zile si...

James Todorov

www.stylezeitgeist.com

Violaine Ulmer gallery window

Sunt zile in care n-as vrea sa vorbesc cu nimeni. Zile in care sa nu cobor din pat, sa ma ascund sub paturi, sa dorm, sa beau multe ceaiuri, sa apuc sa vad un film cap-coada, sa citesc, sa nu stiu ce am de facut maine, sa nu stiu unde trebuie sa ajung, ce trebuie sa fac, sa nu stiu ca munca va incepe la 8 si va continua pana tarziu, spre seara. In astfel de zile ma deranjeaza mai mult decat de obicei zgomtele prea puternice, sunetele prea stridente, vocile inutil pitigaiate, rasetele mult prea ascutite.

Ma simt, in astfel de zile, mai putin eu si parca si inspiratia e mai putina. Pot sa zambesc frumos si sa imi vad de ale mele, dorindu-mi in tot acest timp sa fiu in alta parte. Sunt zile in care drumurile din punctul X pana in punctul Y ma obosesc peste masura, mai mult ideea decat drumul in sine.

Dar astfel de zile sunt rare, asa ca le privesc doar ca pe niste pauze (pe care, iata, nu apuc sa le iau decat pe sferturi si poate nici atat) de care am nevoie din cand in cand.  Intr-o astfel de zi as vrea, daca as putea, sa nu raspund la telefon si sa nu vorbesc cu nimeni. Doar o zi in care nimeni sa nu ma intrebe ce fac, dar toata lumea sa stie ca sunt bine si ca vreau doar sa ma odihnesc putin. Sa fie liniste si sa ma pot bucura de o zi in care marele univers sa devina mic si sa se restranga un pic doar in jurul meu, doar o zi in care sa traiesc in aceasta irealitate imediata, cum ar numi-o Blecher. Poate ar trebui sa-l recitesc, cum de l-am uitat tocmai pe unul dintre preferatii mei?

evident, astfel de zile se ivesc si atunci cand raman in urma cu somnul, cand in loc de joi cred ca e inca marti si cand mi se pare ca nu mai am timp pentru nimic cand, in realitate, eu sunt cea care se misca mult mai incet.