normala, cu putine ore de somn, cu acele alimente care ma dezgusta, dar pe care le mananc, cu oameni pe care n-as fi vrut sa-i intalnesc la ore fixe, dar pe care ii intalnesti, cu oameni pe care nu vrei sa-i auzi vorbind, dar ii auzi, cu scaune care ti-ai dori sa fie pat comod in care sa-ti recuperezi orele de somn, cu griji pe care nu le doreai, dar le-ai avut, cu mult prea putin timp dimineata, cu gesturi mult prea putin dragastoase si cu o neglijenta de care n-am decat sa ma invinovatesc, uneori cu mici griji din cauza asta, dar foarte mici, incredibil de mici, cu mici accese de furie in ultima vreme, pe fondul tuturor celor de mai sus, dar ce bine ca mai sunt inca pe linia aia in care stiu ca pot renunta oricand la aceste elemente care-mi fac rau, in definitiv, cand altii nu inteleg ca nu am timp pentru durerile pe care ei nu vor sa si le vindece singuri chiar cand tu esti cel care le tine termometrul si le ia temperatura. poate mi-e rau si de la glitch-ul din ultima vreme, muzica te poate face sa-ti fie rau, nu e un lucru nou. mi-e rau si de la unii oameni care nici nu stiu si nici nu vor sa-mi faca rau si ma tem ca nu prea pot sa-i mai las in viata mea pentru ca nu-mi sta-n fire sa ma ingrijorez atata cand dau peste oameni care nu se vor schimba niciodata. sunt doar stari, in definitiv, nimic din ce nu se poate rezolva cu cel putin opt ore de somn si-o masa calda. si-n afara de asta, ca din intamplare, fac cea mai buna supa din lume.