Stay in love. And love some more.

Play this first:



 Poate ar trebui să scriu totuşi despre tine. Am întâlnit puţini oameni cu adevărat buni în viaţă. Mulţi dintre cei care mi s-au părut falşi de la bun început nu mi-au înşelat bănuielile. Nu cred în oamenii buni până la Dumnezeu. E şi firesc să fie aşa. Să nu fie prea mulţi. Sunt puţini şi buni. Cu adevărat buni. Am întâlnit, anul trecut, pe cineva care are o astfel de bunătate care vine, dincolo de personalitate, din educaţie şi din modul în care a fost crescut. Ştiam că există astfel de oameni. M-am bucurat să am în viaţa mea un astfel de om. Îţi datorez aceeaşi bunătate înapoi. M-am luptat cu obiceiurile mele proaste. M-am luptat cu privirile încruntate fără motiv. Mi-ai demonstrat că mergeam pe drumul cel bun. Am înţeles încă dinainte de a te cunoaşte pe tine că avem nevoie de puţin pentru a fi fericiţi, dar că ne este mult mai uşor să ne facem singuri nefericiţi. Că vrem prea mult când ştim că fericirea ar putea exista cu mult mai puţin. Ne e, uneori, teribil de frică.

©verdeursuz

Nu mi-a mai fost frică de fericire, de dinainte să te cunosc. Mi-ai oferit enorm, fără să-ţi cer nimic. N-am oferit înapoi pe măsură, ştiu asta. Suntem încă aici, zâmbindu-ne, pentru că lucrurile sunt atât de simple pentru noi. Un soi de extratereştri, într-o relaţie în care s-au îndeplinit toate lucrurile pe care ţi le doreai, fără să te mai gândeşti la ele. Sunt suficiente filmele pe care le-am văzut până acum, mic dejunurile pe care ni le-am pregătit reciproc, ceaiurile, petrecerile la care am mers împreună, cărţile pe care le-am citit în aceleaşi dimineţi. Şi facem asta în continuare, ca nişte extratereştri care nu au auzit niciodată de trecut sau de viitor. Ştim că viitorul nostru s-ar putea să fie dureros din prea mult drag, dar nu ne gândim la asta. Şi nici nu aş vrea s-o scriu. Face parte din mine această lipsă a dorinţei de a pune în scris aceste sentimente bune. Se risipesc, se autodizolvă.

Dar e bine să scriem despre oamenii buni cu adevărat, din moment ce există. Multe dintre întrebările pe care ni le punem într-o zi nu fac decât să ne îndepărteze de noi. Întrebăm prea mult şi ascultăm prea puţin. Un tic-tac se aude însă în permanenţă şi ar trebui să-l apreciem pe măsură.