e toamna-primavara afara sau pur si simplu toamna, o toamna frumoasa, o toamna cum nu stim sa vedem si sa descoperim intotdeauna.

trebuie sa traim ca si cand tot ceea ce ne dorim s-a intamplat deja sau se intampla, asta insemnand ca trebuie sa fim prezenti si sa ne bucuram de aceasta clipa fara sa o jertfim continuu gandindu-ne la ce a fost candva sau la ce ne-ar placea sa se intample intr-o zi.

suntem aici si prezentul e cum trebuie sa fie, cu bune si cu rele. si, recunosc, prezentul meu e, in cea mai mare parte, unul frumos. asta fiindca am vazut cum functioneaza lucrurile, cum rabdarea e o mare virtute care te poate salva de la un adevarat inec uneori sau de la un potop sau de la un cutremur care, pentru unii oameni, se lasa cu migrene pe viata.

si chiar daca o spun metaforic, tot la o realitate ne intoarcem: traim asa cum simtim si simtim asa cum alegem sa vedem. si am mereu incredere in viitor, incredere in ceea ce am facut pana acum, incredere in mine, incredere in ceilalti.

zambesc si poate ca zambesc si mai mult in ultima vreme. o sa va scriu in alta zi despre cum, daca nu ne imaginam totusi ca putem ajunge undeva, nu vom ajunge niciunde. trebuie sa credem ca putem fi in stare de un lucru pentru a-l putea face. iar eu cred ca putem face cam orice, doar sa vrem si sa credem.