crede

nu te uita la mine. am strans in mine furie si nu stiu cum sa o eliberez. nu te uita la mine, incerc sa sper ca o sa ajung acasa, ca o sa lovesc ceva, ca o sa plang, ca o sa-mi fie bine. n-as fi vrut sa mai raspund la telefon pentru multe zile, am auzit voci de la o terasa, am auzit ce nu voiam sa aud, am auzit temeri si zanganit de pahare, am auzit murmurul celor care-si spuneau povestile peste mese de lemn, sa nu-ti vina sa crezi asa cum nu ne vine niciodata sa credem, dar eu aleg sa cred, singura intr-un cerc vicios in care ne hranim fricile si in care prietenii cred ca ne ajuta, dar nu fac decat sa ne afunde, uneori, in propriile lor temeri. trebuie sa stii insa ca nu esti facut sa traiesti singur, dar ca trebuie sa stii cum sa fii singur pentru ca singuratatea e eliberatoare, si nu apasatoare. aleg sa cred si sa-mi apas puternic cu palmele pe urechi si sa nu aud ce nu vreau sa iau drept realitate. la sfarsitul zilei, chiar si atunci cand increderea iti este inselata, e bine sa te aplauzi ca tu ai fost singurul om care a mai crezut. am crezut si inca mai cred si am supravietuit unor dimineti in care poate pe tine vestile te-ar fi sfasiat, dar eu m-am ridicat si-am baut o cafea ieftina la doua statii de metrou distanta de locul in care nu m-am mai intors niciodata si unde, cel mai probabil, mi-am uitat umbrela.

aleg sa cred ca nu exista sfarsituri, ca nu exista tipare, nu atunci cand refuzi valul de oameni nefericiti din jur, nu atunci cand nu te lasi prada celor care au renuntat sa creada in bine si in marea salvare care vine odata cu fiecare noua dimineata.

crede si nu cerceta nu e doar o sintagma la care sa ridici din umeri pentru ca tu crezi in alte lucruri. crede. si nu cerceta.