am pus in balanta multumirea de moment si ceea ce ne-am dori sa se intample intr-o zi. o stire imi ajunge la urechi, despre un artist local, de 40 de ani, care a facut infarct si care acum e in coma. din cauza epuizarii. munca si pasiune, o relatie din care invinge stresul.
sa nu-l lasam, imi spun. sa nu lasam stresul sa umbreasca ceea ce ar trebui sa fie cea mai frumoasa calatorie. sa nu lasam grijile sa macine un prezent pe care nu-l mai recuperam vreodata. sa punem in balanta ceea ce avem cu ceea ce ne dorim si sa ne promitem ca facem totul in mersul timpului, un timp care sa ne permita sa ne bucuram de soare intr-o duminica dimineata.
sa lenevim uneori si sa zambim pana cand ne dor obrajii. sa muncim, sa iubim, sa mancam cu pofta si sa inchegam prietenii. sa stim cand sa luam o pauza, cand sa ne felicitam pentru ceea ce am facut, cand sa o luam de la capat.
si sa nu uitam sa ne fim recunoscatori si sa ne multumim. si sa fim recunoscatori si altora si unei stari prezente pentru care, poate, noi nu am facut nimic. sa spunem "multumesc" si sa zambim chiar si pentru ca e soare. fiindca altii nu-l pot vedea, iar noua ne poate umple inima de bucurie.
in urechile multora poate suna prostesc, dar ajungi sa nu-ti mai pese. fiindca privesti in jur si esti un om multumit, cu multe vise implinite si cu viata pe care ti-ai dorit-o. vrei mai mult si muncesti pentru asta. si crezi in optimism si-n jumatatea plina a paharului. fiindca le pui in balanta si nu vrei sa-ti dea cu minus.
No comments:
Post a Comment