sunt uneori în noi

artere salvatoare prin care pulsează gânduri de bine amestecate cu voci care ne spun că trebuie să avem răbdare. şi-mi zâmbesc şi nu mă mai supăr când văd că alţii nu-şi mai găsesc timp pentru noi. fire impulsivă, mi-ar fi uşor să las câteva cuvinte să încheie totul pentru că nu am timp ca alţii să nu aibă timp pentru mine. am timp pentru cei care nu-mi fac inima să se strângă atunci când îmi spun că vor să mă vadă, iar eu nu-mi mai dau seama de ce. am timp pentru cei care îşi amintesc de mine suficient de mult, prea mult uneori pentru că prieteniile înseamnă timp, telefoane, cine, prânzuri, călătorii, linişte în doi sau mai mulţi, încredere, împăcare. nu am timp pentru zgomot şi nu am timp pentru neîncredere din partea altora. nu am timp pentru oamenii care nu au încredere în mine. cei care-mi pun la îndoială prietenia nu-mi pot fi prieteni. depărtarea pe care unii şi-o imaginează îi îndepărtează cu adevărat. dar eu am învăţat, cu ceva timp în urmă, că nu e timp să alergăm după cei care nu ştiu încotro să alerge, dar nici nu se opresc vreodată. unii oameni pleacă şi se întorc buimăciţi după ce au alergat către alţi zece prieteni. nu avem zece vieţi. e bine să ne înconjurăm de oameni care au încredere în noi pentru ca şi noi să avem încredere în ei. nu-mi plac tipologiile, dar există. ştiu cât ofer şi îndoielile din partea altora nu au ce căuta în viaţa mea. e totul bine când vrei să-ţi fie bine.