25 October 2013

lungul nasului

What you take for granted, someone else is praying for.  
 
Am zile in care energia mea pare sa vrea sa ma tarasca inapoi in pat. S-a risipit putin din acel sentiment pe care il comparam cu lumina galbena de octombrie. Asta fiindca am dormit putin, fiindca nu m-am organizat cum trebuie, fiindca m-am enervat cand nu era cazul. Iar astea mi se citesc astazi pe chip si-mi tin ochii intredeschisi, cat sa vad cat mai e pana cand voi putea sa ma retrag in pat cu niste supa calda. Asa functionez. La intervale mai mari de timp, bateriile par sa aiba nevoie de o reincarcare insa. Ceva e totusi diferit de data asta. Mi-am dat seama ca realitatea pe care o traim ne prieste mai mult decat cea pe care o construim in mijlocul alteia deja construite de altcineva. Mi-au priit, asadar, niste zile in care totul a fost armonie, gandurile mele au fost mai linistite ca niciodata, iar eu am trait undeva intre realitate si visare. Imi spun mereu ca e bine cum e acum, ca nu trebuie sa-mi agat eforturile de un scop anume, ca doar munca ma va aduce mai aproape de ceea ce stiu ca intr-o zi va exista. N-am renuntat insa la vechea dilema: putem face mai mult? Si daca da, cu ce cost? Ce sacrificam?

Nu sunt omul care sa dea la schimb prezentul pe un viitor care nu ne e garantat de nimeni. Da, cred ca orice se poate implini, dar pentru asta trebuie sa stim sa fim prezenti aici fara sa ajungem peste ani sa spunem ca am sacrificat cine stie ce. Dar oamenii uita asa ca, mai stii?

Cred mult ca mai degraba locul sfinteste omul. Asa ca asta caut, caut locul, locul deja creat, realitatea deja aproape de aceasta armonie pe care o regasesc numai in unele contexte, pe langa cea pe care am invatat sa o port cu mine zi de zi.

Imi faceam ieri griji degeaba. Ma rog, financiare. Asta pana cand, dupa vreo 15 minute in care sub linie totalul avea un mare minus in fata, mi-am dat seama cat de mult gresesc. Am crezut ca am mereu grija sa nu uit ca astfel de lucruri nu ar trebui luate de-a gata si n-ar trebui sa credem ca ni se cuvin, pur si simplu. Dar uite ca ieri, sub presiunea unei alte nopti dormite numai pe jumatate, am uitat si eu de mine si mi-am facut astfel de griji. Mi-a fost rusine ca ma suparau tocmai astfel de ganduri. Mi-a fost rusine ca, fie si numai pentru o clipa, uitasem ca am deja tot ce imi trebuie, mai mult decat necesar, dar oricum suficient pentru a face mai departe un pas. Nu mare, nu marimea pasului conteaza, ci faptul ca il poti face. Si era totul acolo, cu o casa, masa si niste bani pe care nu-i primeai cand ai fi vrut tu, iar asta ma supara.

Nu mi-am mai vazut de lungul nasului si-am uitat ca altii nu au casa. Nu vorbesc de mancare, de acces la informatii si la educatie, incep prin a spune ca alti oameni nu au nici macar o casa. Si nu au familie si nu au pe nimeni.

Asa ca azi imi vad de lungul nasului si sper sa nu mai uit asta vreodata. Merg sa dorm, sigur ma voi trezi cu ganduri mai... odihnite.

3 comments:

  1. Optimist in bila. Bila nasului bineinteles.

    ReplyDelete
  2. mi-ai amintit de o vorba dostoievskiana - "Cateodata e bine sa umbli cu nasul mai scurt decat sa ramai de tot fara el." :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aroganta nu-i buna nicicand.

      Delete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare