munca te vindeca de orice

mi-am inlocuit medicamentele de raceala cu speranta ca oricum ma vindec de toate. zambesc atunci cand am impresia ca nu stiu incotro sa mai merg. si ma impac pentru moment cu ideea ca habar nu am de nimic. munca te vindeca de orice asa cum gandurile bune te vindeca de gandurile rele. si mai stiu ca prezentul e un pansament bun, dar ca o memorie slaba face cat un antibiotic minune de la care nu o sa te doara niciodata stomacul. fericirea sta de multe luni prin buzunare, prin genti, prin sertare, pe podea, la usa de la intrare, in oglinda din baie, pe chipurile celor care vin sa bea cafeaua pregatita de mine, langa perne, pe calea victoriei, in randurile scrise in fiecare zi oamenilor care, din motive doar de ei stiute, n-au plecat nicaieri. poate ca uneori e bine sa-ti para rau dupa cei care pleaca, dar e intotdeauna bine sa-i lasi sa plece. munca te vindeca de orice tot asa cum muzica iti alina durerile de cap si te intoarce pe un drum pe care-l poti strabate pana la sfarsitul zilei. n-as sti sa exist fara muzica si n-as sti sa mai exist fara iubirea de sine. n-as sti sa exist fara o definitie clara a ceea ce am convingerea ca am devenit. din neimplinirile de altadata n-a mai ramas nimic, iar inspiratia care duce la textele pline a pierit odata cu indeplinirea celor mai frumoase dorinte. un sacrificiu destul de mic. poate ca o sa revina, sub o alta forma. poate ca textele vor fi clare,alimentate si tinute in frau de o directie a constiintei prezentului. poate ca vor fi un tot, in loc de micile izbucniri date uitarii. intelegem prea putin din ce se intampla in jur si, din cauza asta, traim uneori numai pe jumatate sau numai pe un sfert. prezentul e insa sansa care ne este oferita in mod continuu.