suflete-pereche

un om deosebit mi-a spus zilele trecute ca sufletele-pereche sunt, de fapt, prietenii nostri, familia pe care ne-o construim de-a lungului timpului, oamenii care intra in vietile noastre si langa care putem sa fim noi cu adevarat. a fost cea mai frumoasa descriere pe care am primit-o vreodata in dar despre prietenie si am imbratisat aceasta idee imediat fiindca mi-am dat seama ca asa este si ca am in viata mea astfel de suflete-pereche.

si de astfel de suflete mi-e dor cand trece mai mult timp fara sa ne intalnim, iar unul dintre acesti oameni mi-a devenit atat de drag incat ii simt si lipsa pe strada dupa nenumaratele noastre plimbari pe strazile Bucurestiului. si sunt recunoscatoare pentru ei toti fiindca imi doresc sa fiu un om mai bun pentru ei, sa imi iert si sa iert si altora mult mai multe.

sufletele astea pereche te completeaza, unul te invata ce e rabdarea, altul iti arata ce inseamna intelegerea, de la unii inveti sa ierti mai usor si sa dai uitarii. cu altii inveti sa razi pana la lacrimi, iar cu altii inveti sa iti petreci timpul in tacere.

ei sunt cei care te primesc cu bratele deschise atunci cand simti ca nu ai fost inteles, atunci cand te intorci ranit si buimac. si tot cu ei imparti cele mai frumoase momente, trecand peste superstitiile tale cand vine vorba de un eveniment major.

nu exista suflete-pereche la prima vedere. exista doar suflete-pereche pe care le descoperi cu timpul, dupa ce va dati voie unii altora sa va impartiti vietile si sa fiti voi cu adevarat. un om care te accepta asa cum esti este un astfel de suflet-pereche.

cand am inceput sa scriu am vrut sa povestesc despre visele care devin realitate. dar si asta e un vis, si inca unul frumos pe care il traiesc in fiecare zi.